MEDIAFAX 35. 1998 – Cade Guvernul Ciorbea, izbucnește scandalul „Țigareta II”, iar România are ultima participare la Mondialul de Fotbal.

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

1998 a fost anul în care România a trăit, în același timp, o criză politică, una economică și una de încredere. Guvernul Victor Ciorbea a căzut după luni de război în propria coaliție, Radu Vasile a preluat Palatul Victoria cu promisiunea de a relansa reformele, iar în aprilie un avion plin cu țigări de contrabandă, descărcat pe aeroportul militar Otopeni, a arătat țării cât de adânc intrase corupția în instituțiile statului. Economia s-a contractat cu aproape 5%, inflația a depășit 40%, iar agențiile de rating au retrogradat România de trei ori în șase luni. Și totuși, același an a adus primele mari privatizări – Romtelecom, BRD, memorandumul pentru Dacia –, votul prin care România și-a deschis spațiul aerian pentru NATO și o seară de iunie în care toată țara a sărit în picioare la Toulouse: România–Anglia 2-1 și trecem de grupe și la această ediție de campionat Mondial.

În lume, 1998 a fost anul în care Bill Clinton a ajuns la un pas de destituire, Rusia a intrat în incapacitate de plată, India și Pakistanul au devenit puteri nucleare, Europa a decis cine intră în zona euro, Kosovo a luat foc, iar doi doctoranzi de la Stanford au înregistrat o companie numită Google.

12 morți și zeci de răniți în Arabia Saudită, în cel mai devastator atac de la începutul războiului. Aeroportul din Riad, lovit. Trump ia în calcul intervenția militară a SUA

Robert Sighiartău acuză PSD că vrea un PNL „docil” și să blocheze colaborarea liberalilor cu USR

Pentru MEDIAFAX, 1998 a fost al șaptelea an de existență și primul în care agenția a devenit, dincolo de granițele țării, o sursă citată curent de presa internațională pentru tot ce se întâmpla la București: de la „demiterea iminentă” a lui Ciorbea, anunțată cu o lună înainte, până la rezultatul la limită al alegerilor pentru Primăria Capitalei și la retrogradările de rating din decembrie.

Martie–aprilie 1998: cade Guvernul Ciorbea, Radu Vasile ajunge la Palatul Victoria

Criza începuse în ultimele zile ale lui 1997, când Traian Băsescu, ministrul transporturilor, și-a dat demisia și a cerut public plecarea premierului. Pe 14 ianuarie 1998, Partidul Democrat și-a retras sprijinul pentru Victor Ciorbea, la începutul lui februarie și-a retras miniștrii din guvern, iar negocierile cu Fondul Monetar Internațional, conduse de Poul Thomsen, au eșuat la sfârșitul lunii. România nu avea buget, nu avea acord cu FMI și avea un premier susținut doar de o parte a propriei coaliții.

Pe 30 martie 1998, după ce și PNL i-a cerut înlocuirea, Victor Ciorbea a demisionat. Ministrul de interne Gavril Dejeu a asigurat interimatul trei zile. Pe 2 aprilie, președintele Emil Constantinescu l-a desemnat premier pe Radu Vasile

CD A 1 – Emil Constantinescu l-a felicitat pe Radu Vasile , cu ocazia numirii acestuia in functia de prim ministru al Romaniei
1998
Dragos Cristescu © Mediafax Foto

, secretarul general al PNȚCD, care și-a prezentat cabinetul pe 7 aprilie. Parlamentul l-a învestit pe 15 aprilie cu 317 voturi pentru și 124 împotrivă, iar guvernul a depus jurământul pe 17 aprilie. Era al treilea guvern al Convenției Democratice în 16 luni de la alegeri, iar coaliția CDR–PD–UDMR avea să rămână tot anul în stare de conflict: ultimatumurile UDMR pe tema universității în limba maghiară, disputa pe Legea învățământului, plecarea PAR (Partidului Alternativa României) din coaliție în octombrie și remanierea anunțată și amânată toată vara.

Aprilie 1998: „Țigareta II”, scandalul care a zguduit Cotroceniul

Pe 16 aprilie 1998, pe aeroportul militar Otopeni, dintr-un avion de transport au fost descărcate peste 4.000 de baxuri de țigări de contrabandă, sub ochii militarilor și cu participarea unor ofițeri din Serviciul de Protecție și Pază. Informația a ajuns la presă în săptămâna următoare și, în câteva zile, afacerea botezată „Țigareta II” (după un caz asemănător din 1997) a devenit cel mai mare scandal al mandatului lui Emil Constantinescu, președintele ales cu promisiunea luptei împotriva corupției.

Cronologia a fost amețitoare: pe 25 aprilie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a reunit în ședință extraordinară; pe 29 aprilie, directorul SPP, Nicu Anghel, a demisionat; pe 30 aprilie, președintele i-a demis pe generalii Ion Dohotaru și Mihai Marin Stan și a cerut ca vinovații „să fie trași la răspundere”; la începutul lui mai, colonelul SPP Gheorghe Truțulescu

CD A 1 – Procesul ” Tigareta II ” . In imagine, audierea colonel Trutulescu.
06.10.1998 – Bucuresti
Fotografii : Marius Vasilica /Mediafax Foto

, considerat capul rețelei, a fost arestat la Arad, după ce dispăruse câteva zile; pe 22 mai, SPP a fost restructurat, iar unitatea militară implicată a fost desființată. În iulie, procurorii militari au trimis în judecată 19 persoane, iar procesul a început pe 5 august. Sentința definitivă a venit abia în februarie 2001: 15 condamnări între 3 și 15 ani, cea mai mare pentru comandantul aeroportului, comandorul Ioan Suciu, care a fugit și a fost prins abia în 2010.

Dincolo de dosar, „Țigareta II” a lăsat o urmă adâncă în încrederea publicului: liderul Alianței Civice, Valerian Stan, l-a acuzat în mai pe președinte că protejează personajele-cheie și aruncă vina pe „unul sau doi colonei”, iar în septembrie PDSR a anunțat că rupe orice legătură cu Emil Constantinescu. Pentru o generație de jurnaliști, 1998 a rămas anul în care au învățat ce înseamnă o anchetă de presă despre stat.

Toamna 1998: România votează pentru NATO și își alege primarul Capitalei

Pe 15 iulie, Emil Constantinescu a vorbit în fața Congresului american și s-a întâlnit cu Bill Clinton, un an după vizita acestuia la București. Pe 14 octombrie 1998, cu 244 de voturi pentru și 160 împotrivă, Parlamentul a aprobat accesul avioanelor NATO în spațiul aerian românesc pentru o eventuală intervenție în Kosovo – prima decizie concretă prin care România, respinsă la Madrid cu un an înainte, s-a comportat ca un aliat înainte de a fi membru.

Premierul Radu Vasile vorbea despre aderare „în 2000–2003”. Tot în 1998, Legea 151 a creat cele opt regiuni de dezvoltare, iar România a sărbătorit pentru prima dată Ziua Imnului Național, pe 29 iulie.

Bucureștiul și-a ales primarul abia în noiembrie, după un an fără edil: guvernul fixase alegerile pentru 11 octombrie, primul tur din 25 octombrie a fost invalidat din cauza prezenței de 34%, iar pe 8 noiembrie Viorel Lis (CDR)

CD A 1 -Lansare in campania electorala a candidatului CDR la primaria capitalei,Viorel Lis.
01.10.1998-Bucuresti
Toni Salabasev©Mediafax Foto

 l-a învins pe Sorin Oprescu (PDSR) cu 50,5% la 49,5% – cel mai strâns rezultat din istoria Primăriei Capitalei. În aceeași toamnă, Gheorghe Funar a intrat în PRM, Corneliu Vadim Tudor a fost obligat de Curtea Supremă să plătească daune Uniunii Scriitorilor, iar în Valea Jiului sindicatele minerilor își pregăteau greva din ianuarie 1999 – preludiul ultimei mari mineriade.

Economia în 1998: recesiune, retrogradări și primele mari privatizări

După un 1997 cu inflație de 151% și o scădere a PIB de 6,6%, 1998 trebuia să fie anul stabilizării. Nu a fost. Bugetul a fost adoptat abia pe 26 mai, cu o inflație-țintă de 45%, economia a mai scăzut cu aproape 5%, deficitul de cont curent s-a apropiat de 7% din PIB, iar leul a trecut de 10.000 pentru un dolar. În august, ministrul de finanțe Daniel Dăianu a propus tăieri bugetare de 8 trilioane de lei; pe 23 septembrie a fost demis, după ce refuzase să semneze garanția de stat de 1,45 miliarde de dolari pentru contractul cu Bell Helicopters, și a fost înlocuit cu Decebal Traian Remeș. Agențiile de rating au reacționat în lanț: Standard & Poor’s în mai și octombrie, Moody’s în septembrie și noiembrie, Fitch IBCA pe 23 decembrie, de la BB la B. România avea de plătit 2,26 miliarde de dolari în 1999 și rezerve de 1,85 miliarde. În octombrie, guvernul a introdus o suprataxă de 6% la toate importurile, iar Comisia Europeană a scris în raportul de țară că România „nu este o economie de piață funcțională”.

În același timp, 1998 a fost anul în care privatizarea a început cu adevărat. În februarie, Lukoil a preluat 51% din Petrotel Ploiești. În noiembrie, grecii de la OTE au câștigat 35% din Romtelecom pentru 675 de milioane de dolari, cea mai mare tranzacție de până atunci, cu angajamentul de a mai investi 400 de milioane în trei ani. Pe 3 decembrie, Société Générale a câștigat licitația pentru 51% din BRD, prima bancă de stat privatizată, cu 200 de milioane de dolari. Pe 17 decembrie, guvernul a aprobat memorandumul cu Renault pentru Dacia – contractul s-a semnat în iulie 1999 și a schimbat industria românească pentru următoarele decenii. Tot în decembrie, Petromidia a fost adjudecată către turcii de la Akmaya, iar Fondul Proprietății de Stat a anunțat lichidarea a 49 de companii cu 70.000 de angajați. În Valea Jiului, închiderea minelor a devenit cuvântul anului.

Societatea: inundații, ger, procese de calomnie și o lege a spălării banilor

Vara a adus inundații care au făcut peste 16 victime în iunie, iar sfârșitul de noiembrie un val de ger care a ucis 60 de oameni în câteva zile. Pe 3 martie, Mariana Cetiner, condamnată la trei ani de închisoare exclusiv pentru orientarea sa sexuală și adoptată de Amnesty International ca „prizonier de conștiință”, a fost eliberată prin decret prezidențial; în iunie, Parlamentul a respins totuși dezincriminarea homosexualității, care avea să mai aștepte trei ani. Presa a trăit propriul an greu: jurnaliști din Iași, Baia Mare și Botoșani au fost condamnați la închisoare pentru calomnie – cazul lui Cornel Sabou, intrat în detenție în august pentru zece luni, a ajuns în rapoartele organizațiilor internaționale pentru libertatea presei.

Anul s-a încheiat cu două legi care anunțau o altă Românie: legea de înființare a Oficiului Național pentru Prevenirea Spălării Banilor, votată pe 17 decembrie, și legea accesului la dosarele Securității, intrată în dezbaterea Senatului după un an în care deconspirările – de la Baranyi la Dăianu – au ocupat primele pagini. Ziua Imnului Național a fost celebrată pentru prima dată, iar la Constanța, un container nerevendicat, cu documente despre Revoluție care „pot afecta siguranța națională”, a ținut ziarele în priză toată luna noiembrie. În același an s-au stins Lia Manoliu (9 ianuarie), actorii Leopoldina Bălănuță (14 octombrie) și Silviu Stănculescu (23 octombrie), compozitorul Anatol Vieru și părintele Cleopa Ilie de la Sihăstria (2 decembrie), la a cărui înmormântare au venit zeci de mii de oameni.

Iunie 1998: România–Anglia 2-1 la Toulouse și vara blonzilor

Generația de Aur ajungea în Franța după cele mai bune preliminarii din istoria naționalei – nouă victorii și un egal – și cu o promisiune făcută în glumă de jucători: dacă trec de grupă, se vopsesc blonzi. Pe 15 iunie, la Lyon, Adrian Ilie a adus victoria cu Columbia, 1-0. Pe 22 iunie, la Toulouse, a venit meciul pe care o țară întreagă îl știe pe de rost: Viorel Moldovan a deschis scorul în minutul 47, Michael Owen a egalat în minutul 83, iar Dan Petrescu, cu un vârf de gheată printre picioarele lui David Seaman, a adus 2-1 în minutul 90.

România bătea Anglia la un Mondial, iar a doua zi, la antrenament, echipa a apărut cu părul decolorat – toți, mai puțin portarul Bogdan Stelea. Egalul cu Tunisia, 1-1, pe 26 iunie, a adus primul loc în grupă, înaintea Angliei. Visul s-a oprit pe 30 iunie, la Bordeaux: Croația–România 1-0, dintr-un penalty transformat de Davor Šuker. Pentru Gheorghe Hagi, Gică Popescu și Dan Petrescu era ultimul Mondial; naționala nu a mai ajuns la un Campionat Mondial de atunci.

Acasă, Steaua a câștigat al șaselea titlu consecutiv, Rapidul lui Mircea Lucescu a luat Cupa României și se pregătea de titlul din 1999, iar Hagi făcea minuni la Galatasaray. În sporturile olimpice, 1998 a fost un an de aur discret: Gabriela Szabo a devenit campioană europeană la 5.000 m la Budapesta și campioană mondială în sală la 3.000 m, gimnastele au dominat finala Cupei Mondiale, canotoarele au adus aur la Mondialele de la Köln, iar luptele, scrima și caiac-canoe au completat colecția de medalii. Pe 9 ianuarie murea Lia Manoliu, campioana olimpică din 1968 și președinta Comitetului Olimpic, al cărei nume îl poartă stadionul pe care s-a construit, 13 ani mai târziu, Arena Națională.

Cultură și televiziune: Pintilie la Veneția, Mihăileanu și războiul audiențelor

La Festivalul de la Veneția, „Terminus Paradis” al lui Lucian Pintilie

 a primit Marele Premiu al Juriului, iar „Trenul vieții” al lui Radu Mihăileanu, coproducție cu Franța, a plecat cu premiul FIPRESCI – cel mai bun an al cinematografiei românești înainte de Noul Val. La Eurovision, Mălina Olinescu a cântat „Eu cred” la Birmingham. În televiziune, 1998 a fost primul an în care Pro TV, Antena 1 și Prima TV s-au bătut pe același public: știrile de la ora 19 ale lui Andreea Esca, „Chestiunea zilei” cu Florin Călinescu și serialele americane au înlocuit definitiv monopolul TVR, iar reclamele la telefonia mobilă Connex și Dialog – lansate cu un an înainte – au umplut ecranele. Pe piața de presă scrisă, Adevărul, Evenimentul Zilei, România Liberă, Național, Ziua și Cotidianul se vândeau cu sutele de mii de exemplare, iar ProSport, lansat în iulie 1997, trăia primul său Mondial.

Lumea în 1998: Clinton sub acuzare, Rusia în faliment, Kosovo în flăcări

Anul a început cu un nume pe care întreaga planetă avea să-l învețe: Monica Lewinsky. Dezvăluit pe 21 ianuarie, scandalul l-a urmărit pe Bill Clinton tot anul – mărturia în fața marelui juriu pe 17 august, raportul Starr în septembrie și, pe 19 decembrie, votul Camerei Reprezentanților pentru punerea sub acuzare, al doilea președinte american în această situație după Andrew Johnson. În aceeași săptămână, Clinton bombarda Irakul în operațiunea „Desert Fox”. Pe 7 august, atentatele de la ambasadele SUA din Nairobi și Dar es Salaam, cu peste 220 de morți, au adus în prim-plan un nume pe care lumea avea să-l înțeleagă abia trei ani mai târziu: Osama bin Laden.

În Europa de Est, 1998 a fost anul crizei rusești: pe 17 august, Moscova a devalorizat rubla și a intrat în incapacitate de plată, Boris Elțin a schimbat doi premieri în câteva luni, iar șocul s-a propagat în toate economiile emergente, inclusiv în ratingul României. În Balcani, ofensiva sârbă din Drenica, în februarie–martie, a transformat Kosovo într-un război deschis; în octombrie, acordul Holbrooke–Miloșević a amânat cu câteva luni bombardamentele NATO pentru care România își deschisese deja spațiul aerian.
Pe 10 aprilie, Acordul de la Belfast („Good Friday”) punea capăt la 30 de ani de conflict în Irlanda de Nord; pe 15 august, atentatul de la Omagh arăta cât de fragilă era pacea.

Lumea își schimba și harta puterii: India a detonat cinci bombe nucleare pe 11 și 13 mai, Pakistanul a răspuns pe 28 mai; Suharto a demisionat pe 21 mai, după 32 de ani la putere în Indonezia; Gerhard Schröder l-a învins pe Helmut Kohl pe 27 septembrie, după 16 ani de cancelariat; Augusto Pinochet (fostul dictator chilian) a fost arestat la Londra pe 16 octombrie. Pe 2–3 mai, la Bruxelles, liderii europeni au decis că 11 state intră în zona euro de la 1 ianuarie 1999, iar pe 1 iunie s-a născut Banca Centrală Europeană. Uraganul Mitch a ucis peste 11.000 de oameni în America Centrală în ultimele zile din octombrie.

Și tot în 1998: Franța a câștigat Mondialul de acasă, 3-0 cu Brazilia, pe 12 iulie; „Titanic” a luat 11 Oscaruri pe 23 martie; pe 4 septembrie, Larry Page și Sergey Brin au înregistrat Google într-un garaj din Menlo Park; Apple a lansat iMac-ul colorat; pe 20 noiembrie a fost lansat Zarya, primul modul al Stației Spațiale Internaționale, iar John Glenn s-a întors în spațiu la 77 de ani. Pe 14 mai murea Frank Sinatra, iar la Nagano se încheiau Jocurile Olimpice de iarnă. Viagra primea aprobarea FDA pe 27 martie – și, până la sfârșitul anului, ajungea și în farmaciile din București.

MEDIAFAX a anunțat căderea lui Ciorbea cu o lună înainte – și a devenit sursa Occidentului despre România

În 1998, MEDIAFAX avea șapte ani, peste o sută de jurnaliști și, din 1995, poziția de lider al pieței de informație din România. Știrile nu mai plecau prin fax din oră în oră, ca la începuturi, ci în timp real, iar din 1997 toate fluxurile, fotografiile și arhiva erau disponibile online pentru redacții. Potrivit istoricului agenției, 1998 este și anul în care MEDIAFAX a pornit serviciul de monitorizare a presei – primul de acest fel din România –, la un an după lansarea fluxului economic în timp real „Business Focus”. Dar schimbarea cea mai importantă a fost alta: în 1998, când presa internațională scria despre România, scria din ce în ce mai des „potrivit MEDIAFAX”.

Buletinul zilnic al Radio Europa Liberă de la Praga, RFE/RL Newsline, citit în toate cancelariile și redacțiile occidentale interesate de Est, a citat agenția ca sursă în 42 de știri despre România și Republica Moldova în 1998 – practic toate marile subiecte ale anului. Pe 24 februarie 1998, Newsline relua informația MEDIAFAX potrivit căreia demiterea premierului Victor Ciorbea era „iminentă”, după eșecul negocierilor cu FMI; Ciorbea a demisionat pe 30 martie.

Pe 27 ianuarie, același buletin vorbea despre MEDIAFAX în contrast cu agenția de stat Rompres. Pe 4 mai, informațiile MEDIAFAX despre demiterea generalilor Dohotaru și Stan și despre declarația lui Emil Constantinescu că vinovații din „Țigareta II” „trebuie trași la răspundere” ajungeau în Occident în aceeași zi cu arestarea colonelului Truțulescu. Pe 24 august, Associated Press prelua MEDIAFAX pentru știrea despre jurnalistul Cornel Sabou, încarcerat pentru calomnie – o agenție românească devenea sursă pentru o agenție americană. Iar pe 9 noiembrie, rezultatul la limită al alegerilor pentru Primăria Capitalei (Lis 50,5% – Oprescu 49,5%), a doua retrogradare Moody’s în trei luni și victoria OTE la Romtelecom ajungeau toate la Praga pe fluxul MEDIAFAX.

MEDIAFAX, în mijlocul unui an care a schimbat România

1998 a fost anul în care România a înțeles că schimbarea din 1996 nu înseamnă automat reformă, că instituțiile statului pot fi în același timp și victime, și complici ai corupției, și că drumul spre Vest se face cu voturi concrete – pentru spațiul aerian NATO, pentru privatizări, pentru legi noi –, nu doar cu declarații. A fost și anul în care Generația de Aur cu părul vopsit a oferit țării singura bucurie unanimă.

În fiecare dintre aceste zile, MEDIAFAX a fost acolo: la Palatul Victoria în noaptea demisiei lui Ciorbea, la Otopeni și la CSAT în săptămânile „Țigaretei”, la Toulouse și la Bordeaux, în sala de vot a Parlamentului pe 14 octombrie, la secțiile de votare din București pe 8 noiembrie și la licitația BRD din decembrie. Iar când lumea voia să știe ce se întâmplă în România, de la Praga la Washington, răspunsul venea tot mai des cu aceeași semnătură.

35 de ani înseamnă mii de zile de breaking news, milioane de informații transmise și o arhivă care arată cum s-a schimbat România. În 1998, ca în fiecare an de atunci, MEDIAFAX a fost acolo unde se întâmplau lucrurile importante.

De 35 de ani, Mediafax nu este doar martorul schimbării. Este vocea care-ți povestește istoria în timp ce se întâmplă.