Prima pagină » Agricultură » Focar de boala limbii albastre în România / Un nou serotip al virusului, confirmat într-o fermă din Mehedinți

Focar de boala limbii albastre în România / Un nou serotip al virusului, confirmat într-o fermă din Mehedinți

Un nou serotip al virusului care provoacă boala limbii albastre la rumegătoare a fost descoperit într-o fermă din Mehedinți. Autoritățile sanitar-veterinare avertizează că virusul atacă și rumegătoarele sălbatice.
Focar de boala limbii albastre în România / Un nou serotip al virusului, confirmat într-o fermă din Mehedinți
Sursă foto: Pexels
Luiza Moldovan
11 mai 2026, 22:00, Social

Autoritățile sanitar-veterinare au confirmat un nou focar de boala limbii albastre (Bluetongue) în România, după depistarea virusului într-o fermă de bovine din localitatea Cujmir, relatează luni revista-ferma.ro.

Cazul, raportat oficial pe 8 mai, aduce o nouă provocare pentru sectorul zootehnic, fiind vorba despre serotipul 3 al virusului, identificat pentru prima dată în țara noastră.

Potrivit datelor publicate de World Animal Health Information System, debutul focarului este estimat pentru data de 3 mai 2026, iar infecția a fost confirmată într-o exploatație cu 46 de bovine din județul Mehedinți.

Virusul a fost descoperit în urma testării

Conform raportului, animalele nu au prezentat semne clinice de boală, iar virusul a fost descoperit în urma testării efectuate într-un centru de colectare.

Diagnosticul a fost confirmat ulterior prin test RT-PCR de către Institutul pentru Diagnostic și Sănătate Animală, care a identificat prezența serotipului 3, o tulpină nouă pentru România.

Până anul trecut, în România fusese confirmat doar serotipul 4 al virusului, iar la finalul lui 2025 autoritățile anunțaseră și apariția serotipului 8, de asemenea nou pentru țara noastră.

Virusul atacă și rumegătoarele sălbatice

Originea infecției nu este cunoscută în acest moment, potrivit raportului internațional, iar focarul este considerat activ, fără mortalități raportate până în prezent.

Pentru limitarea răspândirii virusului, autoritățile au introdus măsuri de dezinfecție, restricții privind mișcarea animalelor, monitorizare epidemiologică, trasabilitate și supravegherea vectorilor de transmitere – insectele din genul Culicoides.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor atrage atenția că virusul afectează rumegătoarele domestice și sălbatice.

În timp ce ovinele dezvoltă, de regulă, forme severe ale bolii, bovinele pot fi purtătoare fără manifestări clinice evidente.

Specialiștii avertizează că apariția unui nou serotip, într-o perioadă favorabilă înmulțirii insectelor vector, poate crește riscul de extindere a infecției în exploatațiile zootehnice din țară.