Prima pagină » Sport » Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți noapte

Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți noapte

Șase locuri rămase disponibile pentru Cupa Mondială de fotbal din 2026 - SUA, Mexic, Canada - vor fi stabilite în noaptea de marți, odată cu disputarea barajelor europene și intercontinentale.
Ultimele șase selecționate care vor participa la Cupa Mondială de fotbal 2026 se decid marți noapte
Sursa: Anadolu/ABACAPRESS.COM/Mediafax Foto
Petre Apostol
31 mart. 2026, 09:38, Sport

În Europa, patru selecționate își vor asigura calificarea la Cupa Mondială de fotbal în urma unor dueluri decisive.

Kosovo primește vizita Turciei, gazdele sperând să obțină prima calificare din istorie la un turneu final mondial. Turcia, care a trecut în semifinala play-off-ului de România, nu s-a mai calificat de la ediția din 2002.

Într-un alt meci cu miză uriașă, Italia este obligată să învingă, în deplasare, Bosnia și Herțegovina pentru a evita ratarea prezenței la cel de-al treilea Campionat Mondial consecutiv.

Alte confruntări din barajele europene programează duelurile Suedia – Polonia și Cehia – Danemarca.

Toate partidele sunt programate de la ora 21:45.

În paralel, ultimele două locuri la Cupa Mondială de fotbal vor fi decise în barajele intercontinentale.

Congo primește replica formației din Jamaica, de la ora 0:00. Iar Irak se va duela cu Bolivia, miercuri dimineață, de la ora 6:00, pe teren neutru, în Mexic.

Irak nu a mai participat la Campionatul Mondial din 1986, Congo (fostul Zair) din 1974, iar Bolivia din 1994.