Prima pagină » Social » Primăria Capitalei va folosi bani din fondul de urgență pentru expertize după explozia din Rahova

Primăria Capitalei va folosi bani din fondul de urgență pentru expertize după explozia din Rahova

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că în şedinţa de urgenţă de vineri de la Primăria Municipiului Bucureşti a fost alocată o sumă de 1.900.000 de lei din Fondul de Urgenţă pentru punerea în siguranţă şi expertizarea imobilului afecatat de explozie din Rahova.
Primăria Capitalei va folosi bani din fondul de urgență pentru expertize după explozia din Rahova
ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, spune că prioritară este în acest moment punerea în siguranţă a blocului din Rahova, afectat de explozie.

După şedinţa de urgenţă el a vorbit despre punerea în siguranţă etapizată, în primul rând desfacerea etajelor superioare, urmând ca apoi să fie realizate expertize, pentru că, în momentul de faţă autorităţile nu au decât rapoarte.

„În momentul acesta avem doar rapoarte, pentru că nimeni nu a reuşit să facă o expertiză. Prima dată îl punem în siguranţă, apoi îl expertizăm, expertizăm şi blocurile alăturate şi ştim exact care sunt riscurile pentru comunitate. În final am suplimentat din Fondul de Urgenţă a Primării Municipului Bucureşti pentru această operaţie cu încă 1.900.000 de lei”, a declarat Stelian Bujduveanu.