Prima pagină » Știrile zilei » Guvernul pregătește un mecanism de limitare a consumului de energie pentru marii consumatori. Bolojan: Marii consumatori vor fi notificați cu 24 de ore înainte

Guvernul pregătește un mecanism de limitare a consumului de energie pentru marii consumatori. Bolojan: Marii consumatori vor fi notificați cu 24 de ore înainte

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Executivul urmează să adopte, în zilele următoare, o hotărâre de guvern care va permite limitarea consumului de energie al marilor consumatori, dacă reducerea voluntară a consumului nu va fi suficientă pentru echilibrarea Sistemului Național.
Radu Mocanu
03 aug. 2026, 15:57, Politic

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că Guvernul pregătește noi măsuri în contextul stării de alertă din Energie. Executivul pregătește o hotărâre de guvern care va permite implementarea unui mecanism de limitare a consumului de energie electrică. 

Măsură de rezervă prin Dispecerul Energetic Național

„ În zilele următoare vom adopta complementar o hotărâre de guvern care este avută în vedere în condițiile în care nu vom putea asigura în totalitate consumul de energie la orele serii prin reducerea voluntară. Asta înseamnă că, cu o notificare de 24 de ore înainte, companiile mari consumatoare ar primi o notificare prin care consumul le va fi stabilit, în funcție de tehnologia pe care o folosesc și de posibilitățile pe care le are Sistemul Energetic Național”, a declarat Ilie Bolojan, luni, în cadrul unei conferințe de presă. 

Potrivit acestuia, mecanismul este deja prevăzut de legislația în vigoare și poate fi pus în aplicare prin Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica. 

Premierul interimar a subliniat că măsura are caracter preventiv și reprezintă o soluție de rezervă, care va fi utilizată doar dacă situația din sistemul energetic o va impune.  

 „Această măsură este una de rezervă, e un mecanism pe care îl punem în practică conform prevederilor legale, în așa fel încât să putem lua măsuri coordonate dacă va fi nevoie în zilele următoare”, mai spune liderul de la Palatul Victoria. 

Încă de vineri, Ilie Bolojan a anunțat că în luna august va fi stare de alertă la nivel național ca efect al scăderii producției de energie electrică. 

Cadrul legal

Luni, acesta s-a întâlnit cu peste o sută de reprezentanții a câteva zeci de mari consumatori industriali, anunțând în urma reuniunii: „Am încheiat o întâlnire importantă în care am stabilit măsurile privind reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară”. 

Legislația în vigoare reglementează și situațiile în care astfel de reduceri devin obligatorii. 

Potrivit Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, reducerile ar putea fi obligatorii în anumite situații.

Astfel, la Articolul 5 Securitate energetică. Măsuri de salvgardare, se prevede:

(4) În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță.

(5) Măsurile de siguranță prevăzute la alin. (4) trebuie să afecteze cât mai puțin buna funcționare a pieței interne europene și să se rezume strict la remedierea situației de criză care le-a generat.

(6) Punerea în aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute la alin. (4) se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul de resort.

(7) Ministerul de resort notifică, în regim de urgență, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și Comisiei Europene măsurile de siguranță adoptate în fiecare caz”.

Recomandarea video