Prima pagină » Social » Accident grav pe A3. Un microbuz care transporta nouă persoane s-a izbit de un parapet

Accident grav pe A3. Un microbuz care transporta nouă persoane s-a izbit de un parapet

Un accident grav a avut loc sâmbătă pe autostrada A3, pe sensul de mers către Târgu Mureș. Un microbuz în care se aflau nouă persoane s-a izbit de un parapet. Trei dintre călători au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Accident grav pe A3. Un microbuz care transporta nouă persoane s-a izbit de un parapet
Coralia Frigea
22 aug. 2026, 17:25, Social

Trei persoane au ajuns la spital sâmbătă, 22 august, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un parapet. Autoturismul se deplasa pe autostrada A3, pe sensul de mers către Târgu Mureș, iar în zona kilometrului 8, s-a produs accidentul.

Trei persoane au fost rănite în urma impactului

Toți pasagerii microbuzului erau bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani. Dintre ei, trei au fost afectați de impact, iar medicii au identificat două traumatisme cranio-cerebrale, un umăr dislocat și o plagă la mâna stângă.

Autoritățile mai menționează că la momentul intervenției, toate persoanele erau conștiente.

La fața locului au intervenit o autospecială a detașamentului Turda, dar și un echipaj SMURD și o ambulanță a ISU-Cluj.

În accident a fost implicat și un tir, al cărui șofer nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În microbuz se mai aflau alte șase persoane, care, din fericire, nici ele nu au necesitat îngrijiri medicale.