Jandarmeria Capitalei anunță măsuri speciale de ordine și siguranță pentru protestul sindicatelor din administrația publică, programat luni, 15 septembrie, în București, cu puncte-cheie în Piața Victoriei și Parcul Izvor.
Manifestația, declarată și avizată de Primăria Municipiului București, este organizată de Federația Columna – Scor, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), Federația Sindicatelor Unite din Poliția Locală, Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Publică Locală – SEDLEX, Federația PUBLISIND, Federația Sindicatelor Democratice din România și Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual „Forța Legii”.
Protestul are ca temă nemulțumirile legate de politicile sociale și economice promovate de Guvern în sectorul administrației publice.
Programul manifestației prevede ca între orele 10:00 și 13:00 participanții să se adune în Piața Victoriei, după care, timp de o oră, să se deplaseze pe traseul Piața Victoriei – Strada Berzei – Calea Buzești – Strada Vasile Pârvan – Pod Hașdeu – Bulevardul Națiunile Unite, cu punct final în Parcul Izvor.
Între orele 14:00 și 15:00 protestul va continua în alveola Parcului Izvor, urmând ca defluirea să se încheie până la 15:30.
Jandarmeria Capitalei face apel la respectarea locurilor de desfășurare și a traseului stabilit prin protocol și anunță că va avea echipe de dialog vizibile la fața locului.
Participanții sunt avertizați să nu vină cu bagaje voluminoase și să evite obiectele interzise de lege.
Totodată, autoritățile reamintesc că arborarea drapelului României și intonarea imnului național trebuie tratate cu respect, iar utilizarea dronelor deasupra municipiului București fără autorizație este sancționată cu amenzi de până la 40.000 de lei.
Jandarmeria subliniază că manifestația trebuie să se desfășoare pașnic și avertizează că vor fi instituite dispozitive de prefiltrare pe traseele de acces.
Întregul eveniment va fi monitorizat video pentru prevenirea incidentelor și pentru siguranța participanților.