Meciul s-a disputat pe emblematicul Estadio Centenario din Montevideo, arena construită special pentru turneu și inaugurată chiar în timpul competiției. Finala a adus față în față cele mai puternice selecționate ale vremii, Uruguay și Argentina, rivale și în competițiile olimpice din anii anteriori, potrivit FIFA.
Uruguay a deschis scorul, însă Argentina a intrat la pauză în avantaj, 2 – 1. Gazdele au revenit spectaculos în repriza secundă, marcând de trei ori și impunându-se cu 4 – 2, în fața unui stadion arhiplin. Victoria le-a adus uruguayenilor primul trofeu mondial din istorie și a transformat țara într-un simbol al începuturilor fotbalului internațional.
Prima Cupă Mondială, organizată între 13 și 30 iulie 1930, a avut loc exclusiv în Montevideo. La turneu au participat doar 13 echipe, dintre care nouă proveneau de pe continentul american și patru din Europa. Numărul redus al formațiilor europene s-a datorat costurilor ridicate și duratei lungi a călătoriei transatlantice, multe delegații ajungând în Uruguay după o traversare de peste două săptămâni cu vaporul.
Competiția a fost inițiată de președintele FIFA de la acea vreme, Jules Rimet, care și-a propus să creeze un campionat mondial independent de turneul olimpic. Trofeul oferit câștigătoarei s-a numit inițial „Victory”, fiind redenumit ulterior Trofeul Jules Rimet, în onoarea celui care a făcut posibilă apariția Cupei Mondiale.
Prima finală a Cupei Mondiale a rămas în istorie și printr-un detaliu mai puțin cunoscut. Uruguay și Argentina au insistat fiecare să joace cu mingea proprie, considerând că aceasta le oferă un avantaj. În lipsa unui acord, oficialii FIFA au decis ca prima repriză să se joace cu mingea aleasă de Argentina, iar a doua cu cea preferată de Uruguay. Coincidență sau nu, sud-americanii au întors rezultatul după pauză și au înscris toate cele trei goluri decisive folosind mingea gazdelor.
În aproape un secol, Cupa Mondială s-a transformat dintr-o competiție desfășurată într-un singur oraș într-unul dintre cele mai urmărite evenimente sportive de pe planetă. Turneul reunește astăzi zeci de naționale și atrage miliarde de telespectatori, însă originile sale rămân legate de finala din 30 iulie 1930, când Uruguay a ridicat primul trofeu mondial din istorie.
România s-a numărat printre participantele la prima ediție a Cupei Mondiale din Uruguay, fiind una dintre cele doar patru reprezentative europene prezente la turneu. Naționala României a învins Peru în faza grupelor și a contribuit la scrierea primelor pagini din istoria celei mai importante competiții fotbalistice a lumii. Echipa României nu a fost selectată de antrenorul Costel Rădulescu, ci membrii său au fost aleși personal de Carol al II-lea, care și-a dorit foarte mult ca România să participe la turneul din Uruguay. De altfel, a fost nevoit să intervină personal la directorul fabricii unde lucrau majoritatea jucătorilor, pentru a putea fi învoiți ca să participe la Campionatul Mondial.