„Punem în aplicare structuri în cadrul Bundeswehr-ului pentru a ne apăra și a descuraja eficient”, a afirmat Boris Pistorius în cadrul unei conferințe pe această temă.
Acuzând Rusia și China că „și-au dezvoltat rapid capacitățile de a purta un război în spațiu”, el a reamintit că invazia rusă a Ucrainei și războiul pe care Moscova îl duce acolo de trei ani reprezintă un punct de cotitură pentru securitatea taberei occidentale.
Țările occidentale și rivalii lor, China și Rusia, se acuză reciproc că încearcă să militarizeze spațiul, crescând riscul unui conflict și al unei curse a înarmării în cosmos, un sector care, timp de decenii, a fost mai degrabă un domeniu de cooperare pașnică.
Donald Trump a anunțat anul acesta intenția de a construi un sistem futurist anti-rachetă, numit „Dome of Gold”, pe care Rusia îl consideră o tentativă de relansare a proiectului „Războiul stelelor” al președintelui Ronald Reagan din anii 1980. Moscova și Beijingul sunt, la rândul lor, acuzați că au dezvoltat și testat arme anti-satelit ofensive.
În ceea ce privește Germania, investițiile de 35 de miliarde de euro urmează să protejeze sistemele satelitare și terestre și să creeze mijloace proprii de transport spațial. Totodată, este vorba și despre sisteme offensive, potrivit lui Boris Pistorius.
„Trebuie să creăm redundanțe prin mai multe constelații de sateliți interconectați și să discutăm și despre capacități offensive. Și în spațiu trebuie să fim capabili să descurajăm pentru a ne putea apăra”, a subliniat el, explicând că Rusia și China controlează deja poziții „strategice în spațiu”.
Potrivit lui Boris Pistorius, arhitectura apărării spațiale germane trebuie să fie un „stâlp solid” în cadrul NATO, pe care Moscova îl consideră un inamic existențial.
Odată cu preluarea cancelariei de către conservatorul Friedrich Merz, Germania, în ciuda dificultăților economice, urmărește să devină avangarda reînarmării Europei, având în vedere amenințarea rusă și retragerea americană.