Prima pagină » Social » Trei persoane în stare critică în urma unui accident în Cluj

Trei persoane în stare critică în urma unui accident în Cluj

Trei persoane sunt în stare critică după un accident între două mașini, între Făget și localitatea Sălicea, din județul Cluj. Circulația rutieră este blocată.
Trei persoane în stare critică în urma unui accident în Cluj
Laura Buciu
31 mart. 2026, 17:45, Social

Potrivit ISU Cluj, în accident au fost implicate două autoturisme.

Cele trei victime au fost găsite încarcerate, dintre care două în stare de inconștiență.

Victimele au fost extrase de către pompieri. Este vorba de două femei și un bărbat. Una dintre femei, de aproximativ 40 de ani, se află în stop cardio-respirator, astfel că se aplică manevre de resuscitare. Celelalte două victime sunt semiconștiente, în stare gravă.

Intervin la fața locului trei autospeciale cu modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD, dintre care două de terapie intensivă mobilă, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Poliția Cluj arată că traficul rutier este blocat pe DJ107 R, între Făget și Sălicea, în urma producerii accidentului rutier.

Recomandarea video