Cei doi români au încheiat pe locul al treilea finala de la dublu rame, în urma Greciei, campioană mondială prin Alexandros Chatziavgoustidis și Andreas Bourkas, și a Australiei, medaliată cu argint.
Alte patru echipaje tricolore au încheiat competiția pe locul al cincilea.
Pe locul al cincilea s-a clasat echipajul de patru rame masculin (BM4-), compus din Nicolae Răzvan Stoian, Sebastian Alexandru Tasca, Antonel Avăcăriței și Sergiu Anfimov.
Tot pe poziția a cincea a încheiat și echipajul de patru rame feminin (BW4-), alcătuit din Stejara Olariu, Andreea Petras, Iulica-Maria Ursu și Denisa Cristina Ailincăi.
În proba de dublu vâsle masculin (BM2x), frații David Costel Chitic și Daniel Vasile Chitic s-au clasat pe locul al cincilea.
Un nou loc cinci a fost obținut de echipajul de dublu rame feminin (BW2-), format din Iuliana Irina Cantoriu și Iuliana Isabela Boldea.
Campionii mondiali ai zilei:
PR3 simplu feminin (PR3 BW1x): Susannah Lutze (Australia)
PR3 simplu masculin (PR3 BM1x): Sam Stunell (Australia)
Dublu rame feminin (BW2-): Australia
Dublu rame masculin (BM2-): Grecia
Dublu vâsle feminin (BW2x): Grecia
Dublu vâsle masculin (BM2x): Portugalia (primul titlu mondial U23 din istorie în această probă)
Patru rame feminin (BW4-): Statele Unite ale Americii
Patru rame masculin (BM4-): Marea Britanie
Patru vâsle feminin (BW4x): Statele Unite ale Americii
Patru vâsle masculin (BM4x): Marea Britanie.
Campionatele Mondiale Under23 de la Duisburg se încheie duminică.