Prima pagină » Social » COMUNICAT Vodafone și Fundația Vodafone donează echipamente în valoare de 150.000 EUR către Salvamont România

COMUNICAT Vodafone și Fundația Vodafone donează echipamente în valoare de 150.000 EUR către Salvamont România

Fundația Vodafone continuă parteneriatul de peste 20 de ani cu Salvamont România și echipează fiecare serviciu public județean și local, precum și noile autospeciale de intervenție, cu drone profesionale de căutare și salvare, dotate cu tehnologie AI și termoviziune.
  •  Donația include un kit complet – dronă de intervenție aeriană, cu AI și termoviziune, pentru fiecare serviciu public județean și local al Salvamont România.
  • Salvamont România folosește deja peste 150 de drone aeriene și acvatice implementate cu sprijinul Vodafone și Fundația Vodafone. Dronele au fost utilizate în peste 300 de intervenții doar în acest an.

București, 3 decembrie 2025 – Vodafone și Fundația Vodafone continuă parteneriatul de peste 20 de ani cu Salvamont România și echipează fiecare serviciu public județean și local, precum și noile autospeciale de intervenție, cu drone profesionale de căutare și salvare, dotate cu tehnologie AI și termoviziune.

 

Donația include un kit complet de intervenție aeriană, format din drona Mavic 3T cu termoviziune și zoom optic de înaltă performanță, baterii inteligente, controller RC Pro Enterprise și toate accesoriile necesare pentru transport și operare în condiții de siguranță. Cu autonomia și acuratețea oferite de Mavic 3T, echipele pot acoperi rapid suprafețe mari, pot detecta persoane dispărute sau rănite în teren accidentat și pot acorda sprijin prompt celor aflați în nevoie.

 

Această investiție marchează o nouă etapă într-un parteneriat de referință în România, în cadrul căruia soluțiile tehnologice dezvoltate de Vodafone au avut un rol decisiv în mai mult de 110.000 de intervenții și au contribuit la salvarea a peste 130.000 de vieți. Suntem onorați de această colaborare de lungă durată cu Salvamont România, prin care tehnologia transformă lumea în bine, iar Vodafone rămâne un sprijin esențial pentru salvatorii montani și pentru comunitățile pe care aceștia le protejează”, a declarat Nedim Baytorun, CEO Vodafone România.

 

Datele oficiale Salvamont arată rolul esențial al tehnologiei în salvarea de vieți: numai în 2024, echipele de salvare montană au intervenit în 6.509 misiuni și au salvat 7.562 de persoane, cu o rată de răspuns de 100% prin Dispeceratul Național, aplicația Salvamont susținută de Vodafone și Fundația Vodafone, serviciul 112 și bazele locale.

 

De la an la an, misiunile se înmulțesc, iar fiecare minut economisit în aceste intervenții face de multe ori diferența dintre viață și moarte. Meseria de salvamontist nu este doar o profesie, ci o chemare și un angajament total într-o cursă contra cronometru. Iar atunci când resursele umane nu sunt de ajuns, tehnologia devine partenerul nostru indispensabil”, a declarat Sabin Cornoiu, Președinte Salvamont România.

 

În ultimii 20 de ani, parteneriatul cu Vodafone și Fundația Vodafone a contribuit la peste 110.000 de intervenții și la salvarea a mai mult de 130.000 de vieți, într-un context în care numărul de apeluri crește constant, iar provocările devin tot mai complexe, de la drumeții la sporturi extreme. Cu un număr redus de salvatori activi zilnic pe munte, tehnologia devine forța multiplicatoare vitală: dronele de căutare, comunicațiile avansate și soluțiile digitale oferă echipelor șanse mai mari de a ajunge la timp acolo unde fiecare secundă contează.

 

Parteneriatul cu Salvamont arată concret cum tehnologia poate salva vieți. În prezent, peste 150 de drone aeriene și acvatice sunt utilizate în misiuni, iar alte 40 se adaugă pentru a crește capacitatea operațională. Numai în 2025, dronele au sprijinit peste 300 de intervenții, reducând semnificativ timpul de răspuns și permițând acoperirea unor zone mult mai mari în căutarea persoanelor dispărute. Aceste echipamente pot ajunge rapid în zone izolate și periculoase, direcționând salvatorii exact acolo unde este necesar și optimizând utilizarea resurselor umane. În ultimele 12 luni, dronele au contribuit direct la salvarea a cinci vieți, o dovadă incontestabilă că inovația poate avea un impact real atunci când fiecare secundă contează.

 

Prin promisiunea sa față de România, Vodafone continuă să demonstreze că tehnologia poate accelera progresul social și poate crea oportunități reale pentru oameni și comunități. Misiunea Tech for Good a companiei îi reconfirmă rolul de lider în transformarea digitală a țării, de la investiții în infrastructură și soluții inovatoare, până la programe educaționale, inițiative de responsabilitate socială și proiecte dedicate sustenabilității.

Despre Vodafone
everyone.connected

Vodafone este o companie lider de telecomunicații din Europa și Africa. Furnizăm servicii mobile și fixe către peste 360 de milioane de clienți, operăm rețele în 15 țări investind în alte cinci și colaborăm cu rețele mobile în alte peste 40 de țări. Susținem o bună parte din traficul global de internet prin peste 70 de cabluri submarine și dezvoltăm un nou serviciu de comunicații prin satelit, accesibil direct prin terminalele mobile pentru conectivitate în zone fără semnal. Vodafone are una dintre cele mai mari platforme IoT din lume cu peste 220 milioane de conexiuni, iar în Africa furnizăm servicii financiare către aproximativ 94 de milioane de clienți din 7 țări – gestionând mai multe tranzacții decât orice alt furnizor.
Din adâncul apelor până la stele, misiunea noastră este să conectăm pe toată lumea. Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe X la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Despre Fundația Vodafone România 

De 27 de ani, punem la un loc resursele noastre și ale partenerilor noștri pentru ca împreună să construim proiecte incluzive și durabile. Apelăm la tehnologie și la inovație socială și investim anual în jur de 2 milioane de euro în dezvoltarea comunităților defavorizate din România. Modernizăm secții de terapie intensivă neonatală și susținem programe de educație digitală care pregătesc copii și tineri pentru meseriile viitorului.

Suntem o organizație neguvernamentală românească înființată în 1998, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei Vodafone România. Mai multe detalii despre programele noastre se regăsesc pe: www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.