Prima pagină » Știri externe » Hamas cere garanții și modificări în planul de pace SUA-Israel. Disensiuni interne și presiuni internaționale la Doha

Hamas cere garanții și modificări în planul de pace SUA-Israel. Disensiuni interne și presiuni internaționale la Doha

Reprezentanţii Hamas solicită modificări ale planului de pace pentru Gaza propus de americani. Palestinienii negociază cu oficiali din Qatar, Egipt şi Turcia şi au anunţat că vor oferi un răspuns în următoarele zile. Planul a fost acceptat de Israel şi este susţinut de comunitatea internaţională.
Hamas cere garanții și modificări în planul de pace SUA-Israel. Disensiuni interne și presiuni internaționale la Doha
Sursă foto: Hepta

Liderii Hamas cer clarificări şi garanţii internaţionale privind planul de pace al SUA pentru Fâşia Gaza, iniţiat de Donald Trump şi aprobat de Israel, potrivit Le Figaro. Mişcarea palestiniană vrea să modifice clauzele privind dezarmarea şi expulzarea oficialilor Hamas şi solicită asigurări că Israelul se va retrage complet şi că nu vor avea loc noi atacuri în Gaza.

Negociatorii Hamas au discutat marţi la Doha cu mediatori din Qatar, Egipt şi Turcia, iar la final au anunţat că vor oferi un răspuns în următoarele zile. Se pare că în cadrul mişcării există două poziţii: una favorabilă aprobării rapide pentru încetarea focului şi alta care cere clarificări.

Prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani, a subliniat că planul are ca scop încetarea suferinţei palestinienilor, dar anumite prevederi, inclusiv retragerea israeliană, necesită discuţii detaliate.