Prima pagină » Știri externe » Comisia Electorală din Israel nu a găsit dovezi de fraudă la alegeri. Netanyahu contestase rezultatul scrutinului

Comisia Electorală din Israel nu a găsit dovezi de fraudă la alegeri. Netanyahu contestase rezultatul scrutinului

Comisia Electorală din Israel a anunțat miercuri că nu a descoperit dovezi de fraudă sau nereguli care să fi influențat rezultatul alegerilor de săptămâna trecută, contrazicând acuzațiile premierului Benjamin Netanyahu și ale susținătorilor săi.
Comisia Electorală din Israel nu a găsit dovezi de fraudă la alegeri. Netanyahu contestase rezultatul scrutinului
Benjamin Netanyahu/sursa foto: DPA Images/Marek Ladzinski via Hepta

Netanyahu și aliații săi au susținut în repetate rânduri, fără să prezinte dovezi, că partidele conduse de arabi ar fi „furat” alegerile, posibil cu ajutorul unor actori străini.

Rezultatele scrutinului au arătat că blocul naționalist-religios susținut de Netanyahu a pierdut majoritatea parlamentară, în timp ce partidele conduse de arabi au obținut câștiguri importante.

„Analiza nu a identificat nicio dovadă de nereguli care să fi compromis integritatea alegerilor sau să le fi influențat rezultatul”, a transmis Comisia Electorală într-un comunicat.

Directorul interimar al Comisiei Electorale, Dean Livne, a declarat că fiecare sesizare a fost analizată individual și în detaliu, însă ancheta nu a identificat dovezi care să susțină acuzațiile potrivit cărora rezultatele scrutinului ar fi invalide, scrie AP.

Rezultatele, care urmau să fie certificate oficial miercuri, reflectă cu exactitate opțiunile exprimate de alegători la urne, a adăugat Livne.

O anchetă separată a serviciului israelian de informații interne, Shin Bet, privind presupusa implicare a unor actori străini în alegeri este încă în desfășurare. Cu toate acestea, Comisia Electorală a precizat că nu consideră că eventualele ingerințe ar fi influențat rezultatul votului.

„Poziția noastră este că, chiar dacă suspiciunile se confirmă, acest lucru nu ar afecta integritatea procesului electoral sau rezultatele alegerilor în ansamblu”, a declarat duminică președintele Comisiei Electorale, judecătorul Curții Supreme Noam Sohlberg.

Campania lui Benjamin Netanyahu nu a răspuns imediat solicitării de a comenta concluziile comisiei.

Ce urmează după alegerile din Israel

După primirea rezultatelor certificate oficial, președintele Israelului, Isaac Herzog, va începe miercuri consultările cu fiecare dintre partidele care au obținut mandate în parlament.

După două zile de discuții, Herzog va desemna candidatul pe care îl consideră cel mai bine plasat pentru a forma un guvern de coaliție. Cei mai probabili candidați sunt Benjamin Netanyahu și principalul său rival, liderul opoziției Gadi Eisenkot.

Nici blocul lui Netanyahu, nici alianța susținătorilor lui Eisenkot nu au obținut majoritatea parlamentară necesară pentru formarea unui nou guvern.

Situația deschide posibilitatea unei alianțe între cei doi rivali politici sau a unei înțelegeri între Eisenkot și o parte dintre partidele conduse de arabi. Dacă niciunul dintre candidați nu reușește să formeze o majoritate, Israelul ar putea organiza alegeri anticipate la începutul anului viitor.

Recomandarea video