Prima pagină » Economic » ANAF a început controale la nivel național pe piaţa carburanţilor, în contextul scumpirilor

ANAF a început controale la nivel național pe piaţa carburanţilor, în contextul scumpirilor

ANAF anunță joi că a demarat controale la nivel națiional pe piața carburanților, în contextul scumpirilor generate de situația din Orientul Mijlociu. Acțiunea are rolul de a preveni și combate eventualele practici de neconformare fiscală, pe fondul evoluției prețurilor pe piața combustibililor.
ANAF a început controale la nivel național pe piaţa carburanţilor, în contextul scumpirilor
Sursa foto: EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO
Diana Nunuț
19 mart. 2026, 13:35, Economic

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță, joi, că a demarat o serie de controale la nivel național pe piața carburanților, pe fondul evoluției prețurilor pe piața combustibililor.

Concret, sunt analizate acele situații în care costurile de achiziţie sau de producţie ar fi majorate artificial, în contextul scumpirilor din piaţă, care au fost generate de situația din Orientul Mijlociu.

„Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali, cu scopul de a identifica operatorii economici care acționează pentru a-și crea avantaje fiscale în contextul actual, prin majorarea artificială a costurilor de achiziție/producție”, se arată în comunicatul de presă emis de instituție.

În cadrul acestor controale, inspectorii ANAF vor verifica situațiile în care există suspiciuni de fraudă fiscală asociată cu practici care pot afecta corectitudinea pieței.

Dacă în urma controalelor efectuate vor fi descoperite nereguli care afectează concurenţa loială sau interesele consumatorilor, vor fi sesizate instituţiile competente, mai anunță ANAF.

„Scopul acțiunilor ANAF este asigurarea conformării fiscale și a unui mediu concurențial corect, ca premisă pentru o stabilizare a pieței carburanților în această perioadă. ANAF va continua monitorizarea și va lua măsuri ferme împotriva celor care încalcă legislația”, se mai arată în comunicatul de presă.

Recomandarea video