„Climatul este foarte tensionat, existau prea multe pericole pentru cicliştii Israel Premier Tech şi pentru ceilalţi. Circuitul final se parcurge de cinci ori, ceea ce face posibile multe perturbări. Din perspectiva siguranţei publice, nu am avut altă opţiune”, a explicat Adriano Amici, preşedintele GS Emilia, organizaţia care organizează cursa între Mirandola şi Bologna, într-un comunicat.
Decizia vine în contextul în care echipa refuzase să se retragă de bună voie, considerând că orice altă măsură ar fi creat un precedent periculos în ciclism.
Autorităţile locale, inclusiv Primăria Bologna, au susţinut excluderea, invocând situaţia gravă din Gaza şi legătura echipei cu guvernul israelian.
Roberta Li Calzi, adjunctă a departamentului de sport în cadrul municipalităţii Bolognei, a declarat: „Având în vedere ceea ce se întâmplă în Gaza, ar fi fost ipocrit să considerăm prezenţa unei echipe legate de acest guvern ca un fapt nesemnificativ”.
Această decizie vine înainte de Turul Lombardiei (11 octombrie), ultima cursă Monument a sezonului, pentru care Giro dell’Emilia reprezintă o repetiţie generală.