Proiectele vizează modernizarea și decarbonizarea transportului din România. Investițiile acoperă atât sectorul feroviar, cât și mobilitatea rutieră cu emisii zero, susține Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor.
Finanțarea obținută va permite:
achiziția a 16 locomotive electrice moderne, care vor crește eficiența energetică și capacitatea transportului feroviar
20 de rame electrice interregionale vor îmbunătăți conectivitatea între marile orașe. Calitatea serviciilor pentru pasageri va crește
implementarea schemei e-Drive, care va sprijini accelerarea tranziției către vehicule rutiere cu emisii zero
modernizarea flotei strategice a instituțiilor publice, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare.
Pentru prima dată, România a obținut finanțarea integrală a materialului rulant, inclusiv TVA-ul aferent.
„Aceste proiecte contribuie direct la obiectivele europene de reducere a emisiilor și la transformarea sistemului de transport din România într-unul mai modern, mai eficient energetic și mai prietenos cu mediul”, arată Șerban.
„Continuăm să valorificăm instrumentele financiare europene pentru a accelera investițiile strategice și pentru a oferi un transport mai bun, mai rapid și mai curat pentru cetățeni.