Prima pagină » Politic » România a primit contractul-cadru pentru finanțarea de 16,6 miliarde de euro prin programul SAFE

România a primit contractul-cadru pentru finanțarea de 16,6 miliarde de euro prin programul SAFE

Mihai Jurca, șef al Cancelariei Prim-ministrului, a anunțat vineri că România a primit din partea Comisiei Europene contractul-cadru pentru finanțarea prin programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,6 miliarde de euro.
România a primit contractul-cadru pentru finanțarea de 16,6 miliarde de euro prin programul SAFE
Foto: Facebook/Mihai Jurca
Cosmin Pirv
24 apr. 2026, 17:03, Politic

„Acest moment confirmă faptul că planul României este aprobat la nivel european și intră în linie dreaptă pentru implementare”, afirmă Mihai Jurca într-o postare pe Facebook.

El spune că, după finalizarea procedurilor naționale și semnarea contractului, România va putea accesa rapid un avans de 15%, esențial pentru demararea investițiilor.

Vor fi finanțate investiții strategice în înzestrarea Armatei, infrastructură critică și securitate, dar și în dezvoltarea industriei naționale de apărare.

Pașii următori sunt semnarea acordului de împrumut, aprobarea programelor în Parlament, semnarea contractelor individuale (doar pentru România) până la 31 mai și semnarea contractelor comune de achiziție (Romania și alte state membre) până la finalul lunii iunie (termen care depinde și de ministerele din statele membre partenere).

„Dorim că în toamnă să înceapă producția tuturor programelor altfel încât să le avem lucrate până în 2030. Din totalul celor 16,6 miliarde Euro estimăm că peste 50% din bani vor rămâne în România.

Programul SAFE este o oportunitate să consolidăm securitatea țării noastre, să dezvoltăm industria de apărare și să întărim rolul României de actor strategic în regiunea noastră”, adaugă șeful Cancelariei Prim-ministrului.

Recomandarea video