Prima pagină » Social » Peste 150 de persoane, salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

Peste 150 de persoane, salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore

Echipele Salvamont din întreaga țară au intervenit pentru salvarea a 156 de persoane aflate în dificultate pe traseele montane, în ultimele 24 de ore, marcând cel mai mare număr de intervenții într-o singură zi din acest sezon de iarnă.
Peste 150 de persoane, salvate de salvamontiști în ultimele 24 de ore
Petre Apostol
18 ian. 2026, 11:22, Social

Dispeceratul Național Salvamont anunță duminică faptul că a înregistrat 152 de apeluri de urgență în ultimele 24 de ore.

Cele mai multe s-au înregistrat în județul Brașov (31), urmat de Sinaia (16), Municipiul Brașov (15), Lupeni (12) și Maramureș (12).

Alte județe și stațiuni montane au raportat solicitări, printre care Sibiu, Cluj, Prahova, Neamț, Caraș-Severin, Voineasa, Bihor, Alba, Satu Mare, Mureș, Suceava, Gorj și Bistrița-Năsăud.

Dintre persoanele salvate, 53 au fost transportate la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont. O persoană a fost evacuată cu elicopterul SMURD. Restul persoanelor au fost preluate în siguranță de aparținători.

Pe lângă cazurile de urgență, 61 de apeluri au fost pentru solicitarea de informații și sfaturi despre trasee montane.

Salvamont România recomandă tuturor iubitorilor de munte să fie atenți și responsabili.