Prima pagină » Social » Sindicatele Polițiștilor cer demisia lui Pîslaru: „Nu cunoaște legislația sau amestecă lucrurile în mod insidios”

Sindicatele Polițiștilor cer demisia lui Pîslaru: „Nu cunoaște legislația sau amestecă lucrurile în mod insidios”

Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalul Contractual din România (FSNPPC), se declară „siderată” de declarație ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Sindicatele cer demisia ministrului interimar al Muncii, în urma declarațiilor de săptămâna trecută.
Sindicatele Polițiștilor cer demisia lui Pîslaru: „Nu cunoaște legislația sau amestecă lucrurile în mod insidios”
Sursă foto: Alexandru Dobre / Mediafax Foto
Daiana Rob
04 mai 2026, 14:31, Politic

„FSNPPC solicită imperativ DEMISIA ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, pentru atacul grav și iresponsabil la adresa demnității rezerviștilor militari, pentru dezinformarea deliberată a opiniei publice și pentru subminarea stabilității sistemului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională (SAOPSN), pilon fundamental al statului de drept, aflat deja sub o presiune sistemică fără precedent, în acest context geopolitic și militar extrem de volatil!  Nu puteți face «ordine în sectorul public» prin abuzuri legislative, prin încălcarea repetată a legii fundamentale și prin fake-news-uri guvernamentale”, acuză sindicatele.

Săptămâna trecută, joi, după adoptarea proiectului de lege privind interdicția cumulului pensie – salariu, care vizează limitarea cuantumului pensiei militare la 85%, pentru cei cu pensii militare sau speciale, Pîslaru a precizat:

Discutăm, repet, de acel fenomen de pensionare înainte de termen; înainte de termen nici măcar…este eufemism. Pensionarea la 30 și ceva de ani, 40 și ceva de ani, cu o pensie specială…”, a spus atunci ministrul interimar al Muncii.

Sindicaliștii acuză că declarația este „incitatoare la discordie”, afirmând că „urmează o linie injustă a declarațiilor politicianiste, pe care inclusiv premierul o urmează în spațiul public”.

Sindicaliștii afirmă că „fenomenul” la care face referire Pîslaru „există doar în închipuirile domniei sale, pentru că media de vârstă a trecerii în rezervă cu drept la pensie militară de stat, în MAI și, în general, în SAOPSN, este de peste 52 de ani, după minim 25 de ani de activitate în domeniu, așa cum se întâmplă și în alte state NATO/UE, iar pensionările anticipate au cauze medicale, așa cum se întâmplă și în sistemului public de la noi și de oriunde”. 

Sindicaliștii acuză că ministrul „nu cunoaște legislația în materie”

Sindicaliștii susțin că ministrul interimar al Muncii „nu cunoaște legislația în materie” sau „amestecă lucrurile în mod insidios și răuvoitor”.

„Pensionarii militari nu fac parte dintre beneficiarii celor 6 sisteme de pensii stabilite prin legi speciale, ale căror drepturi se achită de către Casa Națională de Pensii Publice, ci sunt trecuți în rezervă și pensionați în baza Legii nr. 223/2025 privind pensiile militare de stat și se află în competența de gestiune a Caselor Sectoriale de Pensii din subordinea MApN, MAI și SRI”, transmite federația sindicală a polițiștilor.

Sindicaliști acuză că acest proiect legislativ este, de fapt, un „cap de pod către reinstituirea unor mecanisme neconstituționale de blocare a dreptului la muncă, în calitate de angajat sau colaborator al unor instituții publice, mecanisme care au mai fost demontate anterior, de două ori, de către CCR”.

Sindicaliștii au precizat și anterior că proiectul de lege privind reducerea cumulului pensie-salariu că încalcă dreptul la muncă și îi privează pe lucrătorii din sectorul public de dreptul la pensie, afirmând că cei vizați sunt puși să aleagă între „două drepturi fundamentale deja dobândite”, dar și că proiectul ar crea un regim privilegiat pentru cei cu pensii contributive, în comparație cu personalul care beneficiază de pensii militare sau de serviciu.

Recomandarea video