Prezența actriței a fost confirmată de jurnaliștii agenției AFP, care au relatat că vizita are un pronunțat caracter umanitar.
Fost trimis special al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), Angelina Jolie este însoțită în Egipt de o delegație americană. Scopul deplasării este evaluarea situației umanitare din Gaza, teritoriu palestinian devastat de doi ani de război și aflat sub asediu.
În timpul vizitei la Rafah, Angelina Jolie a avut discuții cu membri ai Semilunii Roșii, dar și cu șoferi ai camioanelor care transportă ajutoare umanitare către enclava palestiniană. Potrivit presei locale, actrița a analizat modul în care ajutorul internațional este livrat către Gaza, precum și condițiile în care sunt tratați palestinienii răniți evacuați din zonă.
Această deplasare vine într-un context extrem de sensibil, marcat de lipsuri acute de alimente, medicamente și servicii medicale pentru populația civilă.
Implicarea umanitară a actriței nu este una singulară. La începutul lunii noiembrie 2025, Angelina Jolie a efectuat o vizită neașteptată în Herson, Ucraina, unde a evaluat situația unităților medicale locale, inclusiv o maternitate și un spital de copii.
De asemenea, vedeta a fost prezentă în Ucraina încă de la debutul invaziei rusești pe scară largă. Pe 30 aprilie 2022, Jolie s-a deplasat la Liov, unde s-a întâlnit cu refugiați și voluntari, a vizitat o gară în care soseau evacuați din regiunea Donețk și a inspectat mai multe unități sociale și medicale.
Prin aceste deplasări, Angelina Jolie își reconfirmă statutul de una dintre cele mai active figuri publice implicate în sprijinirea victimelor conflictelor armate, folosindu-și notorietatea pentru a atrage atenția comunității internaționale asupra crizelor umanitare majore.