Prima pagină » Tehnologie » Tehnologie cu limite: roboții care preiau mașini într-o parcare de aeroport lucrează opt ore pe zi, doar în zilele lucrătoare

Tehnologie cu limite: roboții care preiau mașini într-o parcare de aeroport lucrează opt ore pe zi, doar în zilele lucrătoare

Un important aeroport din Marea Britanie a introdus, în premieră, un serviciu cu roboți pentru preluarea și parcarea mașinilor. Procedura nu necesită nicio intervenție umană. Problema este că roboții lucrează doar opt ore pe zi, iar în weekend sunt „liberi”.
Tehnologie cu limite: roboții care preiau mașini într-o parcare de aeroport lucrează opt ore pe zi, doar în zilele lucrătoare
Sursa foto: captură video/x

Aeroportul Gatwick din Londra a introdus oficial un nou sistem de parcare robotizată, conceput special pentru confortul clienților, potrivit The Sun. Totuși, există anumite limite privind utilizarea sistemului modern. Pasagerii își pot lăsa vehiculele în noua parcare doar în zilele lucrătoare, între orele 09:00 și 17:00. De asemenea, costul este de aproximativ 109 lire sterline pentru o perioadă de cinci zile, serviciul nefiind disponibil pentru perioade mai scurte.

În plus, există și probleme tehnice. 5% dintre modelele de mașini nu sunt compatibile cu noua tehnologie. Printre acestea se numără modele populare precum Range Rover Sport Hybrid și Renault Trafic Van, precum și toate SUV-urile dotate cu cutii portbagaj pe plafon.

Parcarea cu roboți, o premieră

Aeroportul Gatwick din Londra este primul care introduce un serviciu de parcare robotizată de tip „valet”. Procedura nu necesită vreo intervenție umană.

Serviciul a fost inaugurat în luna august. Pasagerii își lasă mașina într-un spațiu de predare înainte de a se îndrepta spre terminal. Un robot de ultimă generație preia apoi controlul, ridicând cu grijă mașina de sub roți și mutând-o într-o zonă de parcare cu acces restricționat.

O diferență majoră față de parcările tradiționale din aeroport este faptul că proprietarii își pot păstra cheile mașinii pe toată durata călătoriei. Atunci când un pasager se întoarce pe aeroport, sistemul primește o alertă privind aterizarea acestuia. Astfel, la sosirea în parcarea terminalului, vehiculul ar trebui să fie pregătit pentru preluare.

Ce reguli se aplică în parcare

Parcarea modernă este situată la Terminalul Sud al Aeroportului Gatwick. Parcarea poate fi găsită urmând indicatoarele pentru „Robotic Parking” (Parcare Robotizată).

Reprezentanții aeroportului spun că zona beneficiază de patrule de securitate non-stop, sistem automat de recunoaștere a numerelor de înmatriculare (ANPR) la intrare și ieșire, gard perimetral și iluminat puternic. Totodată, accesul trecătorilor este strict interzis.

Recomandarea video