Reluarea confruntărilor dintre Washington și Teheran a pus capăt perioadei în care transporturile de petrol începuseră să revină treptat prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.
Prin această zonă treceau, înaintea răzzboiului, aproximativ 20 de milioane de barili de petrol și produse petroliere pe zi, echivalentul unei cincimi din consumul mondial.
Avertismentul privind apropierea pieței de „golirea rezervorului” nu înseamnă că lumea rămâne literalmente fără petrol, ci că rezervele-tampon și stocurile comerciale care au compensat pierderea producției din Golf sunt tot mai reduse.
Potrivit Financial Times, aproape trei sferturi dintre cele aproximativ 400 de milioane de barili puse la dispoziție din rezervele de urgență în prima etapă a crizei au fost deja eliberate pe piață. În aceste condiții, guvernele mai au un spațiu limitat pentru o nouă intervenție de amploare.
Fondul Monetar Internațional arată că, până la sfârșitul lunii mai, peste 1,1 miliarde de barili de țiței nu mai ajunseseră pe piața internațională din cauza perturbărilor. Cantitatea este echivalentă cu aproximativ zece zile de consum mondial și depășește, în aceeași etapă, pierderile înregistrate în timpul șocului petrolier din 1973, al războiului Iran-Irak și al Războiului din Golf.
Șocul inițial a fost absorbit cu ajutorul unui surplus de producție de aproximativ două milioane de barili pe zi existent înaintea războiului, prin reducerea consumului și prin utilizarea stocurilor comerciale și strategice. FMI avertizează însă că o mare parte din această marjă de siguranță a fost consumată.
După înțelegerea temporară dintre Statele Unite și Iran din luna iunie, exporturile statelor din Golf reveniseră la peste 80% din nivelurile de dinaintea războiului. În ultima săptămână, fluxurile au coborât din nou sub 50%, până la aproximativ 11 milioane de barili pe zi, potrivit estimărilor Goldman Sachs citate de Reuters.
Arabia Saudită poate redirecționa o parte a producției prin conductele care duc către portul Yanbu, la Marea Roșie, iar Emiratele Arabe Unite folosesc aproape la capacitate maximă terminalul Fujairah, aflat în afara Strâmtorii Ormuz. Capacitatea acestor rute alternative este însă insuficientă pentru a înlocui complet transporturile care traversau strâmtoarea.
Situația este și mai dificilă pentru producători precum Irak și Kuweit, care dispun de mult mai puține posibilități de a exporta cantități mari de petrol fără a trece prin Hormuz.
Cotațiile petrolului au crescut odată cu reluarea atacurilor și a blocadelor. Petrolul Brent s-a tranzacționat miercuri peste pragul de 85 de dolari pe baril, cu peste 15% mai mult decât înaintea izbucnirii războiului.
Contractele Brent au închis ședința la 84,95 dolari pe baril, iar petrolul american West Texas Intermediate la 79,60 dolari. Goldman Sachs avertizează că Brent ar putea depăși 110 dolari pe baril în ultimul trimestru al anului dacă exporturile din Golf nu își revin.
Un alt semnal de alarmă vine din structura contractelor futures. Petrolul cu livrare imediată se tranzacționează cu aproape nouă dolari peste contractele cu scadență peste șase luni, situație cunoscută drept „backwardation” și considerată un indiciu al lipsei de petrol pe termen scurt.
Statele Unite au reimpus blocada navală asupra porturilor iraniene și au lansat noi atacuri asupra instalațiilor militare aflate în apropierea Strâmtorii Hormuz. Washingtonul susține că operațiunile urmăresc să reducă capacitatea Iranului de a ataca navele comerciale.
Gardienii Revoluției au răspuns amenințând că vor opri inclusiv alte coridoare de export folosite de Statele Unite și aliații lor. Iranul a transmis că petrolul și gazele din regiune vor fi exportate „fie pentru toată lumea, fie pentru nimeni”.
O închidere prelungită a Strâmtorii Ormuz ar afecta nu doar livrările de țiței, ci și producția de motorină, combustibil pentru aviație și gaze naturale lichefiate. Statele din Golf asigură aproximativ 10% din oferta mondială de motorină și kerosen pentru avioane, două piețe care se confruntă deja cu o reducere severă a disponibilității.
În lipsa unei noi înțelegeri diplomatice, piața ar putea intra într-o perioadă în care orice atac asupra unui petrolier, terminal sau conducte s-ar reflecta mult mai rapid în prețul carburanților, în costurile transporturilor și în inflația mondială.