Prima pagină » Politic » Tudorel Toader, despre contestația DIICOT în cazul lui Georgescu: „În câteva zile” ar putea fi luată o decizie

Tudorel Toader, despre contestația DIICOT în cazul lui Georgescu: „În câteva zile” ar putea fi luată o decizie

Tudorel Toader a explicat, marți, la Antena 3 CNN ce urmează în cazul lui Călin Georgescu, după decizia privind arestul la domiciliu. Fostul ministru estimează că o contestație ar putea fi soluționată în câteva zile.
Tudorel Toader, despre contestația DIICOT în cazul lui Georgescu: „În câteva zile” ar putea fi luată o decizie
Alexandru Dobre / Mediafax Foto
Laura Buciu
13 oct. 2026, 15:30, Politic

Întrebat cât ar putea dura până când Călin Georgescu va ajunge în arest la domiciliu, Tudorel Toader a spus că punerea în aplicare a măsurii depinde de soluționarea contestației.

„În momentul de față, el este sub puterea mandatului de arestare preventivă”, a explicat acesta, apreciind că instanța ar trebui să soluționeze cauza „cu celeritate”, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.

Potrivit explicațiilor, acest termen, „cu celeritate” ar însemna că soluția ar putea veni în aproximativ cinci zile, însă durata efectivă depinde de procedura judiciară.

Ce spune Tudorel Toader despre completul de judecată

Fostul ministru a vorbit și despre posibilitatea ca dosarul să fie analizat de un complet format din aceiași judecători care au participat la soluționarea anterioară a cauzei. Tudorel Toader a explicat că nu poate fi exclusă această variantă și a făcut referire la opiniile diferite exprimate anterior în privința măsurii preventive dispuse în cazul lui Călin Georgescu.

Călin Georgescu poate vorbi cu soția dacă ea nu este martor

Tudorel Toader a fost întrebat și dacă Georgescu va putea comunica cu soția sa, Cristela Georgescu, audiată la sediul DIICOT. Fostul ministru a precizat că dacă nu a fost audiată în calitate de martor, ci ar fi participat la perchezițiile informatice în calitate de co-proprietar, cei doi soți vor putea comunica în casă.

„Dacă nu a fost martor, categoric, poate vorbi”, a afirmat Tudorel Toader.

Prin decizia de arest la domiciliu, dată de magistratul Tribunalului București, Călin Georgescu este obligat să a comunica modul în care își câștigă existența și să pună la dispoziția anchetatorilor sursele de venit.

Hotărârea de plasare în arest la domiciliu nu este definitivă, iar procurorii pot depune contestație în termen de 48 de ore de la comunicare, la Curtea de Apel București.

Prin urmare, Călin Georgescu nu poate părăsi imediat arestul preventiv.

Recomandarea video