Clubul madrilen a anunțat luni despărțirea de antrenorul său, Xabi Alonso, la doar opt luni de la preluarea primei echipe. Decizia a fost luată „de comun acord” cu tehnicianul spaniol. „Real Madrid anunță că, de comun acord între club și Xabi Alonso, s-a decis încetarea mandatului acestuia de antrenor al primei echipe”, au comunicat oficialii spanioli, citați de Le Figaro.
Xabi Alonso a ajuns pe banca Realului la începutul lunii iunie, în 2025, cu un contract pe 3 ani și cu misiunea de a relansa echipa și de a construi un proiect colectiv ambițios. Fost jucător la Real Madrid, pe postul de mijlocaș, Xabi Alonso era recomandat de rezultatele foarte bune obținute ca antrenor la Bayer Leverkusen, în Germania.
Alonso se afla sub amenințarea demiterii încă de la începutul iernii, după o serie de rezultate slabe în La Liga și în Liga Campionilor, în care Real Madrid a pierdut puncte importante. Deși startul sezonului a fost promițător, cu 13 victorii în primele 14 meciuri, nivelul de joc al echipei nu a convins pe termen lung.
Momentul care a cântărit decisiv în luarea deciziei a fost înfrângerea suferită duminică în fața rivalei FC Barcelona, cu scorul de 2–3, în finala Supercupei Spaniei. În ciuda unui început încurajator, revoluția tactică promisă de Xabi Alonso, inspirată din succesul său din Bundesliga, nu s-a concretizat pe termen lung.
În campionatul Spaniei, situația lui Real Madrid nu este una critică, echipa fiind pe locul al doilea, la patru puncte de FC Barcelona. De asemenea, în Liga Campionilor, madrilenii sunt bine poziționați pentru a încheia în Top 8 al clasamentului general, ceea ce ar însemna calificarea directă în optimile de finală. Cu toate acestea, „rezultatele și mai ales nivelul colectiv” sunt considerate insuficiente la Madrid, un oraș „unde două înfrângeri consecutive pot costa capul unui antrenor”.
Locul lui Xabi Alonso va fi luat de Álvaro Arbeloa. Fost fundaș al Realului, Arbeloa a fost campion mondial cu Spania în 2010, chiar alături de Alonso. Până acum, acesta a fost antrenorul echipei de rezervă.