„Aşteptările noastre difer în funcţie de modul în care ne poziţionăm. Magistraţii au aşteptările lor, societatea civilă, românii au aşteptările lor. (…) Da, din câte am văzut şi eu, este posibilă o nouă amânare. Unii spun din culise că ar fi vorba de reuniunea ECOFIN, alţii că judecătorii au nevoie (de timp – n.r.) pentru un plus de documentare. În tot cazul, mai devreme sau mai târziu, Curtea trebuie să se pronunţe”, spune Toader, la Digi 24.
Pronunţarea se va face „prin raportare la Constituţie, prin raportare la deciziile anterioare, evident, în materia pensiei magistraţilor şi pensionării, prin raportare la standardele europene, care sunt clare şi care, în opinia mea, n-au justificat o nouă amânare”, potrivit fostului judecător CCR.
Toader a mai spus că problema cu pensia magistraţilor a fost trecută ca jalon în PNRR „cred, în mod tendenţios”, „pentru că, în definitiv, pensia magistraţilor, că e redusă sau nu, nu dezechilibrează şi nici nu echilibrează bugetul de stat”.
„Politicienii au creat această tensiune între societate şi magistraţi, puterea judecătorească şi de aici nevoia şi dorinţa şi cerinţa Uniunii de reducerea pensiilor. E adevărat ceea ce spuneam şi cu toată convingerea repet, că se judecă şi în echitate, în mod normal, că trebuie ţinut cont de contextul social şi economic, că în 2009 Curtea Constituională – eram judecător – a îngăduit unele reduceri de drepturi salariale, tocmai pe acest consideren, că judecătorii constituţionali germani, care sunt un fel de vârf de lance în materie de constituţionalitate în Europa, spun că, momentele de criză socială, economică, pot justifica chiar şi un reviriment jurisprudenţial. Dar în cazul acestei, eventual, admitere nu înseamnă reviriment”, a mai spus Tudorel Toader.
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Instanţa supremă, condusă de judecătoarea Lia Savonea, a convocat secţiile unite ale magistraţilor, care au decis să atace legea la Curtea Constituţională, reclamând că mai multe articole din actul normativ sunt neconstituţionale.
Potrivit proiectului adoptat de Guvern, vechimea necesară pensionării magistraţilor creşte de la 25 la 35 de ani, iar pensia se reduce de la 100% la 70% din ultima remuneraţie netă. Reforma prevede o perioadă de tranziţie de 10 ani, după care pensionarea va fi la 65 de ani.
Potrivit G4Media, Curtea Constituţională ar putea amâna încă o dată decizia pe reforma pensiilor magistraţilor până pe 14 sau 16 octombrie.
Şedinţa CCR a început, miercuri, la ora 10.00.