Prima pagină » Știri externe » Cipru declară stare de urgență din cauza crizei apei. Apel către populație pentru reducerea consumului

Cipru declară stare de urgență din cauza crizei apei. Apel către populație pentru reducerea consumului

Autoritățile au instituit stare de urgență în domeniul gestionării apei, după ce nivelul de stocare în baraje a scăzut la doar 10% din capacitate - cel mai mic din ultimele decenii. Guvernul din Cipru cere populației să reducă voluntar consumul, în timp ce accelerează proiectele de desalinizare și solicită ajutor extern, arată Euronews.
Cipru declară stare de urgență din cauza crizei apei. Apel către populație pentru reducerea consumului
Sursa foto: Pexels

Seceta prelungită a adus insula Cipru într-o situație critică. Ministrul agriculturii a precizat că ploile recente au contribuit foarte puțin: doar două milioane de metri cubi de apă au ajuns în baraje, insuficient pentru a stabiliza rezervele, scrie Euronews.

În ședința extraordinară din 23 ianuarie, Consiliul de Miniștri a aprobat un pachet de intervenții în valoare de 31 milioane de euro. Investițiile totale dedicate gestionării crizei depășesc 200 milioane de euro, ceea ce reflectă gravitatea problemei.

Cipru: consum redus cu 10% și impact asupra agriculturii

Executivul recomandă fiecărui locuitor să scadă consumul de apă cu cel puțin 10%. Practic, acest lucru ar însemna folosirea apei curente cu aproximativ două minute mai puțin pe zi. Autoritățile din Cipru speră ca implicarea voluntară a cetățenilor să evite introducerea unor restricții obligatorii.

Fermierii sunt deja printre cei mai afectați. Cantitatea de apă alocată agriculturii va fi cu 30% mai mică decât anul trecut, situație ce ar putea reduce producția și crește prețurile la alimente. Oficialii avertizează că anul 2026 va fi unul dificil pentru sector.

Guvernul intenționează să pună în funcțiune nouă stații de desalinizare până la sfârșitul lui 2026. În paralel, Cipru colaborează cu Emiratele Arabe Unite pentru expertiză și echipamente. În 2025, statul arab a donat 13 unități de desalinizare, conform unui acord bilateral.