Prima pagină » Life-Entertaiment » Legendara trupă de rock The Rolling Stones lansează al 25-lea album din carieră: „Foreign Tongues”

Legendara trupă de rock The Rolling Stones lansează al 25-lea album din carieră: „Foreign Tongues”

Trupa britanică The Rolling Stones a lansat vineri albumul „Foreign Tongues”, al 25-lea material de studio din carieră, succesorul discului „Hackney Diamonds” (2023), recompensat cu premiul Grammy pentru cel mai bun album rock.
Legendara trupă de rock The Rolling Stones lansează al 25-lea album din carieră: „Foreign Tongues”
sursă foto: The Rolling Stones / instagram

Noul material al legendarei trupe The Rolling Stones cuprinde 14 piese, dintre care 12 sunt compoziții originale. Albumul include și o versiune a piesei „You Know I’m No Good”, lansată de Amy Winehouse, precum și un omagiu adus lui Chuck Berry prin piesa de închidere, „Beautiful Delilah”.

Înregistrat la Metropolis Studios din vestul Londrei, albumul îi are ca invitați pe Steve Winwood, Paul McCartney, Robert Smith, solistul trupei The Cure, și Chad Smith, bateristul formației Red Hot Chili Peppers.

De asemenea, apar colaboratorii de lungă durată ai trupei, Darryl Jones, Matt Clifford și Steve Jordan.

„Au fost câteva săptămâni foarte intense”

„Au fost câteva săptămâni foarte intense de înregistrări pentru Foreign Tongues. Am lucrat cât de repede am putut. Îmi place studioul pentru că nu este prea mare și poți simți pasiunea tuturor”, a declarat solistul Mick Jagger, potrivit Billboard.

Chitaristul Ronnie Wood a descris atmosfera din studio drept „foarte creativă”, afirmând că formația s-a aflat „în cea mai bună formă” pe tot parcursul sesiunilor de înregistrare.

„De foarte multe ori am reușit din prima încercare. Sper ca albumul să fie pe placul tuturor”, a spus Wood.

La rândul său, Keith Richards a apreciat că noul album păstrează continuitatea artistică a precedentului material discografic.

„Foreign Tongues are o continuitate față de Hackney Diamonds și a fost minunat să lucrăm din nou la Londra, să simțim atmosfera orașului. A fost o lună de muncă intensă. Pentru mine, totul se rezumă la bucuria de a face muzică. Sunt binecuvântat că pot face asta și sper să dureze cât mai mult”, a declarat Richards.

Lansarea unui nou album al formației alimentează speculațiile privind un viitor turneu mondial. Mick Jagger a declarat recent că își dorește revenirea pe scenă alături de colegii săi, dar a precizat că un nou turneu nu va începe în acest an.

Una dintre cele mai de succes formații din istorie

Înființată în 1962, The Rolling Stones este una dintre cele mai de succes formații din istoria muzicii, cu peste 250 de milioane de albume vândute la nivel mondial. Trupa a câștigat patru premii Grammy și a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 1989.

În SUA, britanicii au avut 38 de albume în Top 10 Billboard 200, dintre care nouă au ocupat primul loc, iar în Marea Britanie au bifat opt albume clasate pe prima poziție.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da