Prima pagină » Știrile zilei » Vizită surpriză: Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, se întâlnește cu Recep Tayyip Erdogan

Vizită surpriză: Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, se întâlnește cu Recep Tayyip Erdogan

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, urmează să se întâlnească cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după ce a sosit duminică seara la Istanbul, după o vizită oficială de cinci zile în India.
Vizită surpriză: Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, se întâlnește cu Recep Tayyip Erdogan
Hepta/Mediafax Foto

Anunțul privind deplasarea liderului venezuelean a fost făcut de ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, care a precizat că Rodriguez a acceptat invitația adresată de președintele Recep Tayyip Erdogan, notează AFP

Administrația prezidențială de la Ankara a anunțat că întâlnirea dintre cei doi lideri este programată pentru luni după-amiază la Palatul Dolmabahçe, situat pe malul Bosforului. 

Parteneriatul Ankara – Caracas

Turcia și Venezuela au dezvoltat în ultimii ani relații apropiate, întrucât președintele Erdogan a menținut legături strânse atât cu fostul lider socialist Hugo Chavez, cât și cu succesorul său, Nicolas Maduro. 

În plus, cooperarea dintre cele două state este concretizată prin semnarea mai multor acorduri în domenii precum apărarea, energia, turismul și agricultura. 

Venezuela deține cele mai mari rezerve de petrol din lume, însă producția a fost afectată de corupție sistemică, investiții insuficiente și probleme de administrare. De asemenea, situația a fost afectată de embargoul impus de administrația de la Washington în 2019. 

După preluarea conducerii interimare, în urma capturării fostului președinte, Nicolas Maduro,  Delcy Rodriguez a inițiat o serie de reforme care au deschis calea către privatizarea industriei petroliere, într-un efort de revitalizare a principalului sector economic al țării. 

Recomandarea video