Bulgaria a cerut Ucrainei să furnizeze toate informațiile disponibile care ar putea contribui la clarificarea cazului dronei care a intrat în spațiul aerian bulgar și a explodat sâmbătă, în apropierea localității Kardam, la granița cu România.
Ministrul bulgar de Externe, Velislava Petrova, a discutat timp de aproximativ 30 de minute cu ambasadoarea Ucrainei în Bulgaria, Olesya Ilashchuk, și a subliniat necesitatea unor măsuri care să prevină producerea unor incidente similare în viitor.
Ambasadoarea Ucrainei a transmis că țara sa nu a direcționat intenționat drone către Bulgaria și că autoritățile ucrainene sunt pregătite să ofere sprijin pentru clarificarea tuturor circumstanțelor incidentului, potrivit bnrnews.bg.
Drona a intrat în Bulgaria dinspre România, susțin autoritățile bulgare, și a explodat în apropierea localității Kardam, în nord-estul țării. Explozia s-a produs la aproximativ un kilometru de stația de comprimare a gazoductului Trans-Balcanic.
Incidentul nu s-a soldat cu victime și nu au fost raportate pagube la infrastructura de gaze.
Autoritățile bulgare au anunțat că, pe baza analizei preliminare a resturilor, nu există indicii că incidentul ar fi fost intenționat.
Ministerul bulgar al Apărării a stabilit în urma analizei preliminare că aparatul era cel mai probabil o dronă-momeală de tip Maya, un model utilizat pe scară largă de forțele ucrainene.
Autoritățile bulgare au precizat că aparatul a fost fabricat în Ucraina, însă acest lucru nu înseamnă că Ucraina a direcționat intenționat drona spre teritoriul Bulgariei. Kievul a respins o astfel de acuzație.
Incidentul a atras atenția asupra vulnerabilităților spațiului aerian al NATO în contextul războiului din Ucraina. Bulgaria a anunțat între timp măsuri pentru consolidarea supravegherii la frontieră și a protecției infrastructurii strategice.
Gazoductul Trans-Balcanic este o rută importantă de transport al gazelor care leagă Turcia de Ucraina și traversează Bulgaria și România.