Prima pagină » Politic » PSD cere USR să-și asume responsabilitatea pentru „catastrofa” de la barajul Paltinu gestionată de Diana Buzoianu

PSD cere USR să-și asume responsabilitatea pentru „catastrofa” de la barajul Paltinu gestionată de Diana Buzoianu

PSD solicită prim-ministrului Ilie Bolojan să ceară explicații urgente ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, după secarea barajului de la Paltinu, considerând că decizia acesteia a provocat un dezastru în județele Prahova și Dâmbovița și a pus în pericol viața a sute de mii de oameni.
PSD cere USR să-și asume responsabilitatea pentru „catastrofa” de la barajul Paltinu gestionată de Diana Buzoianu
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Sursa foto: Valentina Sarosi/Mediafax Foto

PSD solicită premierului Ilie Bolojan să ceară explicații urgente ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, după secarea barajului de la Paltinu, considerând că decizia acesteia a provocat un dezastru în județele Prahova și Dâmbovița.

PSD acuză „management catastrofal” al ministrului USR

PSD susține că Diana Buzoianu a gestionat catastrofal operațiunea de golire a lacului de acumulare de la Paltinu, ignorând avertismentele Prefecturii Prahova și prezentând situația cu superficialitate.

„Situația este foarte gravă, iar riscurile mult prea mari pentru ca ministra Buzoianu să nu fie trasă la răspundere! Nu există nicio scuză!”, a transmis PSD.

Potrivit social-democraților, ministra a mințit public că nu a fost informată, punând astfel în pericol viața și sănătatea a sute de mii de oameni și creând un dezechilibru major în sistemul energetic național.

O criză de sănătate publică evitată în ultimul moment

PSD afirmă că Buzoianu a fost pe punctul de a declanșa o criză de sănătate publică, prin solicitarea de a se livra apă menajeră potențial infestată în rețelele locale. Social-democrații subliniază că această criză a fost evitată doar datorită opoziției Direcției de Sănătate Publică (DSP).

PSD solicită responsabilitate și încetarea campaniei de intoxicare

Cât de mare trebuie să fie dezastrul, domnule prim-ministru, pentru a mai accepta amatorismul și incompetența de la vârful Ministerului Mediului? Ministra Buzoianu nu se poate extrage din această criză după ce și-a numit oamenii și colegii de partid în conducerea Administrației Naționale Apele Române și după ce și-a asumat personal această operațiune, dând asigurări oamenilor că ‘nu există niciun pericol pentru comunități’ și că ‘accesul la apă va fi asigurat’”, transmit social-democrații.

PSD cere conducerii USR să-și asume împreună cu ministra Buzoianu responsabilitatea acestui dezastru și să înceteze „campania mincinoasă de intoxicare, prin care insinuează o falsă legătură între PSD și distribuția apei potabile în județul Prahova”.

Citește și