Prima pagină » Social » Zeci de mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie de Hramul Sfintei Parascheva la Iași

Zeci de mii de credincioși au participat la Sfânta Liturghie de Hramul Sfintei Parascheva la Iași

Zeci de mii de credincioși din toată țara au participat marți la slujba dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Iulian Moşneagu
14 oct. 2025, 15:06, Social

Potrivit organizatorilor, până la prânz, peste 170.000 de pelerini se închinaseră la racla cu moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic.

În același timp, aproximativ 18.000 de persoane așteaptă la rând, care se întinde pe mai mulți kilometri.

Slujba de hram a fost oficiată de un sobor de ierarhi, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de invitați din Grecia, Serbia și Muntenegru. În predica sa, mitropolitul a subliniat că pelerinii „au așezat bucuria și îngrijorarea lor la picioarele sfinților”, mulțumind credincioșilor pentru devotament și răbdare.

La eveniment au fost prezenți aproximativ 30.000 de participanți în zona centrală a Iașiului, iar echipajele medicale au acordat îngrijiri pentru peste 400 de persoane, dintre care 32 au fost transportate la spital.

Pelerinajul, care a început la sfârșitul săptămânii trecute, a inclus și tradiționala procesiune „Calea Sfinților”, la care au luat parte peste 25.000 de credincioși.

Sfânta Parascheva este una dintre cele mai importante sărbători religioase din România, atrăgând anual sute de mii de oameni la Iași. Credincioșii se roagă pentru sănătate, pace și împlinire, aducând lumânări, flori și icoane.