Prima pagină » Sănătate » Mușcătura de căpușă poate declanșa o alergie severă la carne. Ce este sindromul alfa-gal

Mușcătura de căpușă poate declanșa o alergie severă la carne. Ce este sindromul alfa-gal

O simplă mușcătură de căpușă poate declanșa o alergie severă la consumul de carne, o afecțiune încă puțin cunoscută, dar care afectează sute de mii de persoane. Sindromul alfa-gal poate provoca reacții alergice grave, de la urticarie și tulburări digestive până la dificultăți de respirație care pun viața în pericol.
Mușcătura de căpușă poate declanșa o alergie severă la carne. Ce este sindromul alfa-gal

Afecțiunea a fost asociată pentru prima dată cu anumite specii de căpușe în urmă cu aproximativ 15 ani. Spre deosebire de alte boli transmise de aceste insecte, sindromul alfa-gal nu este cauzat de bacterii sau virusuri, ci de o reacție a sistemului imunitar la o moleculă de zahăr numită alfa-gal.

Potrivit Associated Press, alfa-gal se găsește în carnea majorității mamiferelor, inclusiv în cea de vită, porc și miel, dar nu și la oameni sau alte primate. Substanța este prezentă și în saliva anumitor căpușe, care o pot introduce direct în sânge prin mușcătură.

Cum reacționează organismul

Odată ajunsă în organism, molecula poate determina sistemul imunitar să producă anticorpi. Ulterior, consumul de carne sau, în unele cazuri, de produse lactate poate declanșa reacții alergice care apar la câteva ore după masă.

„Pielea este o cale excelentă pentru declanșarea unui răspuns alergic”, a explicat dr. Scott Commins, cercetător al sindromului alfa-gal la Universitatea din Carolina de Nord. El a subliniat că organismul nu dezvoltă aceeași reacție atunci când alfa-gal este ingerat în mod obișnuit prin alimentație.

Simptomele pot include urticarie, mâncărimi, amețeli, umflarea buzelor sau a gâtului, dificultăți de respirație, precum și probleme digestive, cum ar fi greața, vărsăturile și diareea. În unele cazuri, reacțiile pot evolua spre șoc anafilactic, o urgență medicală care necesită tratament imediat.

Diagnosticul necesită mai mult decât analize

Experții spun că numărul cazurilor diagnosticate este în creștere atât datorită unei mai bune cunoașteri a afecțiunii, cât și extinderii habitatului unor specii de căpușe. Potrivit unui studiu al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, publicat în 2023, aproximativ 450.000 de americani ar putea fi afectați de această alergie.

„Cred că o parte din explicație este că tot mai mulți oameni au aflat despre acest sindrom și sunt atenți la simptome”, a declarat Maria Diuk-Wasser, cercetătoare la Universitatea Columbia, specializată în boli transmise de căpușe.

Diagnosticul se stabilește pe baza simptomelor, a istoricului de expunere la căpușe și a unui test de sânge care detectează anticorpii alfa-gal. Medicii avertizează însă că rezultatele testelor trebuie interpretate cu prudență.

„Testul de sânge este foarte util, dar nu te poți baza doar pe el pentru diagnostic. Ai nevoie și de simptomele clinice”, a explicat Commins.

Fără carne de mamifere

Tratamentul constă în principal în evitarea cărnii provenite de la mamifere și, în unele cazuri, a produselor lactate sau a alimentelor care conțin gelatină. Persoanele cu reacții severe sunt sfătuite să aibă la îndemână un auto-injector cu epinefrină.

În urmă cu doi ani, autoritățile americane au aprobat utilizarea unui medicament injectabil, Xolair, pentru mai multe alergii alimentare, inclusiv pentru sindromul alfa-gal. Medicamentul nu vindecă, dar poate reduce severitatea reacțiilor alergice după expunerea accidentală la alimentele declanșatoare.

La unii pacienți, alergia se poate diminua sau chiar dispărea în timp, însă specialiștii avertizează că rămâne esențială evitarea unor noi mușcături de căpușă.