Prima pagină » Politic » Ciprian Ciucu: Se pare că am fost impostor fără să-mi dau seama

Ciprian Ciucu: Se pare că am fost impostor fără să-mi dau seama

„Se pare că am fost impostor fără să-mi dau seama, și cel puțin un ziarist crede acest lucru. Oi fi fost...”, susține marți primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, după ce a fost acuzat că și-a trecut în CV o funcție pe care nu a deținut-o.
Ciprian Ciucu: Se pare că am fost impostor fără să-mi dau seama
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Cosmin Pirv
30 dec. 2025, 13:50, Politic

Edupedu scrie că pe site-ul Primăriei Capitalei, la conducerea căreia Ciprian Ciucu a fost ales în decembrie 2025, este menționat: Între 2007 și 2013, a fost lector al Universității din București, unde a predat managementul proiectelor. De-a lungul timpului, a fost trainer pentru mai multe programe de administrație publică”.

La solicitarea jurnaliștilor, Universitatea din București a precizat că Ciprian Ciucu a fost colaborator extern al „Departamentului în cadrul căruia funcționează specializarea Studii europene”.

După întrebările trimise de jurnaliști pe această temă, titlul de „lector” a fost înlocuit cu cel de „cadru didactic asociat”.

„Se pare că am fost impostor fără să-mi dau seama, și cel puțin un ziarist crede acest lucru. Oi fi fost… Asta pentru că am trecut în CV poziția de pentru faptul că am predat 6 ani la Universitatea din București, fiind de fapt pe o poziție de profesor invitat, dintr-un post vacant de lector>”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook..

El susține în postare că a întrebat conducerea universității, „dar eu ce pun în CV, pentru că profesor asociat suna prea pompos?”.

„O astfel de denumire era în mintea mea o titulatură rezervată somităților. Mi-au raspuns ca sunt <încadrat> pe postul de lector și să trec lector. Țineam un curs scris de mine, le dădeam studenților teme gândite de mine, realizam evaluări – în cadrul examenelor – gândite de mine. În mintea mea chiar era corect ce am pus în CV. Nu aveam habar, de fapt, acum aflu, din interpretarea ziaristului, că nu aș fi avut dreptul să folosesc titulatura de . Așa o fi! Corectez”, susține primarul.

Recomandarea video