Potrivit unui comunicat al Partidul Social Democrat, România are nevoie urgentă de un Executiv funcțional pentru a depăși blocajul politic și pentru a opri ceea ce social-democrații numesc „austeritatea oarbă”.
Decizia a fost luată după o analiză internă și după ajustarea programului de guvernare, PSD susținând că noul Guvern trebuie să prioritizeze reluarea creșterii economice și protejarea categoriilor vulnerabile.
Printre obiectivele asumate se numără reducerea inflației, finanțarea investițiilor strategice naționale și a proiectelor esențiale pentru comunități, cu respectarea echilibrelor financiar-bugetare.
PSD anunță că își asumă coordonarea unor domenii cheie și propune următoarele nominalizări în viitorul Executiv:
Social-democrații subliniază că votul de învestitură nu reprezintă „un cec în alb”. PSD anunță că va monitoriza strict deciziile cu impact economic, va urmări accelerarea absorbției fondurilor europene și nu va susține experimente fiscale care să afecteze contribuabilii români.