Din cauza vântului puternic din zona superioară, a zăpezii acumulate în stații și a chiciurii depuse pe cabluri, piloni și bateriile de role, Gondola Carp, Telescaunul Soarelui și Telescaunul Dorului nu pornesc cu public, au anunțat luni dimineață administratorii Gondola Sinaia. Operatorul instalațiilor de transport a precizat că monitorizează situația, iar turiștii vor fi anunțați dacă vremea se îmbunătățește.
În primele ore ale dimineții, administratorii au luat în calcul doar o posibilă întârziere a pornirii instalațiilor, în special în zona superioară. Ulterior, condițiile meteo din zona de altitudine au impus oprirea completă a instalațiilor din zona superioară pentru public.
Accesul până la Cota 1400 este deschis, Gondola Sinaia și telecabina pe tronsonul Sinaia – Cota 1400 funcționând în condiții de ninsoare, temperaturi negative și vânt slab în zona inferioară. La prima oră a dimineții, la Cota 1000 ningea, temperaturile se situau sub zero grade, iar vântul sufla slab, condiții care au permis pornirea instalațiilor.
Duminică seara, reprezentanții Gondola Sinaia au explicat că vremea la munte se poate schimba rapid, iar prognozele sunt actualizate frecvent. Valorile vântului fuseseră estimate la limita de siguranță pentru instalațiile de altitudine, motiv pentru care funcționarea acestora era considerată „la limită”. Imaginile actualizate de pe camerele live pot fi urmărite pe platformele oficiale ale stațiunii.
Vești bune vin și din Poiana Brașov, unde sezonul de schi este în plină desfășurare. În zona superioară a masivului sunt deschise pârtiile Kanzel, Drumul Roșu, Lupului și Sulinar, cu un strat de zăpadă cuprins între 10 și 40 de centimetri, iar în zona inferioară pot fi schiate pârtiile Bradul și Stadion, unde stratul de zăpadă ajunge la 50 de centimetri.
Sunt funcționale telecabinele, telegondola, telescaunele și teleschiurile din Poiana Brașov, inclusiv covorul rulant pentru începători.
Primăria Municipiului Brașov atrage atenția asupra unor zone îngustate sau cu restricții, în special în zona Lacului și la îmbarcarea telescaunului Ruia, precum și pe anumite porțiuni înclinate ale pârtiei Lupului.
Pe pârtia Lupului, în zona Înclinatul Postăvaru, zăpada este prezentă doar pe jumătatea dreaptă a pârtiei, pe sensul de coborâre. Mai multe pârtii din zona inferioară, printre care Drumul Roșu, Lupului, Sulinar și Subteleferic, rămân închise, fiind în curs de amenajare.