Prima pagină » Politic » BREAKING NEWS Lista oficială a guvernului Niculescu a ajuns în Parlament. Cine sunt cei 19 membri propuși

BREAKING NEWS Lista oficială a guvernului Niculescu a ajuns în Parlament. Cine sunt cei 19 membri propuși

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seara în Parlament lista miniștrilor propuși și programul de guvernare pentru 2026–2028. Cabinetul are 19 membri, dintre care 11 propuși de PSD și 8 independenți, inclusiv premierul.
BREAKING NEWS Lista oficială a guvernului Niculescu a ajuns în Parlament. Cine sunt cei 19 membri propuși
Sursa foto: Alexandru Nechez/Mediafax Foto

Miniștrii propuși vor fi audiați luni, 19 octombrie, în comisiile parlamentare, iar votul de învestitură în plenul reunit al celor două Camere este programat marți, 20 octombrie.

PNL și UDMR au anunțat că vor susține guvernul, iar USR se opune.

Lista completă:

  • Prim-ministru: Luca-Alexandru Niculescu (independent)
  • Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne: Marian Neacșu (PSD)
  • Transporturi și Infrastructură: Ștefan-Ovidiu Popa (PSD)
  • Finanțe: Alexandru Nazare (independent)
  • Afaceri Externe: Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent)
  • Justiție: Radu Marinescu (PSD)
  • Apărare Națională: Ștefan-Radu Oprea (PSD)
  • Economie, Digitalizare, Antreprenoriat și Turism: Daniel-Cătălin Zamfir (PSD)
  • Ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Costinel-Bogdan Dumitru (independent)
  • Energie: Dumitru Chisăliță (independent)
  • Agricultură și Dezvoltare Rurală: Florin-Ionuț Barbu (PSD)
  • Mediu, Ape și Păduri: Natalia-Elena Intotero (PSD)
  • Dezvoltare, Lucrări Publice și Administrație: Marcel-Alexandru Stoica (PSD)
  • Investiții și Proiecte Europene: Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD)
  • Muncă, Familie, Tineret și Solidaritate Socială: Petre-Florin Manole (PSD)
  • Sănătate: Alexandru-Florin Rogobete (PSD)
  • Educație și Cercetare: Valentin-Sorin Costreie (independent)
  • Ministru delegat pentru Învățământ Preuniversitar: Sorin-Gabriel Ionescu (PSD)
  • Cultură: Ioana-Ruxandra-Victoria Ciocan (independent).

Birourile Permanente Reunite urmează să se reunească la ora 20.30 în format online pentru a stabilit calendarul de învestire.

Votul va avea loc cel mai probabil marți.

PSD, principala forță politică din noul Guvern

Guvernul Luca Niculescu este rezultatul unei formule politice în care PSD își asumă cea mai mare parte a responsabilității guvernării, în timp ce alte portofolii sunt ocupate de tehnocrați sau de persoane susținute de președintele Nicușor Dan.

Social-democrații au decis miercuri, 14 octombrie, intrarea la guvernare, după mai multe zile de negocieri și discuții interne. Conducerea partidului a validat atât nominalizările pentru ministere, cât și o serie de priorități politice și economice pe care PSD dorește să le regăsească în activitatea viitorului Executiv.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că activitatea noului Guvern va fi evaluată după șase luni. De asemenea, partidul a cerut o analiză a situației instituțiilor și finanțelor publice, care să fie prezentată la începutul lunii noiembrie.

Pe ce voturi se bazează Guvernul Luca Niculescu. Susținere de aproape 300 de parlamentari

Guvernul Luca Niculescu are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a primi încrederea Parlamentului. Potrivit unei simulări realizate de Mediafax, noul Cabinet poate conta pe o susținere estimată între 270 și aproape 300 de voturi, în funcție de poziția finală a grupurilor parlamentare și a deputaților și senatorilor neafiliați.

Principala susținere vine din partea PSD, care are 126 de parlamentari și a decis să intre la guvernare cu 11 miniștri. PNL, cu 81 de parlamentari, a anunțat că va vota învestirea Cabinetului, deși nu va participa la guvernare. Liberalii au justificat decizia prin necesitatea încheierii crizei politice.

UDMR, care are 31 de parlamentari, și grupul minorităților naționale, cu 17 deputați, și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru premierul desemnat. La acestea se adaugă grupul Uniți pentru România, cu 17 parlamentari.

Cele cinci formațiuni și grupuri însumează peste 270 de voturi, cu 39 peste pragul necesar învestirii. La acestea s-ar putea adăuga cele șapte voturi ale parlamentarilor PACE – Întâi România, care și-au exprimat disponibilitatea de a susține un guvern politic, precum și voturi din partea unor parlamentari neafiliați.

Guvernul Niculescu merge la votul de învestitură

După depunerea listei miniștrilor și a programului de guvernare, urmează audierile candidaților în comisiile parlamentare de specialitate.

Calendarul negocierilor politice prevede organizarea votului de învestitură vineri, 16 octombrie, astfel încât noul Executiv să poată prelua atribuțiile cât mai repede.

Pentru a fi învestit, Guvernul are nevoie de votul majorității deputaților și senatorilor, respectiv cel puțin 233 de voturi, dacă numărul total al parlamentarilor rămâne de 465.

PSD reprezintă principalul sprijin parlamentar al Cabinetului. PNL și UDMR și-au anunțat, de asemenea, intenția de a susține învestirea, în timp ce USR a transmis că nu va vota noul Guvern. AUR și SOS România se află, la rândul lor, în opoziție față de formula de guvernare.

După obținerea votului Parlamentului, premierul și miniștrii urmează să depună jurământul la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.

Recomandarea video