Mai multe companii au format un consorțiu italian care vrea să negocieze și să liciteze pentru preluarea fostei oțelării ILVA din Taranto, potrivit Ansa. Aproape toate firmele naționale din sector s-au înscris consorțiu, a declarat Antonio Gozzi, președintele Federației Siderurgice din Italia. El a fost însărcinat de membrii consiliului de administrație să își exprime interesul pentru preluarea fostei oțelării ILVA din Taranto, în numele consorțiului.
Gozzi a declarat pentru ANSA că „aproape toate” companiile siderurgice din Italia sunt interesate să se implice în relansarea uzinei, inclusiv Arvedi, Marcegaglia, Feralpi, Duferco, Beltrame și Lucchini.
„Ne-am exprimat disponibilitatea pentru discuții imediate cu guvernul. Negocierile nu se poartă în ziare, problema va fi discutată cu guvernul”, a spus Gozzi.
De asemenea, grupul indian Jindal și grupul de investiții private Flacks, cu sediul în SUA, și-au exprimat interesul pentru a cumpăra fabrica.
Unitatea din Taranto, cândva cea mai mare oțelărie din Europa, a fost afectată de probleme economice în ultimii ani. Firma care o deține a fost plasată în administrare controlată de stat la începutul anului 2024, după ce a încheiat o colaborare cu Arcelor Mittal.
În plus, oțelăria din regiunea Puglia a fost implicată într-un uriaș scandal privind îmbolnăvirea de cancer a unor localnici. Tribunalul din Milano a decis luna trecută oprirea activității fabricii în termen de trei luni din cauza poluării. Decizia a fost luată după ce în instanță au fost prezentate documente medicale ale unor membri ai unei asociații de părinți și ale unui copil cu o mutație genetică rară.
Ca urmare, judecătorul a stabilit că activitatea în zona fierbinte a oțelăriei trebuie să fie oprită cu excepția cazului în care tot azbestul de pe amplasament este îndepărtat și se iau măsuri pentru a aduce emisiile de particule în limite de siguranță.