Prima pagină » Ştiinţă-Sănătate » Studiu: Fumul de incendii de vegetaţie, cel mai costisitor risc climatic pentru sănătate în SUA

Studiu: Fumul de incendii de vegetaţie, cel mai costisitor risc climatic pentru sănătate în SUA

Fumul provenit de la incendiile de vegetaţie provoacă deja peste 41.000 de decese suplimentare anual în Statele Unite şi, până la mijlocul secolului, va cauza mai multe pierderi de vieţi omeneşti decât orice alt efect al schimbărilor climatice, avertizează un studiu publicat în revista Nature.
Studiu: Fumul de incendii de vegetaţie, cel mai costisitor risc climatic pentru sănătate în SUA
Sursa foto: X

Un nou studiu realizat de cercetători americani arată că fumul de incendii de vegetaţie reprezintă cel mai mare pericol climatic pentru sănătatea publică din SUA, depăşind ca impact valurile de căldură şi pierderile agricole.

Analiza, publicată joi în Nature, estimează că expunerea la particulele toxice din fum provoacă anual peste 41.400 de decese în plus faţă de nivelurile normale, de peste două ori mai multe decât se credea anterior.

Potrivit NBC News, până la mijlocul secolului, numărul acestor decese ar putea creşte cu încă 26.500-30.000 pe an, pe măsură ce schimbările climatice amplifică frecvenţa şi intensitatea incendiilor.

„Fumul de incendii este un risc mult mai mare pentru sănătate decât am înţeles până acum”, a declarat Marshall Burke, profesor la Universitatea Stanford şi coautor al studiului.

Cercetătorii subliniază că particulele fine din fum pătrund adânc în plămâni şi în sânge, crescând riscul de astm, cancer pulmonar, naşteri premature şi alte afecţiuni cronice.

În termeni economici, costul acestor decese depăşeşte toate celelalte daune asociate schimbărilor climatice, de la pierderi agricole la cheltuieli energetice.

Studiul arată că, în ciuda progreselor aduse de Clean Air Act în reducerea poluării industriale, incendiile tot mai frecvente din vestul SUA şi Canada „întorc înapoi ceasul” asupra calităţii aerului.

Autorii avertizează că, indiferent de eforturile de reducere a emisiilor, până în 2050 ţara se va confrunta cu o creştere de 64% până la 73% a mortalităţii cauzate de fumul de incendii.