Actorul și regizorul Răzvan Oprea, despre teatrul ca misiune: Arta adevărată cere curaj și responsabilitate

În lumea teatrală, Răzvan Oprea se afirmă nu doar ca un actor și regizor de excepție, ci și ca un adevărat povestitor al ”magiei” scenei, care are mereu ceva de împărtășit despre tainele și provocările acestui limbaj universal. În acest interviu, Răzvan Oprea ne dezvăluie o perspectivă sinceră și lucidă despre ceea ce înseamnă să fii cu adevărat artist în România zilelor noastre, dar și despre pasiunile, temerile și ambițiile care îl ghidează constant spre o carieră dedicată exprimării autentice făcută cu responsabilitate.

În cadrul interviului, nu vorbim doar despre un profesionist desăvârșit, ci despre un om care a înțeles dincolo de vorbe că arta adevărată implică sacrificiu, curaj și o profundă responsabilitate socială. Din cele împărtășite, răzbate o convingere infailibilă că teatrul nu este doar un for de divertisment, ci un spațiu sacru în care se nasc revoluții mentale și se schimbă destine dacă cei care îl conduc și îl păstrează viu înțeleg că această formă artistică are o misiune mai înaltă: reflectarea, provocarea și, uneori, revolta.

USR cere condamnarea comunismului prin lege. Inițiativă pentru interzicerea simbolurilor și organizațiilor comuniste

Primarul Capitalei se va întâlni duminică, la Guvern, cu premierul și ministrul de Finanțe

Unele dintre cele mai frumoase și profunde gânduri ale lui Răzvan Oprea privesc tocmai această asumare a menirii sale ca artist: ”Nu depinde totul de talent”, ne atrage el atenția, ci de curaj, responsabilitate și o iubire necondiționată pentru meserie. Cu o experiență vastă, o efervescență creativă și o voce clară, el ne invită să regândim, împreună, rolul teatrului în societate și să conștientizăm că, înainte de orice, arta trebuie să fie un act de libertate și de adevăr.

Așadar, pregătiți-vă să pătrundeți în universul unui artist care nu doar creează, ci și reformează, nu doar interpretează, ci și provoacă, într-un dialog sincer despre prezentul și viitorul teatrului românesc, despre provocările, valorile și speranțele care ne unesc într-o respirație comună de cultură și libertate.

Ciprian Demeter: Dincolo de pasiunea evidentă, ce anume te atrage profund la arta actoriei? Ce resorturi interioare te determină să te transformi în altcineva pe scenă?
Răzvan Oprea: Am crezut dintotdeauna că a fi actor este una dintre cele mai frumoase și complexe profesii. Ideea de a împrumuta tot ceea ce te definește, spiritul, trupul, mintea, pentru a crea un altul, complet nou, folosind aceeași materie primă, este ceva vecin cu creația divină. Această putere de a deveni altcineva este tulburătoare și plină de responsabilitate. Cred că este un privilegiu fascinant să poți trăi situații și „vieți” multiple în scurta existență care ne este hărăzită pe pământ. Și apoi mai este relația cu publicul, mai ales în teatru. Complicitatea și interdependența care se creează între actor și public, pe parcursul unui spectacol, sunt pentru mine la fel de misterioase pe cât sunt de adictive. Nu pot trăi fără această relație, din clipa în care am experimentat-o prima dată, nu mai pot funcționa ca om fără ea. Misterul acestei legături mă pasionează și mă frământă deopotrivă; este unul dintre motoarele principale ale activității mele ca actor.

Ciprian Demeter: Cum percepi interdependența dintre actorie și regie? Consideri că experiența ta ca actor te avantajează în rolul de regizor și invers? În ce mod?
Răzvan Oprea: Am vorbit mai sus despre actorie… dar să știți că prima mea dorință nu a fost să fiu actor, ci regizor. Doar că eram un băiețel timid, foarte talentat la multe lucruri (mulțumesc lui Dumnezeu), de la sport până la muzică, și devenind adolescent, nu am avut curajul să dau examen la regie. Simțeam că îmi lipsește ceva, nu aveam nici bani să fac pregătire cu un regizor, așa cum se obișnuia, și am decis că actoria, care mi se părea mai la îndemână, va fi mai ușor de abordat. Și așa a fost. Am avut noroc de profesori extraordinari – Sanda Manu și Ion Cojar – și lucrurile s-au legat în această profesie. Mulți ani mai târziu, după aproape douăzeci de ani de carieră, mi-am urmat visul și am dat examen la regie. Am intrat, și de aici lucrurile s-au schimbat pentru mine. Am început să montez spectacole și lucrurile au mers bine. Revenind la întrebare: experiența de actor este esențială pentru mine în lucrul cu actorii – o componentă pe care colegii mei o apreciază. Este și o componentă pe care actorul Răzvan Oprea nu o regăsește la unii regizori, dar performanța regizorală nu depinde exclusiv de actorie; chiar dacă e un atuu, nu e o condiție. Pot spune cu mâna pe inimă că în spectacolele mele actorii joacă bine sau foarte bine. Știu ce resorturi să activez, înțeleg din interior dinamica subtilă a acestei profesii, și asta mă ajută enorm. Dar spectacolul de teatru are și alte elemente care îl împlinesc, chiar dacă jocul actorilor este excelent. Aici e nevoie de o discuție separată și amplă: concept regizoral, estetică, univers sonor, cromatică etc. Ce pot rezuma este ce spunea Valeriu Moisescu, mare regizor și profesor: „Un spectacol bun, bine făcut, se poate juca fără lumini și costume și stă perfect în picioare.”

Ciprian Demeter: Care a fost cea mai mare provocare artistică pe care ai întâmpinat-o până acum, fie ca actor, fie ca regizor? Cum ai abordat-o și ce ai învățat din ea?
Răzvan Oprea: Minunată întrebare. Cea mai provocatoare experiență pentru mine ca actor a fost să-l joc pe Mozart, în 2008. A fost un rol pentru care am dedicat mult timp documentării, a trebuit să învăț să dirijez, am muncit enorm și cred că am reușit un Mozart emoționant, fragil, vulnerabil și abraziv în același timp. Așa cum spunea un critic: „Un adevărat Mozart underground.” Un Mozart total anti-clișeu. Un spectacol în care strălucea și Marius Bodochi în rolul Salieri, și care s-a jucat timp de 8 ani – dovadă că a fost un spectacol reușit. Provocarea maximă a fost să trăiesc emoția apropierii morții, în scena în care Mozart scrie Recviemul, văzând efectiv moartea în față și compunând în pragul ei, într-o stare de euforie și melancolie, tristețe și rămas-bun. Găsirea acestei stări sublime și trăirea ei alături de public a fost o provocare imensă, pe care am depășit-o folosind… nici nu știu exact ce… dar cu siguranță EMPATIA, care este vitală pentru actor. Fără empatie, această profesie nu poate exista.

Ciprian Demeter: Care sunt criteriile tale principale atunci când alegi proiectele în care te implici, fie ca actor, fie ca regizor? Există teme, autori sau stiluri pe care le preferi sau le eviți în mod deliberat?
Răzvan Oprea: Cel mai important pentru mine, atunci când aleg un proiect ca actor, este să pot comunica cu regizorul, să împărtășim o lume și să putem crea împreună – evident, pe drumul deschis de el, pentru că regizorul este cel care creează contextul în care se exprimă actorul. De aici vine și faptul că unii actori strălucesc sub bagheta unor regizori, în timp ce sub alții sunt cu totul altfel. Dar un actor bun sau mare este mereu la înălțime, chiar dacă nu strălucește. Ca regizor, e o poveste diferită. Aș vrea să fac multe proiecte pe care nu am avut încă șansa să le realizez. Uneori, teatrul, mai ales cel de stat, mi se pare într-un moment bizar, parcă prizonier al spectrului politic, tributar unei relevanțe ideologice. Se străduiește, transpirând profund, să bifeze haotic nevoile de afirmare ale tuturor ideologiilor. Și nu doar în România. Vedem peste tot în Europa criterii ideologice ascunse sub termenul „politici culturale”, care modelează teatrul spre o anumită direcție. Îmi amintește de cenzura comunistă. Cred că aceste „politici culturale” nu sunt altceva decât o limitare a accesului la finanțare pentru alte teme decât cele agreate. Dar teatrul are nevoie să fie LIBER de orice constrângeri ideologice. Teatrul nu trebuie să dea lecții. Aleg proiectele care simt că pot îmbogăți spectatorul, nu să-l admonesteze, să-l certe sau să-l șocheze gratuit. Cred în surpriză și în „șocant”, dar doar dacă servește unui concept bine definit. Ca regizor, am nevoie de provocări mai mari și de șansa de a monta mai mult în teatrul instituțional.

Ciprian Demeter: Descrie-mi, te rog, procesul tău de lucru cu actorii atunci când ești regizor. Ce tehnici folosești pentru a-i ghida, a le stimula creativitatea și a obține interpretările dorite? Cum gestionezi situațiile conflictuale sau blocajele creative?
Răzvan Oprea: Cred că experiența mea ca actor este foarte importantă, dar nu esențială în lucrul cu actorii. Am fost pasionat de mecanismele care guvernează bucătăria interioară a actorului. Din primii ani de facultate am citit de la Stanislavski și Meyerhold până la abordările moderne ale Stelei Adler și Viola Spolin. Cred însă că nicio metodă nu se potrivește cuiva până la capăt. Fiecare actor are un bagaj psiho-emoțional unic. Pentru a ajunge la lumea interioară a fiecăruia, e nevoie de un regizor care înțelege mecanismele declanșatoare ale trăirii autentice. Eu am încercat să-mi construiesc un drum personal, pornind de la teoriile validate ale celor menționați, dar integrând și principiile care m-au ghidat în lucrul cu mine însumi și cu actorii distribuiți. Cred că actorul poate atinge, cu o pregătire specifică pe care am elaborat-o în câțiva ani, un adevărat „quantum momentum”, un punct pe care îl numesc sugestiv „moment de liniște și atenție”, din care poate porni orice. Prin exerciții de conștientizare emoțională, extinderea potențialului de vulnerabilitate și empatie profundă, actorul ajunge într-un punct de liniște interioară absolută, dar și într-un flux de atenție și conștientizare a tot ce înconjoară eul interior și exterior. Pentru că stimulii actorului sunt întotdeauna sincretici, nu vin doar din interior sau din exterior, ci dintr-un amestec subtil: textul autorului, scena, publicul etc.

Ciprian Demeter: Cum te pregătești pentru un rol dificil, care necesită o transformare fizică sau psihologică semnificativă? Ce tehnici folosești pentru a intra în pielea personajului și pentru a-i înțelege motivațiile profunde? Colaborezi cu specialiști (psihologi, antrenori etc.)?
Răzvan Oprea: În tinerețea mea am jucat în teatru roluri extrem de diferite, cu intensități și încărcături speciale. Am avut norocul să-l joc pe Mozart în „Amadeus” de Peter Shaffer, am interpretat în regia lui Alexandru Dabija un precursor ideologic al nazismului, un tânăr cu convingeri de extremă dreapta care are revelația că e pe un anume val al emancipării ideologice și politice. Un tip care parcă anticipează teoriile rasiale și eugenice care au populat anii 1900-1945. Militează pentru eliminarea celor nefolositori, a celor pe care-i consideră subumani, a celor diferiți și necivilizați, pentru ca mai apoi când moartea pare că-l atinge pentru o fracțiune de secundă într-un duel, să-și schimbe radical viața și personalitatea, devenind în urma experienței morții un om plin de credință și empatie pentru ceilalți, un adevărat OM BUN. M-a fascinat transformarea acestui personaj și am căutat peste tot, am citit despre exeperiențe ale contactului cu moartea, despre practici antice de inițiere în cadrul unor mistere și toate acestea au în comun ceva: contactul cu pericolul pierderii vieții determină o iluminare care-l face pe om mai înțelept și mai bun. Ca să răspund exact la întrebare, mă documentez amănunțit pentru fiecare rol și iau informații din toate sursele posibile. Ador să explorez.

Ciprian Demeter: Care este rolul sau spectacolul din cariera ta de care ești cel mai mândru și de ce? Ce l-a făcut special și memorabil pentru tine? Ce impact a avut asupra publicului?
Răzvan Oprea: Cu siguranță nu există un singur rol de care mă mândresc; sunt mai multe, dar pe primele două locuri ar fi Georgică, un rol care a avut darul de a mă schimba profund. Spectacolul a fost o descărcare, o refulare și o epurare psiho-emoțională a traumelor produse societății și conștiinței românești în timpul comunismului. Uniformizarea, frica, mirajul Occidentului, inutilitatea vieții și multe alte teme greu de cuprins aici sunt câteva dintre subiectele pe care spectacolul, dar mai ales parcursul lui Georgică, le exorcizează la propriu. La final, spectacolul se încheia cu un monolog amar al maturului Georgică, întors după o emigrare de câțiva ani în Canada; imediat ce lumina se stingea, scena și publicul rămâneau în întuneric. Deși toată lumea ştia că s-a terminat, o liniște profundă, încărcată şi grea împiedica oamenii să aplaude imediat. Când în sfârșit începeau aplauzele, ele nu erau ca la orice spectacol: nu erau calme şi nici marcate de un „Bravo” tradițional. Erau descărcări emoționale, dizarmonice, explozive, pline de energie, expresia unei conștientizări emoționale. Mulți plângeau, iar și astăzi, aproape 20 de ani mai târziu, oameni care au văzut acel spectacol mă opresc pe stradă și-mi spun că acele momente le-au schimbat parcursul în viață. Cel de-al doilea rol pe care îl ador este Mozart. În cazul lui Mozart, performanța constă în a-i înțelege personalitatea, sensibilitatea nemărginită și trăirea acelui moment al apropierii morții, când compune Requiemul, un moment sublim pe care îl voi purta cu mine pentru totdeauna. Geniul său a fost, mai presus de orice, sensibilitatea extraordinară.

Ciprian Demeter: Ce sfaturi concrete ai da unui tânăr actor la început de drum, care visează să-și construiască o carieră solidă în teatru? Ce abilități și calități ar trebui să cultive? Cum ar trebui să abordeze audițiile și competiția acerbă din domeniu?
Răzvan Oprea: Cred că pentru un tânăr actor de astăzi este extrem de important să nu-și limiteze antrenamentul personal la ceea ce se întâmplă în universitățile de teatru din România. Cred profund că sistemul Bologna este nepotrivit pentru teatru. Această profesie se învață prin ucenicie, așa cum generația mea și cea dinaintea mea au avut ocazia să fie ucenicii unor maeștri; așa ar trebui să se întâmple și acum în universitățile de teatru. Din nefericire, în multe dintre aceste universități sunt profesori de actorie care nu au urcat niciodată pe scenă. Actorii tineri trebuie să-și caute locul în lume, să exploreze metode alternative de antrenament pentru minte, suflet și corp, pentru a fi pregătiți oricând pentru o șansă. Lumea de azi oferă mult mai multe posibilități decât atunci când eram eu tânăr; totuși, sunt și de zece ori mai mulți actori tineri.

Ciprian Demeter: Având în vedere fizionomia și temperamentul tău, ce tipuri de roluri consideri că ți se potrivesc cel mai bine? Există roluri pe care ți-ai dori foarte mult să le interpretezi, dar pe care nu le-ai abordat încă?
Răzvan Oprea: Fizionomia și temperamentul meu mă recomandă pentru orice rol, în special pentru rolurile principale. Lăsând gluma la o parte, am capacitatea de a aborda orice fel de partitură, având o elasticitate sufletească, mentală și fizică ieșită din comun. Un rol pe care nu l-am jucat, dar pe care mi-l doresc și în care cred că aș fi extraordinar, este Lopahin din ”Livada de vișini” de Cehov; iar, când voi fi bătrân, voi dori să joc Lear.

Ciprian Demeter: Cum vezi evoluția ta ca actor și regizor în următorii 5-10 ani? Ce obiective artistice ți-ai propus să atingi? Există genuri sau forme de expresie artistică pe care ai vrea să le explorezi?
Răzvan Oprea: Ca actor, îmi doresc să întâlnesc regizori care să mă provoace, preocupați ca actorii să realizeze performanțe artistice, care să creadă în expresia vie a actorului și cu care să împărtășesc viziuni similare despre viață și lume. Ca regizor, mă văd creând acele lumi scenice pe care le am în minte și suflet și pe care vreau să le împărtășesc publicului. Cred că am ceva important de spus ca regizor în următorii 5–10 ani, de care publicul din România, și nu numai, ar avea nevoie. De asemenea, cred că am un talent managerial pe care mi-ar plăcea să-l valorific pentru a sprijini evoluția artistică a unui teatru și a unei trupe de actori. În România, cultura se confruntă cu numeroase provocări, iar teatrul, în special, resimte efectele unor dificultăți precum subfinanțarea, influențele ideologice, lipsa unei viziuni coerente și tendința spre izolare sau imitare. Tocmai aceste obstacole pot fi transformate în oportunități printr-o abordare managerială responsabilă și creativă. Eu cred în originalitate.

Ciprian Demeter: Cum reușești să menții un echilibru între viața personală și cea profesională, având în vedere programul tău încărcat și solicitările multiple din lumea teatrului? Ce strategii folosești pentru a te relaxa și a te reîncărca cu energie?
Răzvan Oprea: Am făcut sport toată viaţa şi nu mă voi opri niciodată. Ador momentele de mişcare: joc fotbal, călăresc, alerg. Familia mea este o oază de liniște şi reîncărcare. Oricât de ocupat aş fi, îmi iau perioade în care petrec timp cu copiii mei sau îi iau cu mine la repetiţii şi fac tot ce pot pentru a fi cu ei cât mai mult.

Ciprian Demeter: În calitate de fost vicepreședinte de sindicat timp de 7 ani, poți să ne oferi detalii concrete despre realizările tale în ceea ce privește îmbunătățirea condițiilor de muncă ale colegilor tăi? Care au fost cele mai mari obstacole pe care le-ai întâmpinat și cum le-ai depășit?
Răzvan Oprea: În timpul activităţii mele ca vicepreşedinte de sindicat s-au obţinut sporuri pentru stres şi muncă grea de care actorii Teatrului Naţional se bucură şi astăzi. Una dintre inițiativele mele a fost demersul în justiţie pentru recuperarea acestor sporuri; s-a întâmplat în 2008. Tot în urma unei solicitări a Sindicatului Liber al Teatrului Național, conducerea teatrului a dat în judecată firma care preluase spațiile de parcare printr-un contract discutabil și a recuperat, în urma procesului, toate locurile de parcare ale teatrului. În această activitate am învățat să comunic cu oamenii și să fiu garantul unui tratament corect din partea angajatorului, dar am învățat și că cea mai bună strategie pentru a obține ceva este dialogul, comunicarea și compromisul. Evident, nu orice cauză poate fi supusă compromisului; principiile morale, respectul şi protecția angajatului în fața abuzului nu pot face obiectul compromisului.

Ciprian Demeter: Ce rol consideri că are teatrul, ca formă de artă, în societatea contemporană? Cum poate teatrul să influențeze opinia publică, să promoveze valorile democratice și să stimuleze dialogul social?
Răzvan Oprea: Teatrul este, cred, mult prea folosit în ultimii 20 de ani ca tribună pentru propagandă ideologică şi politică. Teatrul are un rol structural, fundamental în sănătatea mentală şi morală a unei naţiuni şi nu trebuie confiscat ideologic sau politic de către nimeni. Nu trebuie să dea lecţii de viaţă sau să facă educaţie ca în şcoală; teatrul nu este dezvoltare personală. Teatrul trebuie să fie o artă liberă, contondentă, vie şi neîngrădită de ideologii care să-i modeleze repertoriul. Este adevărat că teatrul are şi un rol educativ şi poate folosi tehnici în şcoli sau licee, dar arta încetează să mai fie artă atunci când finanțarea se acordă pe criterii politice şi ideologice; atunci se transformă în propagandă. Teatrul este un spaţiu al libertăţii şi, când este finanţat din bani publici, trebuie să ofere publicului libertate, critică, visare, emoţie şi memorie.

Ciprian Demeter: Care sunt valorile tale fundamentale și cum se reflectă acestea în alegerile tale profesionale și personale? Există principii de la care nu te abați niciodată, indiferent de circumstanțe?
Răzvan Oprea: Poate uneori par arogant sau superficial, dar am învățat că din gol nu poți umple, așa că fac tot ce pot să am din ce să dau mai departe. Valorile mele fundamentale sunt libertatea gândirii, integritatea în lucru și originalitatea în expresie; ele se văd în fiecare alegere profesională și personală pe care o fac. Aleg proiecte care lasă spațiu pentru risc și adevăr, refuz formulele gata ambalate și compromisul care dăunează sensului muncii. Sunt direct și franc, pentru că transparența salvează timp și demnitate; prefer să spun ceea ce este de spus decât să cosmetizez o realitate care, în cele din urmă, nu ar servi pe nimeni. Îmi place să văd imaginea completă, să reasamblez piesele unui puzzle și să construiesc din asta contexte în care oamenii pot crește; de aceea investesc în pregătire, mentorat și exercițiu: cred în generozitatea care pleacă din plin. Nu accept manipularea ideologică a artei, nu transform teatrul în produs și nu renunț la responsabilitatea de a proteja și a-mi forma echipa. Toate acestea formează o busolă simplă: libertate, integritate, originalitate, principii după care trăiesc și lucrez, chiar și atunci când adevărul meu sună aspru.

Ciprian Demeter: Ce te pasionează în afara teatrului? Cum îți petreci timpul liber? Ce activități te ajută să te deconectezi de la stresul cotidian și să te bucuri de viață?
Răzvan Oprea: Am făcut sport toată viața, judo, fotbal, călărie, și iubesc caii pentru forța și blândețea lor; am participat și la concursuri de echitație și orice clipă petrecută lângă ei mă pune imediat în echilibru. Scrisul mă împlinește la fel de mult: am multe idei de scenarii pentru teatru, film și TV și găsesc în scris un loc în care ordonez lumea și rostesc lucruri care altfel ar rămâne doar frânturi. Timpul cu copiii mei e o gură de aer proaspăt; orice activitate cu ei mă reconectează, mă detensionează și-mi aduce sens simplu și palpabil. Îmi plac lucrurile simple, o plimbare, o repetiție bună, o cină gustoasă, pentru că în simplitate mi se reface energia. În afara scenei caut acel spațiu în care pot fi prezent, pot respira și pot reveni la lucru cu claritate și bucurie.

Ciprian Demeter: Ce te inspiră cel mai mult în viață? Ce surse de creativitate și energie te ajută să te reinventezi constant și să abordezi noi proiecte cu entuziasm?
Răzvan Oprea: Pentru mine, inspirația e o stare continuă. Sunt o fire expansivă, vizionară, liberă, fără falsă modestie; mă inspiră aproape tot ce întâlnesc, de la un gest mărunt, o dispută aprinsă, o plimbare la apus, până la un titlu citit pe fugă. Energia mea creativă vine din contrast: din întâlnirea dintre tandrețe și cruzime, din sarcasm ascuns sub subtext, din tabloul cotidian în care se ascund adevăruri greu de spus. Îmi place să provoc la gândire, să smulg privirea cu un impuls neașteptat, cu un șoc controlat, menit să deschidă o fereastră spre reflecție, pe care îl ambalez subtil, dar care lasă apoi ecou și sensuri adânci, precum spectacolele regizate de mine, Stupid Fucking Bird sau Îmblânzirea Scorpiei. Mă alimentează oamenii: sinceritatea lor, fragilitatea lor, curajul de a-și spune rănile; mă alimentează mișcarea, corpul în acțiune, ritmul, suflul repetiției și tăcerea în care se coagulează ideile.

Ciprian Demeter: Care sunt personalitățile (din teatru, din alte domenii sau din istorie) care te-au influențat cel mai mult și de ce? Ce lecții ai învățat de la ele?
Răzvan Oprea: Sunt foarte multe personalitatile care m-au marcat…ar fi nedrept pentru unii, să-i amintesc doar pe alții. Dar nu pot să nu spun că Sanda Manu și Ion Cojar, apoi Valeriu Moisescu sunt oamenii care m-au marcat profund pentru libertatea lor în gândire, pentru eterna tinerețe sufletească și mai ales pentru dragostea pe care o aveau pentru teatru. Apoi cred că ideologic, cel mai mult mă influențează și mă va învăța mereu, Cehov. Cred că tot ce a urmat după el, în teatru și chiar în film…i se datorează cumva. El a modernizat și renăscut teatrul, făcându-l minunat. Curentul realismului psihologic este cel mai important pentru evoluția teatrului, din punctul meu de vedere. Eu văd teatrul ca pe bucata importantă de viață, în orice manieră estetică ar fi creat, teatrul trebuie să aducă în fața oamenilor viața, sufletul și esența omului.

Ciprian Demeter: Ce mesaj vrei să transmiți publicului prin munca ta? Ce emoții sau idei speri să stârnești în sufletele spectatorilor?
Răzvan Oprea: Vreau să transmit autenticitate: să le amintesc oamenilor că sunt unici, dar că în profunzime suntem toți aceeași structură de viață; puterea nu vine din roluri sau laude, ci din esența fiecăruia, din curajul de a sta drept în fața propriilor frici și dorințe. Sper ca spectacolele mele să trezească compasiune și curiozitate, să deschidă o fereastră către responsabilitatea față de sine și față de ceilalți și să lase în urmă o senzație simplă și puternică: suntem ghidați de aceeași energie, o formă a iubirii, și de acolo pornesc sensul și munca adevărată.

Ciprian Demeter: Cum te implici în comunitate? Sprijini anumite cauze sociale sau organizații non-guvernamentale? Crezi că artiștii au o responsabilitate socială?
Răzvan Oprea: De‑a lungul timpului am susținut diverse cauze și comunități și continui să o fac: cai, fotbal, actorie, copii, adolescenți sau adulți, acolo unde e nevoie. Cred că toți putem contribui, fiecare în felul lui, la nevoile și bucuriile celorlalți; nu e vorba de gesturi grandioase, ci de prezență, timp și implicare reală. Cred că artiștii sunt obligați să fie liberi și mai ales să se îndoiască de orice idee politică. Artistul care încastrează în arta sa idei politice, devine portavocea unei ideologii și implicit al unui spectru politic, iar în final își pierde libertatea de creație, fiind tributar zonei pe care o propagă. Cred în artistul care are mereu echilibrul să nu se încreadă în niciun vis ideologic și politic. Cât despre ONG-uri, cred că sunt extrem de utile într-o societate atâta timp cât nu sunt unealta politică a cuiva. Aici este nevoie de reguli extrem de clare care să asigure transparența totală a finanațării oricărui ONG. Cred în libertate, dar și în transparență. Asta asigură un climat sănătos.

Ciprian Demeter: Ce înseamnă succesul pentru tine? Îl măsori în aplauze, premii, bani sau în altceva? Cum definești o carieră împlinită?
Răzvan Oprea: Aplauzele sunt glazura, prăjitura e restul. Avem facturi de plătit cu bani și nu prin sonete, dar orice meserie cere să o iubești ca să o poți face cu toată pasiunea; nu toți am avut norocul să ne urmăm visul din start, au existat constrângeri, compromisuri, circumstanțe care au modelat trasee. Totuși nu e o sentință: putem schimba traiectoria sau adăuga în viața noastră lucruri care ne împlinesc sufletul. Avem o istorie grea în urmă, comunism și lipsuri care încă se simt, dar azi pericolul nu mai e doar represiunea trecutului, ci stagnarea într-o victimizare confortabilă care ne fură inițiativa. Oportunitățile sunt aici pentru cine se mișcă, nu pentru cine le așteaptă pasiv. Un spectacol fără public e zero, teatrul trăiește din întâlnire; aplauzele sunt un limbaj care pot lăuda sau întreba, dar nimic nu înlocuiește prezența. Pentru mine o carieră împlinită înseamnă libertatea de a crea fără lanțuri, pentru un public prezent, curios și onest. De multe ori teatrul instituțional pare azi mai mult o enclavă, unde puțini oameni se aplaudă unii pe altți, își dau premii și își împart adulații unii altora, pentru un public destul de mic. Este nevoie de o lărgire a repertoriului, de o viziune în teatrul instituțional care să cuprindă și o categorie de public mult mai numeroasă, care vrea să meargă să vad și un teatru mai accesibil ca estetică și conținut. Cred că teatrul, și mai ales cel Național, trebuie să aibă patru direcții clare: marele repertoriu, teatru românesc, cercetare și teatrul pentru marele public (comedie neapărat). Comedia a devenit în teatrul de azi (cel instituțional) parcă ceva facil și de aruncat la gunoi. Teatrele nu produc comedii, fug de aceste texte parcă. În schimb, în mediul privat există o cantitate uriașă de public care merge la aceste comedii ale teatrelor private. De asemenea, aceste sector privat este complet ignorat de critica teatrală și de toata mișcarea instituțională. Ori cred de exemplu, că în comunism, comedia a reprezentat o adevarată rezistență anti-comunistă. Oare de ce, mă întreb, critica și programatorii festivalurilor și managerii de teatru ignoră publicul uriaș de comedie?

Ciprian Demeter: Având în vedere experiența ta vastă în teatru, cum evaluezi starea actuală a managementului cultural în România? Ce puncte forte și ce slăbiciuni identifici? Ce schimbări consideri că sunt necesare pentru a îmbunătăți sistemul?
Răzvan Oprea: Managementul cultural în România suferă nu pentru că nu sunt oameni talentați, ci pentru că e nevoie de mai mult: mai multă viziune, curaj și disciplină profesională: management înseamnă experiență și cunoașterea clară a ceea ce face fiecare în fișa postului, nu oameni care vor sau mai rău, trebuie să le facă pe toate; există o liniaritate automatizată care ucide inițiativa, birocrație care blochează colaborarea și o rezistență la responsabilitate care face proiectele reactive, în loc să fie strategice; trebuie să repoziționăm oamenii pe competențe, să construim planuri pe 3–5 ani, să importăm și adaptăm practici funcționale din alte sisteme, să profesionalizăm managementul prin formare și mentorat, să creștem educația culturală în școli și comunități pentru a combate analfabetismul cultural și să inventăm modele de finanțare hibridă care să asigure sustenabilitate; fără artă o națiune slăbește încet, așa că schimbarea cere curaj instituțional, colaborare autentică și responsabilitate zilnică.

Ciprian Demeter: Cum consideri că ar trebui să arate un repertoriu potrivit pentru a atrage un public cât mai larg și eterogen, dar și pentru a oferi oportunități de exprimare tuturor actorilor din trupă, indiferent de preferințele sau experiența lor artistică? Cum ar trebui să se îmbine spectacolele clasice cu cele contemporane, comediile cu dramele, teatrul comercial cu cel experimental?
Răzvan Oprea: Cred că este nevoie de numeroase schimbări în viața unui teatru. Este nevoie de un om echilibrat, care știe să fie lider, care se bucură de respectul colectivului și care dovedește profesionalism, respect și dragoste față de instituția teatrală. Este nevoie de o viziune care să plaseze teatrul pe harta internațională, să reîmprospăteze trupa și să revigoreze carierele unor actori mai puțin valorificați până acum.
Este nevoie de o viziune legată de eficientizarea programării spectacolelor, de accesul la teatru pentru categorii defavorizate și pentru persoanele cu nevoi speciale, precum și de o persoană non-conflictuală, deschisă la dialog și ghidată de principii sănătoase. Este potrivit un om care cunoaște foarte bine realitățile din teren, dinamica muncii într-o instituție de spectacol și legislația culturală, un om capabil să contribuie la modernizarea cadrului legislativ pentru teatre.
Un teatru are nevoie de o strategie de promovare a spectacolelor și, mai ales, de promovare a actorilor trupei în spațiul cultural național și european, dar și de o viziune legată de schimburile culturale internaționale. Este important să existe un festival internațional al teatrelor, care să devină un reper cu impact global, precum și participarea constantă la festivaluri și turnee internaționale cu spectacole de referință.
Promovarea culturii naționale prin parteneriate cu instituții culturale din țară și din străinătate este esențială, la fel ca stimularea dramaturgiei prin inițiative precum Bursa Textelor de Teatru sau Bursa Tinerilor Creatori de Teatru (actori, regizori, scenografi, dramaturgi). Astfel de proiecte ar putea oferi tinerilor absolvenți șansa de a fi susținuți și apreciați de directorii de teatre din România, organizate în perioada vacanței de stagiune.

Ciprian Demeter: Cum vezi rolul tinerilor în teatrul românesc actual? Ce măsuri ar trebui luate pentru a atrage și a promova tinerii actori, regizori, scenografi și dramaturgi? Cum ar putea fi integrați tinerii creatori în structurile teatrelor naționale și cum ar putea beneficia de mentoratul artiștilor consacrați?
Răzvan Oprea: Tinerii sunt oxigenul teatrului românesc: unii vor și pot, alții vor dar nu pot, alții vor fără talent; rolul nostru e să le filtrăm cu onestitate și blândețe, să le oferim practică intensă, feedback clar și trasee reale de dezvoltare, nu iluzii; instituțiile trebuie să creeze programe de ucenicie plătite, posturi de asistent regie/scenografie/dramaturgie, rezidențe cu producție propriu-zisă și festivaluri-scut care să lege tinerele proiecte de scene naționale; admiterea și formarea trebuie să includă probe practice repetate și o evaluare sinceră care spune „ai șanse” sau „repoziționează‑te” pentru a nu risipi ani de frustrare; finanțarea trebuie adaptată: micro-granturi pentru prototipuri, co-producții cu teatre mari și mecanisme transparente de remunerare și partajare a drepturilor, cu contracte clare care să protejeze ideea și autorul; mentoratul consacraților trebuie instituit formal, parteneriate de lucru pe producții, perioade de shadowing și întâlniri critice regulate în care tinerii primesc sarcini concrete, responsabilitate și vizibilitate; pentru a păstra meseria vie avem nevoie de balans: programe flexibile care recunosc condiția familială și mobilitatea, dar și de disciplină profesională, repetiții, ore practice, echipe stabile; în final, integrarea reală cere curaj instituțional: deschidem spații de probă, plătim munca tânără, asumăm riscul creativ și punem pe masă reguli clare, doar așa talentul se cultivă, nu se consumă.

Ciprian Demeter: Care este viziunea ta legată de promovarea spectacolelor și a actorilor trupei în spațiul cultural național și european? Ce strategii de marketing și comunicare ar trebui utilizate pentru a crește vizibilitatea teatrului și pentru a atrage un public nou? Cum ar putea fi valorificate rețelele sociale și platformele online pentru a promova spectacolele și actorii?
Răzvan Oprea: Reînnoirea teatrului are nevoie de un motor puternic, iar integrarea noilor generații se face prin programe clare de ucenicie plătite, rezidențe cu producție efectivă și posturi de asistent (regie, scenografie, dramaturgie) care oferă practică intensă și responsabilitate reală. Admiterea și formarea trebuie să fie transparente, cu informații directe despre șanse și căi alternative, pentru a evita ani de frustrare.
Promovarea pe plan național și european se realizează prin co‑producții internaționale, participări la festivaluri și parteneriate cu institute culturale, proiecte comune care valorifică diplomația culturală. Strategiile de marketing includ segmentarea clară a publicului, campanii digitale bazate pe conținut video scurt și povești autentice, abonamente familiale și pachete flexibile, micro‑granturi pentru prototipuri, colaborări cu influenceri culturali și vizibilitate în presa de profil.
Accesul real la teatru se asigură prin prețuri dinamice și bilete sociale. Ideile trebuie protejate și remunerate corect prin contracte transparente privind drepturile de autor și modele de revenue sharing. Mentoratul se formalizează prin shadowing, ateliere comune și co‑regii între artiști consacrați și debutanți, cu evaluări periodice și sarcini concrete.
Digitalizarea promovării presupune canale multilingve, platforme de abonament, ambasadori culturali, repetiții deschise, sesiuni Q&A cu regizorul, ateliere post‑spectacol, indicatori clari de performanță (trafic site, conversii bilete, angajament social) și campanii adaptate pentru diverse categorii de public – tineri, seniori, persoane cu dizabilități (subtitrări, audio‑description, limbaj mimico‑gestual).
Vizibilitatea crește prin investiții reale în comunicare, parteneriate europene de lungă durată, implicarea noilor generații în poziții de producție și protejarea creativității prin reguli clare. Doar astfel teatrul devine accesibil, relevant și sustenabil.

Ciprian Demeter: În opinia ta, cum ar trebui să se implice TNB în stimularea dramaturgiei românești, atât clasice, cât și contemporane? Ar trebui încurajată producția de spectacole bazate pe texte românești? Ar trebui organizate concursuri de dramaturgie sau rezidențe pentru dramaturgi? Cum ar putea fi promovată dramaturgia românească în străinătate?
Răzvan Oprea: Vot pentru echilibru: clasicele rămân fundamentul, se revizitează și se joacă pentru coerența culturală și pentru publicul fidel; textele contemporane trebuie susținute activ, pentru că tinerii au lumi noi de spus, de creat și construiesc viitorul scenei. Un buget clar și instrumente simple: alocare distinctă pentru producții clasice și pentru dramaturgie nouă, comisioane plătite pentru texte la comandă, rezidențe de scriere 6–12 luni și un concurs anual cu montare garantată pentru câștigător. Lansarea unui proiect urmează procedură fixă, brief, deadline, evaluare, pilot în sală mică, iar trecerea la producție mare depinde de rezultatele validate public și critici.

Ciprian Demeter: Cum evaluezi teatrului românesc în circuitul teatral european și pentru a-i crește prestigiul internațional?
Răzvan Oprea: În ultimii ani a scăzut vizibilitatea teatrului românesc din cauza unei combinaţii de factori: lipsește o strategie națională și indinviduală, coerentă şi continuă, absenţa unui pachet profesional de pitching în limba engleză, resurse financiare limitate dedicate internaţionalizării, comunicare publică fragmentată şi lipsa unor producţii exportabile constant programate. Pandemia a accentuat izolarea, iar concurenţa festivalieră şi marketplace‑urile europene au evoluat profesional mult mai rapid decât capacitatea instituţională de adaptare. De asemenea, este nevoie de a fi organizate turnee în lume cu marile spectacole care ar trebui create. Promovarea culturii naționale (prin parteneriate cu ICR) este foarte importantă, schimburi cu țări și culturi bine poziționate.
Stimularea dramaturgiei este la fel de necesară prin BURSA TEXTELOR DE TEATRU
BURSA TINERILOR CREATORI DE TEATRU (ACTORI, REGIZORI, SCENOGRAFI, DRAMATURGI): un proiect în care tinerii absolvenți vor avea susținerea unor proiecte în care să fie văzuți și apreciați de toți directorii de teatre din Romania, organizat pe perioada întreruperii stagiunii (iulie, august).

Ciprian Demeter: Care este viziunea ta legată de schimburile culturale cu Statele Unite? Ce tipuri de proiecte ar putea fi dezvoltate în cadrul acestor schimburi (spectacole comune, rezidențe artistice, workshop-uri, etc.)? Ce beneficii ar putea aduce aceste parteneriate pentru TNB și pentru teatrul românesc în general?
Răzvan Oprea: Cred că Statele Unite trebuie să devină un partener cultural pentru România. O apropiere de autorii americani, realizarea de schimburi cu instituții similare din SUA, realizarea unor parteneriate cu SUA pot să galvanizeze o serie de schimburi foarte benefice culturii române și nu doar teatrului, ci și filmului. Cultura teatrală română are nevoie de reprezentare peste ocean și putem asigura asta apropiindu-ne de autorii și creatorii de teatru de acolo.

Ciprian Demeter: Cum vezi viitorul teatrului românesc în contextul globalizării, al concurenței cu alte forme de divertisment și al evoluției tehnologiei? Ce provocări și oportunități se conturează pentru teatrul românesc în următorii ani? Cum ar trebui să se adapteze teatrele la aceste schimbări pentru a-și menține relevanța și atractivitatea?
Răzvan Oprea: Viitorul teatrului românesc se joacă pe două coordonate: păstrarea sacralității întâlnirii live, care rămâne de neînlocuit pentru intensitatea și imprevizibilul pe care le generează actorii și publicul, și asumarea inteligentă a digitalizării ca instrument de acces, arhivare şi extindere a audienţei; provocările vin din competiţia cu streamingul şi divertismentul rapid, din presiunea financiară şi din riscul de a transforma teatrul în produs consumabil, iar oportunităţile apar în co‑producţii europene, educaţie culturală sistematică şi utilizarea datelor pentru campanii de atragere a publicului; teatrele trebuie să se adapteze profesionalizând managementul şi marketingul, dezvoltând reţele de săli şi parteneriate locale/internaţionale, implementând abonamente şcolare şi programe gratuite pentru tineri, creând rezidenţe şi mentorat pentru creatori tineri, asigurând finanţare diversificată şi modele sustenabile de preţuri sociale, investind în accesibilitate (subtitrări, audio‑description, limbaj mimico‑gestual) şi în formare continuă pentru actori în faţa tehnologiei; în final, trebuie apărată ideea că digitalul serveşte teatrul, nu îl substituie.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să se implice statul (prin Ministerul Culturii, prin autoritățile locale) în finanțarea și susținerea teatrului? Ar trebui alocate mai multe fonduri pentru teatru? Ar trebui utilizate criterii mai transparente și mai obiective pentru distribuirea fondurilor? Ar trebui sprijinită producția de spectacole noi, turneele în țară și în străinătate sau dezvoltarea infrastructurii teatrale?
Răzvan Oprea: Este nevoie de mai multă acțiune și mai puține vorbe în acest sens. Este nevoie de bani predictibili, reguli clare şi curaj administrativ: finanţare crescută şi indexată, criterii publice şi obiective pentru alocări, mecanisme de cofinanţare care atrag parteneri privaţi, investiţii în săli şi spaţii de probă la nivel local şi programe de rezidenţă, abonamente şcolare gratuite şi facilităţi fiscale pentru sponsori, contracte standard care apără drepturile autorilor şi artiștilor şi un sistem social adaptat muncii sezoniere din cultură; descentralizarea trebuie să vină cu responsabilitate şi audit, transparenţa cu rapoarte publice, iar sprijinul pentru turnee şi coproducţii internaţionale să fie parte din strategia de promovare a scenei româneşti.

Ciprian Demeter: Ce rol au sponsorizările și parteneriatele cu sectorul privat în finanțarea teatrului? Cum pot fi atrase mai multe companii să investească în teatru? Ce beneficii ar trebui să ofere teatrele sponsorilor? Cum pot fi asigurate transparența și corectitudinea în gestionarea fondurilor private?
Răzvan Oprea: Sponsorizările și parteneriatele private au un rol decisiv în supraviețuirea și dezvoltarea teatrului pentru că aduc resurse, expertiză și legături cu comunitatea, dar trebuie făcute strategic: companiile se atrag oferindu-le pachete clare de valoare publică și vizibilitate măsurabilă, abonamente pentru angajați, ca beneficiu de wellbeing, parteneriate de co‑producție care le dau emblemă culturală și oportunități de CSR concrete; teatrele trebuie să ofere sponsorilor transparență financiară, raportare clară a rezultatelor, drepturi de asociere bine delimitate și pachete digitale de promovare fără a transforma scena într-un panou publicitar; pentru a convinge mai multe companii avem nevoie de mecanisme fiscale și de recunoaștere oficială a sponsorizării culturale, de studii de impact care arată beneficiile pe termen lung și de formule flexibile de cooperare pentru IMMuri; beneficii simple și eficiente sunt abonamentele corporative, evenimente private cu artiști, co‑branding pentru campanii culturale și acces la conținut digital exclusiv; transparența se asigură prin contracte standardizate, audit extern, rapoarte publice și conturi dedicate pentru fonduri private astfel încât fiecare leu să fie cuantificat și verificabil; în esență, avem nevoie de deschidere și de voință de a găsi căi practice care să transforme bunăvoința privată în suport real, predictibil și onorabil pentru teatru.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să se adapteze teatrele la noile realități economice și sociale, caracterizate de inflație, creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a publicului? Cum pot fi reduse costurile de producție și de funcționare a teatrului? Cum pot fi atrase noi surse de venituri (închirierea spațiilor, vânzarea de produse derivate, organizarea de evenimente speciale, etc.)?
Răzvan Oprea: Teatrele trebuie să se adapteze pragmatic: reducem costurile cu planuri clare de producţie care prioritizează repetiţii eficiente, reutilizarea decorurilor şi co‑producţii, optimizăm cheltuielile fixe prin negocieri pentru utilităţi şi investiţii în eficienţă energetică, externalizăm servicii non‑esenţiale şi folosim voluntari şi stagii plătite pentru munca de bază, în paralel creăm surse noi de venituri prin închirierea sălilor pentru evenimente corporate şi private, pachete corporate de abonamente pentru angajaţi ca beneficiu de wellbeing, vânzare de merchandise atent gândit, evenimente speciale cu plată premium, oferte dinamice de preţ şi bilete sociale pentru a menţine accesibilitatea; atragem fonduri prin parteneriate public‑private şi programe europene, construim pachete de sponsorizare transparente şi măsurabile, dezvoltăm programe educaţionale şi abonamente şcolare pentru creşterea publicului pe termen lung, profesionalizăm departamentul de marketing pentru targetare şi retargeting eficient, introducem contabilitate separată pentru fonduri private şi audit extern pentru transparenţă, iar managementul trebuie să ia decizii strategice bazate pe date, să fie flexibil în oferte şi rigid în respectarea valorilor artistice astfel încât teatrul să rămână accesibil, durabil şi relevant chiar şi într-o perioadă de criză economică.

Ciprian Demeter: Cum vezi impactul inteligenței artificiale și al altor tehnologii emergente asupra creației teatrale? Ar putea fi folosite aceste tehnologii pentru a crea spectacole mai inovatoare și interactive? Ar putea fi folosite pentru a atrage un public mai tânăr și mai conectat la tehnologie? Ar putea înlocui aceste tehnologii rolul actorilor sau al regizorilor?
Răzvan Oprea: AI și tehnologia sunt instrumente puternice, nu înlocuitori: pot optimiza decoruri și producție, pot genera efecte care amplifică trăirea, pot revizita spectacole vechi și pot crea formate hibride care atrag public tânăr, dar dacă intrăm în supradigitalizare pierdem esența întâlnirii din sală; tehnologia trebuie folosită pentru a elibera timp creativ și a extinde accesibilitatea prin subtitrări, audio description și streamuri, pentru a prototipa rapid scenografii sau a crea elemente interactive controlate de actori, iar orice utilizare trebuie însoțită de reguli clare privind drepturile de autor, remunerarea creatorilor și transparența proceselor; nu putem accepta ideea că AI ar putea înlocui actorii sau regizorii pentru că forța spectacolului e în prezența vie, în imprevizibil și în schimbul emoțional dintre oameni, însă AI poate fi partener de creație, unealtă pentru experiment, instrument de educație și un mod de a face teatrul mai rezistent și mai relevant pentru secolul în care trăim. Există spectacole construite în jurul roboților-autori sau roboților-actori, proiecte interactive care folosesc localizare mobilă și AR pentru a transforma orașul în scenă, montări ce integrează captură de mișcare în timp real pentru a sincroniza dansatori cu avatare digitale și lucrări hibrid care combină instalație robotică, inteligență artificială pentru generare de text sau voce și transmisiune live multiscreen pentru public dispersat.
De exemplu, Rimini Protokoll, folosește audioghiduri și scenarii participative pentru a muta spectatorul în centrul spectacolului; Blast Theory este cunoscut pentru proiecte interactive și locative care amestecă joc, realitate și online; sau proiectul românesc „E‑Waste E‑Motion”, care propune un spectacol construit exclusiv din roboți miniaturali.

Ciprian Demeter: Ce părere ai despre fenomenul teatrului independent în România? Cum evaluezi calitatea și diversitatea producțiilor teatrelor independente? Ce rol au teatrele independente în peisajul cultural românesc?
Răzvan Oprea: Teatrul independent, cu precădere, aduce suflu nou scenei românești: acolo se încearcă forme noi, se asumă riscuri și se vorbește despre realități pe care instituțiile mari uneori le ocolesc; de aceea trebuie susținut cu finanțare stabilă, spații de repetiție accesibile și legături reale cu teatrele naționale.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să se implice Teatrul Național București în sprijinirea și promovarea teatrului independent? Ar trebui oferite spații de joc pentru spectacolele independente? Ar trebui realizate coproducții cu teatre independente? Ar trebui organizate festivaluri sau evenimente dedicate teatrului independent?
Răzvan Oprea: Producțiile independente strălucesc chiar cu bugete mici, dar au nevoie de management profesional, microgranturi și parteneriate care să le dea vizibilitate; dialogul real cu teatrele instituționale, schimbul de săli și coproducțiile le oferă instrumentele practice să supraviețuiască și să schimbe scena.

Ciprian Demeter: Cum vezi rolul criticii de teatru în dezvoltarea artei teatrale? Cum ar trebui să fie criticii de teatru: obiectivi, exigenți, curajoși, implicați? Ar trebui să critice spectacolele doar din punct de vedere artistic sau ar trebui să abordeze și aspecte sociale, politice sau culturale?
Răzvan Oprea: Critica de teatru e vitală pentru viața artistică, dar la noi este prea puțină și prea nesistematizată: avem nevoie de critici profesioniști, curajoși și onești care să-și asume opinia și consecințele ei, care să analizeze spectacolele atât estetic, dar și în context social și cultural, iar ideal ar fi ca fiecare premieră să primească mai multe perspective, minimum 10-15 recenzii, pentru a oferi publicului un portret complet, pentru a ghida decidenții și pentru a evita puterea disproporționată a unei singure voci; criticii pot fi niște influenceri ai scenei dacă editorialele lor sunt accesibile în presă, online și în platforme dedicate, dar acest lucru presupune reguli profesionale, educație critică și responsabilitate etică pentru că o recenzie poate propulsa sau ucide un spectacol. Ar fi indicată și o revizitare periodică a tuturor spectacolelor.

Ciprian Demeter: Cum vezi rolul unui lider artistic (manager, director artistic) în gestionarea conflictelor și tensiunilor din cadrul unei trupe de teatru? Ce calități și abilități ar trebui să aibă un astfel de lider?
Răzvan Oprea: Un lider ghidează și inspiră, vorbește clar în vremuri dificile și ascultă înainte de a decide; trebuie să fie mediator între oamenii din trupă și între teatru și public, să aibă curajul de a lua decizii, răbdarea de a construi în timp și empatia de a menține demnitatea fiecărui coleg; pe lângă viziune are nevoie de disciplină managerială, tact comunicativ și onestitate profesională — nu e doar despre a conduce, ci despre a crește oamenii din jur, a gestiona tensiunile cu calm și a transforma conflictul în energie creativă.

Ciprian Demeter: Cât de importantă este predictibilitatea în programarea teatrului? Cum ar putea fi implementat un program pe 6 luni la TNB și ce beneficii ar aduce acesta pentru public, actori și logistică?
Răzvan Oprea: Comédie‑Française servește ca model: programe anunțate pe ferestre clare, distribuții rotite și mobilitate „hors les murs” pentru turnee și coproducții, ceea ce păstrează continuitatea artistică și face sala predictibilă pentru public și parteneri. Predictibilitatea atrage publicul: oamenii știu când vin spectacolele lor preferate și cumpără abonamente, iar aparițiile regulate cresc audiența. Pentru actori înseamnă repetiții mai bine organizate și condiții stabile care îmbunătățesc calitatea reprezentațiilor. La nivel managerial, programul pe 6 luni economisește timp și bani: planificarea tehnică devine mai eficientă, logistica se optimizează, iar negocierile pentru turnee și coproducții devin mai clare și mai rapide.

Ciprian Demeter: Cum pot fi atrase parteneriate cu teatre omoloage din Europa și SUA? Ce tipuri de parteneriate ar fi cele mai benefice, de exemplu, pentru TNB (schimburi de spectacole, coproducții, rezidențe artistice, etc)?
Răzvan Oprea: Sunt multe aspecte de luat în considerare; resursa umană și cea financiară sunt decisive. Este nevoie de o persoană dedicată cu timp pentru prospectare, relaționare și follow‑up, echipă tehnică flexibilă pentru road‑show și înregistrări pro‑grade, plus suport administrativ și juridic pentru contracte și coproducții. Bugetul trebuie să acopere călătorii, cazare, transport scenografie, adaptări tehnice, costuri de filmare, traduceri/subtitrări și un fond de rezervă pentru neprevăzute. Planificarea include calendar realist, perioade de disponibilitate standardizate, KPI‑uri clare (vizibilitate, invitaţii, coproducţii semnate) și proceduri pentru ofertare rapidă.

Ciprian Demeter: Ce părere ai despre propunerea de a crea o Asociație internațională a teatrelor și centrelor culturale cu specific național? Ce beneficii ar aduce o astfel de asociație pentru teatrele românești?
Răzvan Oprea: Da, clar ar merita să existe. O asociație ar aduce coproducții, vizibilitate, acces la granturi și schimburi de rezidențe care deschid piețe pentru teatrele românești. Există deja modele similare în alte țări, unde rețelele coordonează showcase‑uri, coproducții și pachete comune pentru difuzori (International Theatre Institute (reţeaua UNESCO pentru teatru), European Theatre Convention (schimburi şi coproducţii între teatre naţionale), EUNIC (reţeaua institutelor culturale europene), IETM (reţea pentru artele spectacolului contemporan) şi reţele naţionale/regionale gestionate de organisme precum British Council sau Centre National du Théâtre din Franţa).

Ciprian Demeter: Cum pot fi atrași programatorii celor mai importante festivaluri internaționale din lume (TransAmerique Canada, Dublin, Avignon, Seul) să vadă spectacolele TNB? Ce tipuri de materiale promoționale ar trebui create pentru a le stârni interesul?
Răzvan Oprea: S‑ar putea încheia un parteneriat cu UNITER și rețele internaționale pentru a se deschide uși; s‑ar putea trimite un showreel de 5–8 minute cu momente cheie, un trailer cinematic de 90–120 secunde, un dosar în engleză cu conceptul, echipa și temele, fișa tehnică și riderul, perioadele disponibile și pachetul logistic/financiar, plus link la înregistrare full HD la cerere și un contact dedicat; s‑ar putea organiza rezidențe și showcase‑uri la festivaluri, rezidențe la schimb cu trupe/invitați străini și programe de mentorat pentru actori și producători. Încă o dată, resursa umană și financiară este esențială.

Ciprian Demeter: Ce beneficii ar aduce un parteneriat cu una dintre cele mai importante televiziuni pentru promovarea actorilor TNB în producțiile de seriale și filme TV? Cum ar putea fi negociat un astfel de parteneriat pentru a asigura o expunere maximă pentru actori și pentru a crește veniturile teatrului?
Răzvan Oprea: Parteneriat cu o televiziune: vizibilitate mare pentru actori, bani şi promo pentru teatru; televiziunea primeşte conţinut de calitate. Negociere simplă: clarifici ce oferă fiecare (aparţii, fragmente, spoturi), cere expunere reală şi compensare (cash sau barter media), protejezi programul spectacolelor şi ai rotaţie la oportunităţi pentru actori. Win‑win: actorii apar la TV şi câştigă, teatrul atrage public şi venituri, televiziunea ia conţinut bun. Comédie‑Française a făcut acest lucru: spectacole filmate și difuzate de France Télévisions.

Ciprian Demeter:  Cum ar putea fi asigurat accesul tuturor actorilor la roluri și la publicul lor?
Răzvan Oprea: Este nevoie de direcții clare, clasici bine jucați, comedii care umplu sala, proiecte contemporane și naţionale noi, dar și reguli simple: audieri deschise, rotație la distribuții, proiecte paralele pentru tipuri diferite de spectacole. Astfel, toți actorii primesc șanse reale, publicul găsește ce îi place, iar teatrul rămâne viu și reprezentativ.

Ciprian Demeter: Cum ar putea fi comunicate clar și eficient cele trei direcții principale ale repertoriului (teatru de repertoriu universal, teatru pentru marele public, teatru de cercetare) pentru a ajuta publicul să înțeleagă ce tip de spectacol urmează să vadă? Ar trebui folosite teasere, afișe, logo-uri distincte, interviuri, trailere, etc.?
Răzvan Oprea: Trebuie spus simplu ce vezi când vii la teatru: trei semne clare, clasic, pentru public larg, experiment, puse pe afiș, bilet și site; fiecare spectacol să aibă o fișă scurtă în foaier și online cu gen, durată, vârstă recomandată, intenția regizorală și unde găsești textul; facem trailere scurte pentru social, interviuri cu regizorul și actorii și un paragraf „ce vei trăi în sală” pentru cei care nu sunt inițiați; întâlniri înainte/după reprezentație, repetiții deschise pentru școli și materiale educaționale explică diferența dintre repertorii; comunicăm pe canalele potrivite. Reels pentru tineri, newsletter pentru abonați, radio/local pentru seniori, și oferim subtitrări, audio‑description și fișa spectacolului în limbaj simplu; dacă vrem public stabil, trebuie răbdare: informație repetată, clară și accesibilă la momentul deciziei.

Ciprian Demeter: Ce măsuri concrete ar trebui luate pentru a crește gradul de ocupare a sălilor de spectacol de la TNB? Ar trebui oferite reduceri pentru anumite categorii de public, organizate evenimente speciale sau îmbunătățită calitatea spectacolelor?
Răzvan Oprea: Aș sugera să fie oferite pachete simple de bilete și abonamente accesibile pentru familii, studenți și pensionari, să se introducă abonamente corporate ca beneficiu pentru angajați și pachete flexibile de tip alege trei spectacole; să invităm școli la repetiții deschise și ateliere pentru a crește publicul tânăr; să organizăm seri speciale cu întâlniri cu echipa după spectacol și reprezentații pentru comunități care nu ajung ușor la teatru; să comunicăm clar ce fel de spectacol este în program prin fișe scurte în foaier și online și prin trailere scurte pe social media; să asigurăm subtitrări și descrieri audio pentru accesibilitate; să închiriem sala pentru evenimente culturale și corporative și să oferim pachete simple de merchandise și experiențe înainte sau după reprezentație; să invităm critici și creatori de conținut să ofere perspective multiple la premiere și să practicăm transparență în reduceri și parteneriate ca să câștigăm încredere; iar pe lângă toate acestea, propun o analiză statistică națională realizată de INSS sau de o instituție independentă care să arate cine merge la teatru, de ce merge, cine nu merge și din ce motive, ce atrage și ce respinge, de unde se informează și cât înțelege din ce vede, astfel încât oferta noastră să fie construită pe date reale și nu pe impresii.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să fie abordată problema distribuțiilor create ”în birouri”, fără audieri legale? Ce măsuri ar trebui luate pentru a asigura un proces de selecție transparent și corect?
Răzvan Oprea: Distribuțiile „din birou” sunt ca poveștile de la cafea: amuzante, dar nedrepte. Să facem altfel: audieri publice anunțate, criterii clare pentru fiecare rol, juriu mixt (internațional sau extern când se poate), minute scurte cu motivele alegerii și reguli stricte anti-conflict de interes. Rotație periodică a membrilor juriului și posibilitatea de feedback pentru respinși. Fără a elimina gluma din hol, transformăm bârfa în proces verificabil, mai puține favoruri, mai multă artă.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să se implice Consiliul Artistic al TNB în luarea deciziilor repertoriale și în gestionarea problemelor artistice din teatru? Ce rol ar trebui să aibă membrii Consiliului Artistic?
Răzvan Oprea: Consiliul Artistic este format din oameni din teatru, regizori, actori, scenografi, dramaturgi și, uneori, specialiști din afară, aleși pe mandate scurte ca să aducă experiență și prospețime. Cred că ideal este ca acest consiliu să propună repertoriu și proiecte pe criterii clare, să participe în jurii de selecție, să medieze conflicte și să ofere mentorat pentru tineri creatori; să lucreze transparent, cu mandate rotative și minute publice, și să colaboreze strâns cu managerul executiv, nu să preia controlul, ci să transforme ideile artistice în proiecte realiste.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui gestionat bugetul unui teatru pentru a asigura o finanțare adecvată pentru producția de spectacole, pentru promovarea actorilor și pentru dezvoltarea infrastructurii? Ce cheltuieli ar trebui prioritizate?
Răzvan Oprea: Eu sunt artist, actor, producător şi regizor, dar nu pretind că le ştiu pe toate şi nu pot face toate rolurile odată, pentru că fiecare cere altă gândire şi strategie. Este nevoie de priorităţi pragmatice pentru a menţine calitatea şi sustenabilitatea teatrului. Este nevoie să fie plătite corect salariile şi repetiţiile pentru a păstra oamenii buni, să se aloce resurse reale pentru producţie şi logistică pentru ca spectacolele să fie făcute profesionist şi să se investească constant în promovare şi fidelizarea publicului pentru ca biletele să se vândă. Este nevoie să se facă treptat modernizarea infrastructurii esenţiale care reduce costurile pe termen lung şi să fie păstrat un mic fond stabil pentru proiecte noi şi coproducţii care pot aduce finanţare externă. Este nevoie să fie linii bugetare clare pentru salarizare, producţii, dezvoltare şi investiţii, să se despartă rolurile artistice de cele manageriale şi să se înfiinţeze sau întărească un departament de producţie şi fonduri care să scrie proiecte, să asigure cofinanţarea şi raportarea. De asemenea, este nevoie să se digitalizeze procesele financiare şi să se caute parteneriate strategice şi sponsorizări pentru a completa bugetul public. Aşa înțeleg eu că ar trebui să funcţioneze lucrurile într-un teatru; în teorie sună bine, în practică, vedem.

Ciprian Demeter: Cum pot fi atrase fonduri europene pentru finanțarea proiectelor culturale? Ce tipuri de proiecte ar fi eligibile pentru finanțare europeană?
Răzvan Oprea: Ca să atragă fonduri europene, ar trebui să existe un departament dedicat proiectelor și fondurilor sau să stabilească un parteneriat strategic cu o organizație specializată: o echipă care scrie proiecte, gestionează bugetul și face raportările, idei clare și parteneri din străinătate care semnează cooperarea; sunt eligibile proiecte care aduc public nou și divers, educație culturală, incluziune socială, rezidențe pentru artiști, coproducții internaționale, digitalizarea arhivelor și modernizarea spațiilor; pe scurt, gândiți proiecte care rezolvă o nevoie clară, arătați cum vor rămâne utile după finanțare, asigurați cofinanțarea și puneți la lucru fie un departament intern, fie un partener strategic care să se ocupe profesional de atragerea și implementarea fondurilor.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui abordată problema salariilor mici ale actorilor din teatrul românesc? Ce măsuri ar trebui luate pentru a asigura o remunerație decentă pentru artiști?
Răzvan Oprea: Problema salariilor mici ale actorilor cere soluţii practice pe mai multe niveluri pentru că, dintr-un singur salariu de artist, foarte puţini pot trăi decent sau construi un viitor financiar. Pe termen scurt, este nevoie de contracte clare şi negociere colectivă care să stabilească bareme minime pentru onorarii, plăţi corecte pentru repetiţii, reprezentaţii suplimentare şi drepturi la reluări sau difuzări; asigurările sociale reale şi contribuţiile către un sistem de pensii, specifice sectorului artistic, reduc riscul pe termen lung. Pe termen mediu, este necesară diversificarea veniturilor instituţiilor şi a artiștilor: fonduri publice dedicate, granturi stabile, parteneriate cu companii, sponsorizări transparente, abonamente familiale accesibile şi programe de turnee care să aducă venit în teritoriu poate aduce surse suplimentare. Sistemic, ar ajuta un cadru naţional de susţinere a creatorilor care include vouchere culturale pentru public, facilităţi fiscale pentru proiecte culturale, rezidenţe plătite şi stagii de dezvoltare profesională, precum şi mecanisme de solidaritate între instituţii pentru angajarea pe perioadă determinată. Pe plan personal, este important să recunoaştem valoarea muncii multiple a actorilor şi să le oferim formare în antreprenoriat cultural, management de proiect şi scriere de granturi, ca veniturile secundare să fie stabile şi corect compensate. În concluzie, soluţia combină negocieri colective şi protecţie socială, noi surse de finanţare şi infrastructură naţională de sprijin, astfel încât meseria de actor să fie sustenabilă economic nu doar pentru individ, ci şi pentru familiile lor.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să fie gestionate drepturile de autor pentru spectacolele de teatru? Cum ar trebui protejate drepturile actorilor și ale celorlalți creatori de teatru?
Răzvan Oprea: Drepturile de autor în teatru înseamnă că textul, regia, muzica, decorul și interpretarea sunt creații protejate și că cei care le creează trebuie plătiți și consultați când lucrarea este jucată, adaptată sau înregistrată. În România, adeseori lucrurile sunt neclare: contracte informale, plați diferite pentru aceleași utilizări și lipsa unei practici constante de remunerare la reluări sau difuzări. În Franța există reguli mai clare și un organism care gestionează colectiv drepturile, contracte standardizate, precum și o practică consolidată de plată a autorilor și interpreților, ceea ce le dă artiștilor predictibilitate. Soluția este simplă: contracte clare semnate înainte de montare, reguli transparente pentru plata la reluări și difuzări, mecanisme de colectare a sumelor și informare juridică pentru artiști și manageri, pentru ca toți să știe cine ce primește și când.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să fie abordată problema birocrației excesive în teatrul românesc? Ce măsuri ar trebui luate pentru a simplifica procedurile administrative și pentru a reduce timpul necesar pentru producția unui spectacol?
Răzvan Oprea: Birocrația în teatru înseamnă hârtii, avize și proceduri care opresc repetițiile și fură timp: autorizații, contracte, rapoarte și liste birocratice. Producția unui spectacol înseamnă tot ceea ce se face de la idee până la premieră: alegerea textului, repetiții, decor, costume, echipă tehnică, finanțare și comunicare. Soluția e simplă: reguli clare, formulare standard și termene fixe pentru aprobări, un singur loc online unde să depui proiectele și documentele și oameni cu experiență în management cultural care înțeleg ritmul artistic. Asta nu înseamnă eliminarea controlului, ci eliminarea hârtiilor inutile, accelerarea deciziilor și lăsarea artiștilor să se concentreze pe scenă.

Ciprian Demeter: Ce părere ai despre ideea de a transforma TNB într-o instituție publică de spectacole autogestionată? Ce beneficii și ce riscuri ar implica o astfel de transformare?
Răzvan Oprea: Transformarea TNB într-o instituție autogestionată înseamnă ca artiștii și echipa să decidă împreună ce se joacă, modul în care se cheltuiesc banii și cum se organizează totul, păstrând finanțarea publică, nu predând totul statului sau unui singur director. Avantajele sunt clare: mai multă libertate artistică, responsabilitate comună și spectacole mai diverse pentru public. Riscurile sunt la fel de reale: decizii blocate când nu există consens, lipsă de experiență în management, vulnerabilitate financiară și presiuni politice dacă nu sunt reguli stricte. Ca să funcționeze, este nevoie de reguli simple și clare, oameni pregătiți pentru management, transparență totală și mecanisme care să deblocheze deciziile când apar conflicte.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să fie abordată problema conflictelor de interese în teatrul românesc? Ce măsuri ar trebui luate pentru a asigura transparența și corectitudinea în gestionarea fondurilor publice?
Răzvan Oprea: Conflictul de interese în teatru apare atunci când aceleași persoane decid mereu ce se produce, cine regizează și cine joacă, lăsându-i pe alții fără șansă; publicul are nevoie de diversificare, iar soluția e simplă: reguli clare, selecții deschise și publice, juriuri rotative și proceduri de depunere a proiectelor, ca deciziile să fie luate după calitatea ideii, nu după relații. Trebuie să existe platforme unde oricine își poate înscrie propunerea, termene și criterii clare de evaluare, posibilitate de contestație și transparență în bugete și contracte, astfel încât producerea, regia sau distribuția unui spectacol să se bazeze pe competență și diversitate.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să fie abordată problema angajărilor pe criterii politice în teatrul românesc? Ce măsuri ar trebui luate pentru a asigura angajarea personalului pe criterii de competență și profesionalism?
Răzvan Oprea: În teatrele naţionale angajările se desfăşoară în cadrul cadrului public: sunt supuse legislaţiei pentru instituţii culturale şi sectorului bugetar, procedurilor de organizare a concursurilor, anunţurilor publice, criteriilor obiective de ocupare a posturilor şi verificărilor prin comisii de selecţie, audit şi raportare publică; posturile permanente cer de regulă concursuri sau proceduri transparente prevăzute în regulamentele instituţionale şi hotărârile de guvern care le reglementează. În teatrele private angajările urmează Codul Muncii şi regulamente interne, fiind mai flexibile: pot exista contracte de muncă sau colaborare, castinguri şi selecţii directe stabilite de managementul artistic şi de proprietari, cu proceduri interne articulate în regulamentele proprii. Pentru a combate angajările politice e nevoie ca ambele tipuri de instituţii să aplice transparenţă reală: anunţuri publice obligatorii, criterii de selecţie clare şi cuantificabile, comisii mixte şi independente, motive publicate pentru numiri manageriale, proceduri de contestare şi audit extern, precum şi formare profesională pentru comisiile de recrutare, toate măsuri menite să asigure angajări pe competenţă şi profesionalism.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să fie abordată problema cenzurii sau a autocenzurii în teatrul românesc? Ce măsuri ar trebui luate pentru a proteja libertatea de exprimare a artiștilor?
Răzvan Oprea: Problema cenzurii și a autocenzurii trebuie rezolvată prin măsuri clare și practice: garanții legislative pentru independența artistică, mecanisme de finanțare autonome și transparente care să reducă dependența politică, contracte care să protejeze libertatea creativă, acces la asistență juridică și proceduri instituționale transparente pentru deciziile de repertoriu, plus programe de susținere (rezidențe, granturi nerestricționate) care să încurajeze riscul artistic. Exemple utile: Franța combină finanțări mixte, fundații și contracte colective care protejează programele riscante, iar Cehia a pus accent pe organisme independente de finanțare și pe transparență în alocarea granturilor după tranziție; din aceste modele rezultă necesitatea unui cadru legal solid, a unor finanțări independente și a unor mecanisme instituționale care să reducă presiunile externe și să încurajeze curajul creator.

Ciprian Demeter: Cum ar trebui să fie abordată problema lipsei de transparență în gestionarea activității teatrelor? Ce măsuri ar trebui luate pentru a face publică informația despre bugetul, repertoriul și activitățile teatrului?
Răzvan Oprea: Problema lipsei de transparență trebuie abordată sistemic, pornind de la legislație și de la structura administrativă a sectorului până la practici operaționale la nivelul fiecărei instituții. Este necesară clarificarea rolurilor și responsabilităților pentru manager, director artistic și consiliu de administrație, cu reglementări clare privind incompatibilitățile și conflictele de interese, precum și un model minim de administrare care să prevadă separarea rolurilor strategice de cele operaționale. Echilibrul între centralizare și descentralizare trebuie regândit: competențele și finanțările între minister, autorități locale și instituții trebuie delimitate clar, iar alocările bugetare condiționate de respectarea normelor de transparență și de indicatori obiectivi de performanță și impact. La nivel operațional, datele esențiale trebuie făcute publice: bugetul detaliat, contractele majore, rapoartele de activitate, repertoriul, statistici de audiență și cheltuieli de producție, toate publicate într‑un format standardizat, accesibil și centralizat pe o platformă națională. Audituri externe anuale obligatorii și audit intern activat de consilii independente trebuie să verifice aceste informații, iar deciziile majore, privind repertoriul, numirile și investițiile, trebuie luate transparent, cu minute și justificări publice. Implicarea publică se poate realiza prin consilii consultative mixte care să includă artiști, reprezentanți ai publicului, experți în management cultural și reprezentanți ai autorităților, prin consultări anuale și mecanisme active de feedback care să evalueze impactul social al activității teatrale. Recrutările și achizițiile trebuie derulate prin proceduri competitive și publice, iar formarea profesională a managerilor culturali în legislație, economie culturală, management de proiect și comunicare este esențială pentru a ridica nivelul de profesionalism. Centre regionale de suport tehnic și parteneriate internaționale pot oferi know‑how în contabilitate, evaluare de impact și digitalizare, iar implementarea noilor practici ar trebui pilotată pe un grup reprezentativ de instituții înainte de extinderea la nivel național, cu indicatori clari de transparență și evaluare periodică. În final, transparența nu se câștigă doar prin reguli, ci prin combinarea unei legislații solide, a unor mecanisme de conducere și administrare funcționale, a capacitării profesionale și a infrastructurii digitale, însoțite de implicarea reală a comunităţii și de audituri independente care să reconstruiască încrederea publică în sistemul teatral.
De 30 de ani lucrurile sunt în continuă schimbare. Alte țări au reușit mai repede, vezi Polonia; noi încă așteptăm și încă sperăm.

Ciprian Demeter: Care este cea mai mare lecție pe care ai învățat-o în cariera ta de actor și regizor?
Răzvan Oprea: Oricât de ciudat ar suna, am învățat că nu depinde totul de talent: nu toți te vor iubi, indiferent cât de bine muncești. Frumusețea este în ochii privitorului, la fel este și cu talentul, unora le placi, altora nu le placi. Am învățat că profesionalismul nu exclude norocul, iar o recomandare sau lipsa ei poate propulsa sau bloca o carieră; nu vorbesc despre ”pile”, ci despre rețele reale de susținere profesională. Concurența este uriașă, facultățile scot promoții consistente și piața nu poate absorbi toți absolvenții, așa că munca permanentă, vizibilitatea și vitalitatea relațiilor profesionale contează. Cultura este primul sector în care se taie când lucrurile merg prost la nivel național, iar educația culturală rămâne fragilă, deci responsabilitatea noastră este dublă: să fim buni în artă și eficienți în a construi comunități care să susțină arta.

Ciprian Demeter: Ce sfat ai da tinerilor care aspiră să devină lideri în domeniul cultural?
Răzvan Oprea: Îi sfătuiesc pe tineri să dea tot ce au, să-și păstreze speranța și să lase pasiunea să-i ghideze, dar să-și construiască permanent un plan B; talentul și dăruirea deschid uși, dar norocul, recomandările și contextul pot influența decisiv o carieră, iar o accidentare sau o schimbare de circumstanțe pot impune reorientări; de aceea, este esențial să-și dobândească și competențe practice, management de proiect, scriere de proiecte, comunicare, să clădească rețele profesionale sincere, să-și documenteze munca pentru vizibilitate, să cultive un leadership empatic și responsabil și să aibă grijă de sănătatea fizică și mentală, păstrând mereu integritatea artistică drept reper.

Ciprian Demeter: Care este viziunea ta despre rolul teatrului în societatea viitoare?
Răzvan Oprea: Societatea traversează un moment delicat, încă unul. În ceea ce privește cultura, prioritară este educația culturală timpurie. Teatrul trebuie să rămână un spațiu public unde clasicul dialoghează cu contemporanul, unde spectacolul provoacă, educă și dezvoltă empatia și gândirea critică. Menirea artistului este să trezească întrebări, să creeze întâlniri între emoție și reflecție, lucru care cere onestitate artistică, integritate și responsabilitate socială: bilete sociale, transport subvenționat, transmisiuni online, ateliere, mentorat și parteneriate reale cu ONG‑uri, autorități locale, sponsori și instituții educaționale, toate supuse transparenței și evaluării impactului. În întâlnirea sinceră dintre regie, actor și public teatrul își dovedește puterea transformatoare și contribuie la o societate mai bună.

Ciprian Demeter: Ce speranțe ai pentru viitorul teatrului românesc?
Răzvan Oprea: Speranța moare ultima, se zice. Și chiar așa este: până la ultima suflare îmi doresc un teatru românesc viu, accesibil și exigent, care investește în educația culturală timpurie, susține tinerii talentați cu mentorat și vizibilitate, asigură acces real prin politici de incluziune și finanțare stabilă, cultivă libertatea creativă și integritatea artistică, adoptă practici sustenabile și digitale pentru a ajunge la publicuri noi și rămâne un reper civic care provoacă dezbatere și empatie în societate.

Ciprian Demeter: Ce mesaj vrei să transmiți generațiilor viitoare de creatori de teatru?
Răzvan Oprea: Să aibă curaj: să spună și să arate ce au în ei fără cenzură, să păstreze onestitatea artistică și integritatea, să nu se muleze pasiv după trenduri, ci să inoveze și să creeze trenduri; să-și cultive meșteșugul, să învețe competențe practice, să construiască rețele sincere și să ofere mentorat; să aibă un plan B realist, să se îngrijească de sănătatea fizică și mentală și să rămână conectați la public, pentru că responsabilitatea față de comunitate face arta relevantă și durabilă.

Ciprian Demeter: Cum ai vrea să fii amintit ca artist și ca om?
Răzvan Oprea: Ca om, sunt un om simplu, tată a doi copii minunați, ei fiind tot ce am mai prețios. Ca artist, lumea din mine încă așteaptă să se aștearnă pe hârtie, să se manifeste pe scenă….timp de-aș avea pentru toate. În spectacolele pe care le-am regizat am dorit să evidențiez ipocrizia, superficialitatea și falsitatea, extremele, dar și fragilitatea relațiilor umane, speranța și dorința de mai bine. Mi-aș dori să fiu amintit ca cineva care nu a ezitat să provoace, să pună sub semnul întrebării confortul colectiv și, în același timp, să păstreze onestitatea și compasiunea în fața personajelor și a publicului.

Ciprian Demeter: Cum crezi că ar putea teatrul să contribuie la crearea unei lumi mai bune?
Răzvan Oprea: Teatrul contribuie fundamental la construirea unei lumi mai bune prin educație, confruntare și conectare socială. Cartea lui George Orwell a declanșat panică pentru că a arătat faptul că idei și mecanisme politice pot răsturna realitatea. Teatrul are aceeași forță: poate mobiliza frica, empatia sau indignarea și poate transforma o idee în experiență trăită. Teatrul educă; provoacă la gândire; culturizează; oferă acces la alte lumi și perspective; creează ocazii de socializare în care publicul își negociază valori și emoții.
Fără artă și cultură, societatea ar fi mult mai săracă. Nu există comunitate care să nu practice o formă de cultură. Omul este înnăscut pentru exprimare; împărtășind lumea interioară ne îmbogățim reciproc. Dacă Shakespeare, Cehov, Sophocles, Ibsen sau Brecht n-ar fi existat, câmpul cultural ar fi fost considerabil mai sărac. Există lucrări contemporane care rănesc și lucrări care înalță; ambele sunt necesare. Sunt multe astfel de spectacole azi și mulți tineri care au nevoie doar de o scânteie pentru a se deschide către artă. Teatrul rămâne un instrument de transformare civic-emoțională: educă, provoacă, conectează și aprinde scânteile care schimbă oameni și comunități.

Ciprian Demeter: Ce crezi despre responsabilitatea socială a artistului?
Răzvan Oprea: Arta nu este un hobby privat, ci o formă de comunicare publică. Aș începe de aici: menirea artistului este să trezească întrebări, nu să ofere răspunsuri definitive. Scopul este să creeze spații de întâlnire între emoție și gândire, în care spectatorul iese altfel decât a intrat. Să provoace la gândire, dialog, prezență și introspecție. Să o facă onest, să păstreze integritatea limbajului artistic și să-l folosească pentru a pune în mișcare conștiințe. În acest context, artistul exercită CSR. Inițiativele culturale trebuie concepute pentru a facilita accesul publicului, a educa și a susține direct comunitățile dezavantajate, promovând incluziunea.
Programele trebuie să asigure acces efectiv prin bilete sociale, transport subvenționat și să ofere componente educaționale prin ateliere, mentorat, programe școlare și resurse digitale; implementarea se realizează prin parteneriate cu ONG-uri, autorități locale, sponsori și instituții educaționale, iar toate activitățile sunt supuse transparenței financiare și evaluării impactului.

Ciprian Demeter: Ce te motivează să continui să lucrezi în teatru, în ciuda tuturor dificultăților și provocărilor?
Răzvan Oprea: Viața e un șir de momente și teatrul îmi dă voie să le trăiesc pe toate, pe rând, cu intensitate. Fiecare repetiție, fiecare rol, fiecare reprezentație este o întâlnire cu adevăruri pe care altfel nu le-aș putea accesa. Se zice că suma oamenilor din jurul tău te modelează. Îmi place ideea că arta ne transformă: oamenii se schimbă când suferă, când iubești, când te înfrunți cu frica. Actoria îmi oferă un laborator sigur pentru aceste transformări, iar scena este un loc în care pot experimenta, pot greși și pot învăța continuu. Mă motivează responsabilitatea față de public. Relația aceea de complicitate dintre scenă și sală e un motor, dar la fel, sunt sunt motivat și de colegi și de comunitatea artistică.

Ciprian Demeter: În final, spune-mi, ce înseamnă pentru tine Teatrul Național azi? Ce ar trebui să reprezinte el pentru public, pentru actori și pentru societatea românească în general?
Răzvan Oprea: Teatrul Național trebuie să rămână un spațiu de dialog artistic viu, unde repertoriul clasic intră în conversație cu vocile contemporane, iar spectacolul nu este doar un eveniment, ci o experiență care provoacă și schimbă. Am evoluat odată cu TNB; instituția a trecut prin transformări și m-a format la rândul ei, iar această conviețuire mi-a modelat identitatea profesională. Pentru public, teatrul trebuie să fie accesibil și exigent în același timp: un loc care educă, tulbură, amuză și lărgește orizonturi, oferind întâlniri autentice, formate diverse și căi reale de acces pentru toate segmentele sociale. Pentru actori, Teatrul Național trebuie să fie atelier și tribunal artistic: spațiul în care asumarea riscului e încurajată, greșeala devine studiu, iar regia provoacă și eliberează creația actoricească, oferind formare continuă, libertate de experiment și responsabilitate profesională. Pentru regizori, e o combinație de libertate și responsabilitate: să creeze contexte care pun în valoare adevărul interpretului. Pentru societate, TNB trebuie să fie o instituție civică, o voce publică ce pune în dezbatere teme esențiale, partener comunitar în programe educaționale și de incluziune și actor responsabil în politici culturale și practici sustenabile. Scena națională dă tonul: setează trenduri, ridică sau poate slăbi discursul cultural, iar a juca aici rămâne o mare onoare. Publicul nu este doar consumator, ci partener, judecător și oglindă; vine pentru întâlnire, pentru a fi provocat, educat și îmbogățit, iar teatrul trebuie să-i ofere acces, responsabilitate și sinceritate. În întâlnirea sinceră dintre regie, actor și public, Teatrul Național își împlinește menirea.

Ciprian Demeter: Ce mesaj final vrei să transmiți publicului, colegilor de breaslă și factorilo de decizie din domeniul cultural? Ce speranțe și ce așteptări ai pentru viitorul teatrului românesc? Cum ai vrea să fii amintit ca artist și ca om? Ce lecții ai învățat de-a lungul carierei tale și ce sfaturi vrei să împărtășești generațiilor viitoare de creatori de teatru? Ce vrei să spui despre Teatrul National azi?
Răzvan Oprea: Vreau teatru viu, simplu: să jucăm, să regizăm, să muncim pentru întâlniri care schimbă oamenii, nu pentru aplauze de conjunctură. Publicului îi spun: veniți mai des, nu doar la premiere; teatrul vă cere prezență, nu doar consum. Colegilor le cer curaj și responsabilitate: păstrați pasiunea chiar când plătiți facturi, fiți profesioniști și umani în egală măsură. Decidenților le cer predictibilitate și instrumente, finanțare stabilă, spații de repetiție, reguli clare pentru drepturi și parteneriate reale. Sper ca teatrul românesc să rămână loc de risc și întâlnire, deschis în privința formelor noi, dar fidel experienței din sală. Vreau să fiu amintit ca cineva care a lăsat o emoție, a contribuit la o schimbare mică și a tratat oamenii cu respect. Lecția mea e simplă: meseria se învață muncind, cu omenie și cu ochii deschiși, iar revoluțiile mari vin din acumularea unor gesturi mici, consecvente.