Prima pagină » Știri externe » Donald Trump despre atacurile americane din Iran: „Pe o scară de la 10 la 15, le dau nota 15”

Donald Trump despre atacurile americane din Iran: „Pe o scară de la 10 la 15, le dau nota 15”

Miercuri, președintele SUA, Donald Trump, a declarat că războiul cu Iranul merge mult mai bine decât se aștepta și îl consideră un mare succes.
Donald Trump despre atacurile americane din Iran: „Pe o scară de la 10 la 15, le dau nota 15”

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a descris miercuri conflictul cu Iranul drept un succes încă din primele zile ale confruntării. Într-o intervenție la Casa Albă, organizată cu un alt scop decât situația militară, liderul american a transmis că operațiunile evoluează peste nivelul anticipat.

„Ne descurcăm foarte bine pe frontul războiului, ca să spunem blând. Aș spune – cineva a spus pe o scară de la 10, unde l-ați nota? Eu am spus cam 15.”, a spus Trump în timpul unui eveniment independent de la Casa Albă, scrie CNN.

Declarațiile sale au venit în contextul unor informări oferite de alți membri ai administrației, care au prezentat la rândul lor date optimiste despre desfășurarea acțiunilor militare.

Potrivit președintelui, infrastructura militară a Iranului suferă pierderi importante.

„Rachetele Iranului sunt eliminate rapid, lansatoarele lor sunt eliminate”, a mai declarat Trump.

Trump a spus că Iranul a lansat atacuri asupra unor state din regiune, însă nu a pus accent pe impactul acestor acțiuni. În schimb, a sugerat că regimul de la Teheran reprezintă o sursă constantă de instabilitate.

„Își atacă vecinii. Își atacă, în unele cazuri, aliații sau, nu cu mult timp în urmă, aliații. Și, știți, este într-adevăr o națiune care a scăpat de sub control.”, a spus Trump.

Președintele american a abordat și tema viitorului conducerii iraniene, în condițiile în care mai mulți oficiali de rang înalt au fost eliminați în urma loviturilor recente. El a lăsat să se înțeleagă că schimbările de la vârful puterii sunt destul de rapide.

„Conducerea lor dispare rapid. Toți cei care par să vrea să fie lideri, ajung să moară.”, a meditat el.

Citește și

Recomandarea video