Prima pagină » Știri externe » Zelenski, discuții cu Rutte despre programul PURL: Este important să ne coordonăm și să ne sprijinim reciproc

Zelenski, discuții cu Rutte despre programul PURL: Este important să ne coordonăm și să ne sprijinim reciproc

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, marți, că a purtat discuții cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, cu privire la programul PURL, în contextul apărării spațiului aerian al Ucrainei.
Zelenski, discuții cu Rutte despre programul PURL: Este important să ne coordonăm și să ne sprijinim reciproc
Sursă foto: Hepta via Mediafax Foto. August 2025. Fotografie cu caracter ilustrativ

Anunțul a fost dat, marți, într-o postare pe X. Zelenski a precizat că a discutat cu Rutte despre apărarea aeriană și programul PURL, care permite Ucrainei să primească rachete pentru sistemele de apărare aeriană Patriot, potrivit European Pravda. 

El a menționat că sunt de așteptat vești referitoare la PURL.

Părțile au discutat, de asemenea, despre principalele provocări în materie de securitate „cu care se confruntă în prezent toată lumea”.

 

„Este important să ne coordonăm și să ne sprijinim reciproc. Consolidarea apărării aeriene este prioritatea noastră principală, iar viețile oamenilor trebuie protejate”, a scris Zelenski.

În 10 aprilie, Zelenski a anunțat că Ucraina a primit recent un nou lot de rachete pentru sistemul Patriot.

De remarcat că Zelenski și-a exprimat anterior îngrijorarea că un război prelungit în Orientul Mijlociu ar putea submina și mai mult sprijinul SUA pentru Ucraina, din cauza unei schimbări a priorităților globale ale Washingtonului.

Recomandarea video