Prima pagină » Politic » Deputat român, trimis în judecată pentru că ar fi cerut oamenilor să arunce în aer instituții publice din Bistrița

Deputat român, trimis în judecată pentru că ar fi cerut oamenilor să arunce în aer instituții publice din Bistrița

Un deputat român a fost trimis în judecată pentru că le-ar fi cerut oamenilor să arunce în aer clădirile unor instituții publice din orașul Bistrița. Solicitarea a fost făcută pe o rețea de socializare. Deputatul va fi judecat într-un dosar de instigare publică.
Deputat român, trimis în judecată pentru că ar fi cerut oamenilor să arunce în aer instituții publice din Bistrița
Sursa foto: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto
Petru Mazilu
06 apr. 2026, 12:50, Politic

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunță că a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui deputat în Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică. Surse apropiate anchetei susțin că este vorba despre deputatul AUR din Bistriţa-Năsăud, Tiberiu Boşutar.

Incidentul s-a produs în decembrie 2024, după anularea turului doi al alegerilor prezidențiale.

„La data de 07.12.2024, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe strada Gării din municipiul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud și a Biroului Electoral Județean Bistrița – Năsăud, pe fondul anulării alegerilor prezidențiale, folosind o transmisiune live prin intermediul unei platforme de socializare, pe care și-a creat un profil vizualizat de 84.800 de persoane, inculpatul a instigat publicul să săvârșească infracțiuni. În mod concret, inculpatul a incitat la provocarea de revolte violente care să ducă la incendierea clădirilor instituțiilor publice, folosind în acest sens îndemnul către urmăritori: Bă, ar trebui să aruncăm în aer clădirile astea”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În rechizitoriu s-a reținut faptul că „ordinea și liniștea publică au fost afectate de climatul tensionat determinat de instigarea la săvârșirea de fapte penale, precum și că dreptul la liberă exprimare nu este un drept absolut, acesta fiind susceptibil de anumite limitări, una dintre situațiile de excepție în care dreptul la liberă exprimare poate fi restrâns fiind aceea impusă în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.”

Procurorii mai anunță că la data săvârșirii faptelor inculpatul încă nu dobândise calitatea de deputat.

Recomandarea video