Apelul la 112 a semnalat posibilitatea ca o persoană să fie surprinsă în interior și riscul ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere.
La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Craiova, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o autospecială SMURD.
„Echipajele ajunse la locul intervenției au localizat rapid incendiul, fiind eliminat pericolul de propagare”, a transmis ISU Dolj.
Din nefericire, în interiorul locuinței a fost găsită o persoană decedată.