Prima pagină » Social » UBB, precizări cu privire la experiența lui Dacian Dragoș în învățământul juridic superior

UBB, precizări cu privire la experiența lui Dacian Dragoș în învățământul juridic superior

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) face, luni, precizări privind experiența în învățământul juridic superior al judecătorului CCR, Dacian Dragoș.
UBB, precizări cu privire la experiența lui Dacian Dragoș în învățământul juridic superior
Sursă foto: Alexandra Pandrea / GMN / Mediafax Foto
Daiana Rob
12 ian. 2026, 14:08, Social

Silvia Usciov, membră a partidului AUR, a contestat la Curtea de Apel București funcția de judecător CCR deținută de Dacian Dragoș, pe motiv că acesta nu ar îndeplini experiența în domeniul juridic ori cei 18 ani necesari de experiență în învățământul universitar.

„UBB își exprimă ferm dezaprobarea față de lansarea în spațiul public a unor susțineri vădit neîntemeiate, menite doar să fragilizeze statutul și autoritatea unei entități fundamentale a statului de drept – Curtea Constituțională –, demers care nu servește consolidării democrației și care nu trebuie promovat”, se arată în comunicatul publicat, luni, de UBB Cluj.

Sursa citată a precizat că judecătorul CCR, Dacian Dragoș, este angajat al UBB Cluj încă din 2002, menționând că „întreaga sa carieră juridică” este legată de „predarea și cercetarea în domeniul științelor juridice”.

Instituția precizează că Dacian Dragoș a ocupat prin concurs, succesiv posturile de: asistent universitar (25.02.2002 – 24.02.2003), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii; lector universitar (24.02.2003 – 01.10.2006), având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept comunitar; Dreptul muncii.

Potrivit UBB, Dacian Dragoș a devenit conferențiar universitar (01.10.2006 – 01.04.2013), având în structura postului ore la disciplina Drept administrativ.

Sursa citată afirmă că „titlul de conferențiar a fost confirmat prin Ordinul 4869/2006 al Ministrului Educației și Cercetării, în baza propunerii CNATDCU, dosarul de concurs fiind analizat și validat de Comisia de Științe Juridice din cadrul ministerului.

Reprezentanții UBB precizează că, Dacian Dragoș a ocupat funcția de profesor universitar (01.04.2013 –  prezent) având în structura postului ore la disciplinele: Drept administrativ; Drept administrativ european și comparat; Uniunea Europeană: mecanisme și instituții; Achiziții publice, și doctoranzi ȋn domeniul de doctorat Drept.

Sursa citată mai afirmă că Dacian Dragoș deține calitatea de conducător de doctorat în domeniul Științe Juridice, fiind membru al Școlii doctorale de Drept din cadrul Facultății de Drept a UBB în urma obținerii abilitării in anul 2013. Mai mult, a fost membru al comisiei de științe juridice din cadrul CNATDCU.


Reamintim că judecătorii Curții de Apel București au decis să amâne decizia privind contestarea judecătorilor CCR Mihai Busuioc și Dacian Dragoș pentru data de 16 ianuarie, aceeași zi în care curtea urmează să se pronunțe cu privire la pensiile speciale ale magistraților.

Recomandarea video