Prima pagină » Sport » Celtic, eliminată din Liga Campionilor după ce câștigase turul cu 3-0. Giuleștiul va găzdui meciuri de Europa League. Rezultatele din play-off

Celtic, eliminată din Liga Campionilor după ce câștigase turul cu 3-0. Giuleștiul va găzdui meciuri de Europa League. Rezultatele din play-off

Sabah, Bodø/Glimt și LASK s-au calificat, marți seară, în faza de ligă a UEFA Champions League 2026/2027. Cea mai spectaculoasă răsturnare de situație s-a produs în Austria, unde LASK a eliminat-o pe Celtic, deși formația scoțiană câștigase prima manșă cu 3-0.
Celtic, eliminată din Liga Campionilor după ce câștigase turul cu 3-0. Giuleștiul va găzdui meciuri de Europa League. Rezultatele din play-off
Foto: LUCIAN DANCIU / MEDIAFAX FOTO
Gabriel Negreanu
26 aug. 2026, 00:47, Sport

Primele trei dintre cele șapte locuri disponibile prin play-off în faza de ligă a Ligii Campionilor au fost ocupate marți seară. Sabah a trecut de Hapoel Beer-Sheva, Bodø/Glimt a eliminat-o fără emoții pe NEC Nijmegen, iar LASK a produs marea surpriză împotriva lui Celtic.

UEFA precizează că 29 dintre cele 36 de formații din faza de ligă sunt calificate direct, ultimele șapte poziții fiind acordate câștigătoarelor play-off-urilor.

LASK – Celtic 5-1 după prelungiri. Scoțienii au pierdut o calificare care părea rezolvată

Meciul serii s-a disputat în Austria. Celtic venise la retur după victoria cu 3-0 de la Glasgow și părea foarte aproape de calificare.

Mai mult, Callum McGregor a deschis scorul pentru Celtic în minutul 21, ceea ce a dus scorul general la 4-0 pentru scoțieni.

A urmat însă o revenire incredibilă a celor de la LASK. Moses Usor a egalat în minutul 32, Robert Ljubičić a făcut 2-1 imediat după pauză, iar Samuel Adeniran a înscris pentru 3-1.

Florian Flecker a marcat în minutul 90 golul de 4-1, trimițând confruntarea în prelungiri. Acolo, Adeniran a înscris din nou, în minutul 109.

LASK – Celtic 5-1 după prelungiri, 5-4 la general, iar campioana Austriei merge în faza de ligă a Champions League.

Celtic va continua sezonul european în faza de ligă din Europa League.

Sabah scrie istorie pentru Azerbaidjan

Un alt meci dramatic a avut loc la Baku. Sabah a învins Hapoel Beer-Sheva cu 5-2 după prelungiri, după ce pierduse prima manșă cu 1-2.

Formația israeliană, ce joacă meciurile de acssă în Giulești, a condus de două ori în retur, însă Sabah a revenit. Tellur Mütəllimov a trimis confruntarea în prelungiri cu golul marcat în minutele suplimentare ale timpului regulamentar, iar Orphé Mbina și Joy-Lance Mickels au decis apoi calificarea.

Scorul general a fost 6-4 pentru Sabah, care ajunge pentru prima dată în istoria clubului în faza principală a Ligii Campionilor. Clubul azer a fost fondat în 2017.

Bodø/Glimt, calificare fără emoții

Bodø/Glimt și-a confirmat statutul de favorită în duelul cu NEC Nijmegen.

Norvegienii câștigaseră prima manșă din Olanda cu 3-1, iar în retur s-au impus cu 3-0.

Fredrik André Bjørkan și Sondre Auklend au marcat înainte de pauză, iar un autogol al lui Deveron Fonville a stabilit scorul final. Bodø/Glimt merge mai departe cu 6-1 la general.

Rezultatele de marți din play-off-ul Champions League

Sabah – Hapoel Beer-Sheva 5-2 după prelungiri – 6-4 la general
Bodø/Glimt – NEC Nijmegen 3-0 – 6-1 la general
LASK – Celtic 5-1 după prelungiri – 5-4 la general

Ultimele patru locuri vor fi stabilite miercuri, 26 august, în meciurile AEK Atena – Levski Sofia (0-0 în tur), Viking – Dinamo Zagreb (2-2), Celje – Slovan Bratislava (1-1) și Lyon – Fenerbahçe (1-1).

Tragerea la sorți pentru faza de ligă a Champions League este programată joi, 27 august la Monaco. Prima etapă se va disputa în perioada 8-10 septembrie.

Recomandarea video