Cotațiile petrolului au continuat să crească marți, pentru a treia zi consecutiv, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu și al riscurilor legate de transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz.
Investitorii se tem în continuare de posibile probleme legate de livrările din una dintre cele mai importante regiuni producătoare de petrol din lume.
Contractele futures pentru țițeiul Brent au ajuns la 78,83 dolari pe baril, cu 1,10 dolari mai mult, adică un avans de 1,4%, la ora 01:07 GMT.
În ședința de luni, prețul a atins 82,37 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2025. Ulterior, cotația a scăzut, însă s-a închis cu un câștig de 6,7%, potrivit Reuters.
Și petrolul american West Texas Intermediate a înregistrat o creștere de 74 de cenți, adică 1%, până la 71,97 dolari pe baril. În sesiunea anterioară, prețul a urcat inițial la cel mai înalt nivel din iunie 2025, apoi a scăzut ușor, dar a încheiat ziua cu un plus de 6,3%.
Analiștii avertizează că situația rămâne încă instabilă.
„Fără nicio dezescaladare rapidă în perspectivă, Strâmtoarea Ormuz s-a închis efectiv, iar Iranul demonstrează disponibilitatea de a viza infrastructura energetică din regiune, riscurile de creștere rămân și acestea cresc cu cât conflictul se prelungește”, a declarat Tony Sycamore, analist de piață, într-o postare pe rețelele de socializare.
The Guardian relatează că temerile privind blocarea transportului prin Strâmtoarea Ormuz și posibile atacuri asupra infrastructurii energetice vor menține, pentru o perioadă, presiunea asupra pieței.