Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a anunțat că o parte importantă dintre propunerile formulate de minister pentru viitoarea lege a salarizării din sectorul bugetar au fost preluate în proiectul aflat în lucru, în urma discuțiilor purtate cu ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, și cu reprezentanții sindicatelor din sănătate.
Potrivit lui Cseke Attila, Ministerul Sănătății a transmis la începutul săptămânii un document cu propuneri de modificare și completare a proiectului noii legi a salarizării, iar o parte dintre acestea au fost acceptate.
„Înaintea întâlnirii cu reprezentanții organizațiilor sindicale am avut o discuție foarte bună și constructivă cu ministrul Dragoș Pîslaru, iar o parte importantă dintre propunerile formulate de Ministerul Sănătății au fost preluate în forma aflată în lucru”, a transmis ministrul interimar al Sănătății.
Printre măsurile asupra cărora există un acord se numără majorarea sporului pentru gărzile efectuate în structurile de urgență, de la 20% la 30%, introducerea unui program-pilot prin care personalul medical să fie salarizat și în funcție de performanță, precum și revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase.
Programul-pilot privind salarizarea în funcție de performanță ar urma să fie aplicat atât în spitalele aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cât și în unitățile sanitare administrate de autoritățile publice locale.
În ceea ce privește sporurile pentru condiții periculoase, Ministerul Sănătății propune ca acestea să fie stabilite pe intervale minime și maxime, diferențiate în funcție de specialitate și de specificul activității, astfel încât sistemul să fie „clar, predictibil și adaptat realităților din fiecare domeniu”.
Discuțiile privind proiectul noii legi a salarizării vor continua și joi, la nivel tehnic.
Potrivit ministrului interimar al Sănătății, una dintre temele aflate pe agenda negocierilor vizează încadrarea în plafonul de sporuri pentru unitățile aflate în subordinea ministerului.
„Este important ca soluțiile finale să fie atât sustenabile din punct de vedere bugetar, cât și corecte pentru personalul din sistemul sanitar”, a afirmat Cseke Attila.
Acesta a reiterat că obiectivul Ministerului Sănătății este ca veniturile angajaților din sistem să nu fie reduse în urma adoptării noii legi a salarizării.
„Mandatul meu, inclusiv cel politic, rămâne neschimbat: să găsim soluții prin care veniturile personalului din sănătate să nu fie diminuate.
În același timp, avem responsabilitatea de a construi un sistem de salarizare mai echitabil, mai transparent și care să răspundă mai bine nevoilor și particularităților sistemului public de sănătate”, a transmis ministrul interimar al Sănătății.
Proiectul noii legi a salarizării din sectorul bugetar se află în etapa consultărilor cu ministerele și organizațiile sindicale, înainte de finalizarea formei care va fi înaintată Guvernului.