Nerespectarea regulilor poate atrage amenzi, iar în unele situații poate pune în pericol viața celui care conduce trotineta sau a celorlalți participanți la trafic.
Potrivit Poliției Române, trotineta electrică poate fi condusă pe drumurile publice doar de persoane care au împlinit vârsta de 14 ani.
De asemenea, purtarea căștii de protecție este obligatorie pentru persoanele sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă.
Dacă există pistă pentru biciclete, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligați să o folosească.
În lipsa unei piste, circulația este permisă doar pe drumurile unde limita maximă de viteză este de 50 km/h.
Polițiștii atrag atenția că pe trotuar nu se circulă cu trotineta electrică, cu excepția zonelor special amenajate.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este transportul unui pasager.
Regulile sunt clare: trotineta electrică este destinată unei singure persoane, iar transportul pasagerilor este interzis.
De asemenea, trotinetele trebuie conduse în șir, nu în paralel, cu excepția competițiilor sportive organizate.
Materialul publicat de Direcția Rutieră enumeră mai multe situații în care utilizarea trotinetei electrice este interzisă:
Pe timpul nopții, trotineta electrică trebuie să fie echipată cu lumini și dispozitive reflectorizante funcționale.
În lipsa acestora, circulația este interzisă.
Totodată, conducătorul trebuie să aibă asupra sa actul de identitate atunci când circulă pe drumurile publice.
Poliția Română reamintește că nerespectarea regulilor privind circulația trotinetelor electrice se sancționează potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În funcție de abatere, sancțiunile pot ajunge în clasa a II-a sau a III-a de sancțiuni, inclusiv pentru:
Polițiștii spun că regulile nu au fost introduse pentru a îngreuna circulația, ci pentru a preveni accidentele și a-i proteja atât pe utilizatorii trotinetelor electrice, cât și pe ceilalți participanți la trafic.