Prima pagină » Sport » Farul a câștigat cu Rapid, scor 3-1, în etapa 27 din Superliga

Farul a câștigat cu Rapid, scor 3-1, în etapa 27 din Superliga

Farul Constanța și Rapid București s-au întâlnit duminică, în etapa cu numărul 27 a Superligii. Partida s-a încheiat cu victoria clară a constănțenilor.
Farul a câștigat cu Rapid, scor 3-1, în etapa 27 din Superliga
GEORGE FLUSTER / MEDIAFAX FOTO
Laurentiu Marinov
15 feb. 2026, 19:49, Sport

Meciul Farul-Rapid a avut loc în etapa 27 din Superliga, sezonul 2025-2026, pe stadionul de la Ovidiu, Constanța. Farul a câștigat cu scorul de 3-1. Golurile au fost înscrise, pentru gazde de Alexandru Ișfan, în minutul 19, Denis Alibec în minutul 45+4 din penalty și de Ionuț Vână în minutul 53. Pentru Rapid a marcat Sebastian Borza în minutul 40.

Victoria a fost meritată, pe fondul unei a doua reprize în care oaspeții nu au tras niciun șut pe poartă, scrie ProSport.

Echipele de start

Farul (1-4-3-3): R. Munteanu – D. Maftei, I. Larie, Gustavo Marins, L. Pellegrini – Vînă, Dican, Radaslavescu – Ișfan, Alibec, C. Ganea. Antrenor: Ianis Zicu

Rezerve: Buzbuchi, Ș. Duțu, Țîru, Fotin, Sîrbu, Ramalho, Banu, Goncear, Doicaru, Sima, Vojtus, Markovic

Rapid (4-3-3): Aioani – Manea, Pașcanu, Ciubotariu, Borza – Christensen, Keita, Grameni – Dobre, Talisson, Petrila. Antrenor: Constantin Gâlcă

Rezerve: Iliev, Briciu, Bolgado, Onea, Vulturar, Hromada, G. GHeorghe, A. Șucu, Moruțan, Hazrollaj, Paraschiv

Meciul de pe stadionul din cadrul Academia „Gheorghe Hagi” a fost arbitrat la centru de Szabolcs Kovacs, ajutat la linii de Marius Badea și Ioan Alexandru Corb. În camera VAR au fost delegați Cătălin Popa și Vasile Marinescu.